Mihaela Stoia, Dr.
Interdisciplinaritatea în medicină se regăseşte în diferite aspecte, de pildă: în legislaţie, în etica profesională, în educaţia medicală continuă, în programele de pregătire pentru obţinerea celei de-a doua specialităţi, în activităţi de promovare a sănătăţii, în evaluarea capacităţii de muncă şi a aptitudinii în muncă, în activitatea de dispensarizare, de gestionare a certificatelor medicale, în protecţia maternităţii la locul de muncă în cazul riscului maternal, în asigurările de sănătate, în gestionarea sănătăţii grupurilor sensibile la riscuri specifice (femei gravide/lehuze sau care alăptează, tineri, persoane cu dizabilităţi, cu boli cronice). Toate aceste aspecte se regăsesc în interfaţa medic de familie – medic de medicina muncii, iar în continuare exemplificăm câteva aspecte din legislaţia naţională referitoare la securitatea şi sănătatea lucrătorilor.
- OUG nr. 96/ 2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă (actualizată în 2004): ART. 2, c) „salariata gravidă anunţă în scris angajatorul asupra stării sale fiziologice de graviditate atestată printr-un document medical eliberat de medicul de familie sau de medicul specialist”; d) „salariata care a născut recent poate solicita angajatorului în scris măsurile de protecţie prevăzute de lege, anexând un document medical eliberat de medicul de familie”. Situaţia este similară şi pentru salariata care alăptează ART. 10, (2) Concediul de risc maternal se poate acorda, pe o perioadă ce nu poate depăşi 120 de zile, de către medicul de familie sau de medicul specialist, pe baza raportului de evaluare întocmit de medicul de medicina muncii; ART. 13 În baza recomandării medicului de familie, salariata gravidă care nu poate îndeplini durata normală de muncă din motive de sănătate, are dreptul la reducerea cu o pătrime a duratei normale de muncă, cu menţinerea veniturilor salariale.
- Legea nr. 319/2006, cu normele de aplicare şi completările ulterioare (HG 955/ 2010), art. 149: „Orice suspiciune de boală profesională, inclusiv intoxicaţia acută profesională, se va semnala obligatoriu de către toţi medicii, indiferent de specialitate şi locul de muncă, cu prilejul oricărei prestaţii medicale: examene medicale profilactice, consultaţii medicale de specialitate”. Semnalarea se face către cabinete/clinici de medicina muncii, prin completarea fişei BP1, în vederea precizării diagnosticului de boală profesională sau intoxicaţie acută profesională.
- HG 1169/ 2011 care completează HG 355/ 2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor, la art. 16 completează alin. 61 cu: „medicul de medicina muncii poate solicita medicului de familie adeverinţă/scrisoare medicală care să ateste starea de sănătate a viitorului angajat”.
Deoarece „îmbunătăţirea sănătăţii trebuie să devină grija de bază a comunităţii” (OMS), iar „prudenţa este arta de a controla riscul” (Alexandru Paleologu), în condiţiile în care „arta este lungă, viaţa este scurtă” (Hipocrate) „medicina, ca şi jurisprudenţa, trebuie să-şi aducă contribuţia la bunăstarea muncitorilor” (Bernardino Ramazzini). Din punct de vedere economic, medicina preventivă este mai rentabilă, de aceea încurajăm promovarea sănătăţii la locul de muncă, pentru că se adresează unor colectivităţi mari şi se poate realiza iniţial cu mijloace simple de informare. Schimbarea comportamentului este placa turnantă a promovării sănătăţii şi permite crearea unor deprinderi sanogene. Modelele bazate pe schimbarea comportamentului oferă o alternativă mult mai bună decât modelul biomedical, de aici rezultând şi importanţa conlucrării între diferite discipline şi instituţii ale comunităţii.
La nivelul Direcţiilor de Sănătate Publică există Compartimentul de Evaluare şi Promovare a Sănătăţii, care poate furniza materiale informative specialiştilor interesaţi. De exemplu, la Sibiu se promovează informarea cu tematici care acoperă un domeniu larg de interes, dar şi probleme actuale prioritare (boli a căror incidenţă a crescut şi care necesită un management pluridisciplinar mai eficient).
