Mihaela Stoia, Dr.
Cadrul legislativ
Pentru lucrătorii expuşi la noxele profesionale de la locul de muncă, există un cadru legislativ prin care raţia alimentară zilnică este suplimentată printr-o alimentaţie de protecţie care trebuie acordată de către angajator, în mod obligatoriu şi gratuit: Legea 319/2006 şi Normele de aplicare a acesteia, precum şi Contractul de muncă individual sau colectiv. Medicul de medicina muncii este cel care recomandă acordarea alimentaţiei de protecţie, pe baza cunoaşterii factorilor de risc profesionali de la locul de muncă şi a efectelor acestora asupra sănătăţii lucrătorilor (în special pentru locuri de muncă cu condiţii grele şi vătămătoare).
Nutrienţii şi alimentaţia recomandată în expunerea la toxice industriale
Rolul nutriţiei în prevenirea efectelor adverse ale poluanţilor din mediu este foarte larg, dar principalii nutrienţi care reduc toxicitatea sunt reprezentaţi de bioelemente (calciu, magneziu, zinc, fier, seleniu, cupru), vitamine (C, E, B1, B6) şi proteine de calitate. Aceşti factori nutriţionali vor suplimenta raţia alimentară zilnică din alimentaţia de protecţie. Bioelementele acţionează prin modificarea biocineticii toxicului, atât la situs-urile de absorbţie cât şi la cele enzimatice, în timp ce vitaminele modifică raportul oxidant/antioxidant care este perturbat ca urmare a expunerii la poluanţi industriali. Proteinele au rol în asigurarea troficităţii ţesuturilor şi în furnizarea echipamentului enzimatic necesar biotransformării substanţelor chimice toxice. Aminoacizii cu sulf (metionină, cisteină) acţionează prin conjugarea hepatică şi eliminarea substanţelor toxice pătrunse în organism.
Studiile pe animale au arătat că dietele dezechilibrate bogate în grăsimi determină o creştere a absorbţiei metalelor grele în organism.
Alimente precum ouăle şi seminţele, care sunt bogate în aminoacizi cu sulf sunt importante pentru legarea şi eliminarea unor xenobiotice din organism. În expunerea industrială la substanţe chimice se impune o dietă bogată în fructe şi legume organice proaspete, precum şi în cereale integrale, care vor aduce un aport adecvat de elemente minerale esenţiale. Trebuie evitate alimentele rafinate. Algina, pectina şi alte fibre naturale alimentare ajută la legarea unor metale din tractul gastrointestinal, reducând astfel absorbţia acestuia. Deoarece majoritatea agenţilor chimici acţionează în organism prin mecanismul stresului oxidativ, cu generare de specii înalt reactive ale oxigenului (un proces care are loc permanent în formele aerobe de viaţă), este important aportul alimentar de antioxidanţi naturali care se găsesc în vegetale. Efectele benefice ale antioxidanţilor au fost demonstrate prin numeroase studii actuale, în legătură cu prevenirea bolilor metabolice, neurodegenerative şi a cancerului, fiind justificată pledoaria pentru un stil de viaţă sănătos în politicile privind sănătatea publică.
În continuare redăm câteva criterii referitoare la acordarea alimentaţiei de protecţie:
- În expunerea la metale toxice (plumb, mercur, crom, cadmiu, nichel) şi pulberi agresive: lapte sau produse lactate acide tip iaurt sau brânză; carne slabă (friptură); fructe bogate în vitamina C (citrice, mere); legume bogate în vitamina C (ardei gras, salată verde, tomate, etc…).
- În expunerea la solvenţi organici hepatotoxici: lapte semidegresat, produse lactate acide, brânzeturi din lapte de vacă degresat sau semidegresat; carne slabă; peşte slab prăjit.
- În expunerea la gaze iritante pulmonare: lapte şi produse lactate acide, brânzeturi din lapte integral, unt; fructe şi legume bogate în vitamina C şi caroten (citrice, morcovi, salată verde, ardei gras, tomate, etc…; pâine neagră.
- În expunerea la microclimat cald nefavorabil: sucuri şi nectaruri naturale din fructe şi legume; apă minerală naturală.
Serviciile de medicina muncii au atribuţia de a promova sănătatea lucrătorilor prin diferite mijloace, cele mai accesibile fiind la nivel educaţional (informare, comunicare, recomandare către angajatori). Promovarea sănătăţii la locul de muncă prin dezvoltarea unor comportamente sanogene şi-a demonstrat deja eficacitatea în ţările dezvoltate şi este practicată atât la nivel individual, cât şi la nivel organizaţional.
În stabilirea deciziilor de management al riscului trebuie să se ţină seama de înţelegerea fundamentală că toxicitatea unor noxe profesionale este rezultatul expunerii şi nu al unei deficienţe nutriţionale. Dacă prevenţia primară constă în eliminarea hazardului, starea de nutriţie ca prevenţie secundară poate modifica semnificativ transferul toxicului din mediu spre ţesuturile ţintă din organism. Intervenţia nutriţiei ca strategie secundară de prevenire a toxicităţii unor factori de risc profesionali, în cadrul programelor de sănătate publică sau recomandărilor individuale ale medicilor de medicina muncii, se manifestă la următoarele niveluri:
- Alegerea individuală a unei diete care să reducă riscul de toxicitate
- Programe de intervenţie ale instituţiilor naţionale sau locale de sănătate publică care furnizează suplimente alimentare şi nutrienţi populaţiei cu risc crescut de expunere la toxice profesionale
- Depistarea, prin selecţia proprietăţilor doză-răspuns, a persoanelor cu deficienţe nutriţionale ca subpopulaţii cu vulnerabilitate crescută
- Utilizarea potenţială a nutrienţilor într-o abordare farmaceutică ca tratament al pacientului.
Perspective
Intervenţiile asupra factorilor care aparţin stilului de viaţă sunt cele mai controlabile, aplicabile din punct de vedere practic şi fezabile din punct de vedere economic. Este de aşteptat ca aceste intervenţii să aducă schimbări pozitive, pe termen scurt, în ceea ce priveşte cunoştinţele, obiceiurile, comportamentele şi rata absenteismului de cauză medicală. Pe termen lung se vizează scăderea incidenţei bolilor cronice. Un aspect foarte important în prevenţie îl constituie adaptarea ghidurilor generale de nutriţie (alimentaţie de protecţie, alimentaţie funcţională) în dezvoltarea unor diete care să reflecte obiceiurile alimentare ale unui grup social, economic şi etnic. Înţelegerea bazei fiziologice a intervenţiei nutriţionale, a expunerii la diferite xenobiotice şi a efectelor adverse asupra sănătăţii trebuie combinată cu înţelegerea obiceiurilor alimentare şi a tipurilor de alimentaţie. Acest deziderat poate fi realizat prin studii epidemiologice randomizate, de cohortă, care să reunească eforturile unor specialişti din mai multe domenii, într-o abordare holistică.
corado
Conform lui Robert Cohen, director executiv al organizatiei care este impotriva consumului de lapte (NOTMILK.com), consumul de lapte este de vina pentru urmatoarele probleme de sanatate: – cancer de san; – diabet; – pietre la rinichi; – acnee; – boli de inima; – osteoporoza; – scleroza multipla; – accident vascular cerebral; – artrita reumatica. Asadar, de ce ar fi laptele atat de rau si cum ar putea el cauza atatea probleme? Conform lui Vivian Goldschmidt, fondatoarea organizatiei Save Our Bones (Sa ne salvam oasele), exista o serie de mituri in ceea ce priveste consumul de lapte. Unul din aceste mituri e acela ca a consuma lapte inseamna a avea oase sanatoase, datorita calciului gasit in lapte. Totusi, s-a constatat ca proteinele animale gasite in lapte golesc, de fapt, trupul uman de calciu, efectul invers celui asteptat de bautorii de lapte. La fel, Vivian Goldschmidt spulbera un alt mit, cel conform caruia laptele ar reduce fracturile de oase. Ea citeaza diverse surse ce arata clar faptul ca un consum mai mare de lapte ar putea fi legat de o crestere a fracturilor osoase. Mai mult decat atat, laptele procesat din supermarket-uri este si mai periculos pentru sanatate, datorita aditivilor hormonali continut in el.
June 18, 2016, 10:18 a.m.