11
None

Reconstrucţia de sân… un moft sau o necesitate?

     Cancerul de sân reprezintă o boală gravă pe care, din păcate, o întâlnim tot mai frecvent, afectând un număr din ce în ce mai mare de femei tinere. Deşi face parte din categoria bolilor maligne, este unul dintre cancerele care descoperite şi tratate precoce, se poate vindeca.

     Mastectomia (extirparea chirurgicală a glandei mamare) este soluţia salvatoare. Pe de altă parte mastectomia este o intervenţie chirurgicală mutilantă. Bucuria de a fi o învingătoare în lupta cu cancerul este umbrită de o intervenţie chirurgicală mutilantă, care îndepărtează sânul, principalul simbol al frumuseţii şi feminităţii.

     La ora actuală sânul poate fi reconstruit. Chirurgia plastică dispune de numeroase soluţii chirurgicale care vă pot ajuta să vă recăpătaţi sânul pierdut. Astfel, veţi putea reveni la o viaţă normală, veţi fi pe deplin o învingătoare în lupta cu cancerul.

Metode de reconstrucţie mamară

     În prezent există multiple posibilităţi chirurgicale de reconstrucţie mamară. Pentru aceasta se pot folosi implanturi sau ţesuturile proprii. Reconstrucţia de sân este o intervenţie personalizată, adaptată la particularităţile anatomice individuale, scopul principal al acestei intervenţii fiind de a obţine un sân identic cu sânul sănătos. La alegerea metodei optime pentru fiecare pacientă în parte, vom ţine seama de aspectul sânului contralateral, caracteristicile constituţionale ale fiecărei paciente, starea ţesuturilor din zona operată, vârsta, starea de sănătate, tratamentele urmate (citostatice, radioterapie), dar şi de dorinţa pacientei. Soluţiile chirurgicale la care putem apela sunt următoarele:

Reconstrucţia sânului cu implanturi mamare

     Este cea mai simplă metodă de reconstrucţie mamară şi presupune introducerea unui implant mamar sub muşchiul pectoral, pentru a remodela astfel forma noului sân. Este potrivită pentru femeile cu sâni mici, la care în cursul mastecomiei s-a păstrat muşchiul pectoral şi la care există rezerve de tegument pentru a se introduce un implant similar cu sânul contralateral.

     De obicei, după mastectomie, nu rămâne suficient tegument pentru a acoperi un implant, iar în aceste situaţii putem reconstrui sânul cu ajutorul unor implanturi create special pentru reconstrucţia de sân, protezele expander (tip Becker). Acestea sunt nişte implanturi dublu compartimentate. Compartimentul extern este plin (umplut cu gel de silicon), în timp ce compartimentul intern este gol, dotat cu o valvă prin care ulterior îl vom umple cu ser fiziologic. Umplerea compartimentului cu ser fiziologic se va face treptat, prin injectări regulate, repetate săptămânal până la umplerea integrală a implantului. Astfel de implanturi sunt indicate pentru pacientele care optează pentru o reconstrucţie mamară cu implant, dar nu au ţesuturi suficiente pentru a introduce un implant similar cu sânul contralateral.

Expandarea tisulară

     Expanderul tisular reprezintă un implant special creat pentru a obţine surplusul tisular necesar pentru acoperirea unui implant. Este o metodă de reconstrucţie ce se poate utiliza în majoritatea cazurilor. Presupune două etape chirurgicale. În prima etapă se introduce expanderul tisular, care are forma unei proteze de sân, dar care este gol. Urmează umplerea expanderului cu ser fiziologic prin injectări săptămânale.

     Cea de a doua etapă chirurgicală presupune extragerea expanderului şi introducerea unei proteze mamare cu gel de silicon. Avantajul acestei metode este acela de a crea, în timp, un surplus de ţesut necesar pentru acoperirea unui implant mamar voluminos, care altfel nu ar fi încăput. Prin această metodă, reconstrucţia cu implanturi devine posibilă în cazul multor paciente.

Reconstrucţia mamară cu ţesuturi proprii (lambouri)

     În anumite situaţii, putem apela la ţesuturile proprii, pe care le putem folosi ca "material de reconstrucţie". Astfel de metode presupun utilizarea marelui dorsal (ţesuturile şi muşchiul din zona spatelui) sau a dreptului abdominal (ţesuturile şi muşchiul abdominal). În cazul din urmă, metoda este condiţionată de existenţa unui surplus de ţesuturi la nivelul abdomenului. Îndepărtarea acestuia şi utilizarea lui ca material pentru reconstrucţia de sân poate reprezenta un dublu avantaj din punct de vedere estetic.

     Prin utilizarea ţesuturilor proprii se obţin rezultate foarte bune din punct de vedere estetic, dar există dezavantajul unor cicatrici la nivelul zonelor donatoare. Sunt indicate îndeosebi pentru pacientele care au beneficiat de radioterapie sau pentru pacientele cu sâni foarte voluminoşi.

     Alegerea metodei optime pentru fiecare caz în parte reprezintă primul pas către un rezultat postoperator optim. Scopul principal al intervenţiei de reconstrucţie mamară îl reprezintă obţinerea unei "imagini în oglindă" a sânului contralateral. Nu întotdeauna este simplu de realizat acest lucru. De multe ori, pentru obţinerea simetriei este necesară şi remodelarea sânului contralateral, prin lifting, reducţie mamară sau prin introducerea unui implant.  

Comentarii


adriana

doresc sa va intreb de ce proteza 2 in 1 becker cu solutie salina nu se mai scoate, este sigura? care ar fi pericolele,mentionez ca sunt si eu o candidata la reconstructie in urma unei masectomii, cu respect, va multumesc

April 23, 2015, 3:24 p.m.
0
0

Dr. Brezeanu Cristina

Reconstructia mamara cu implante, presupune de regula doua etape operatorii. Prima este expandarea tisulara, scopul acestei etape fiind obtinerea unui surplus de tegument, prin introducerea unei proteze temporare care se umple cu ser fiziologic, treptat, in mai multe sedinte de injectare. Cand am obtinut volumul dorit, aceasta proteza se inlocuieste cu un implant mamar cu silicon. Proteza de tip Becker este o proteza speciala, cu doua compartimente, unul cu silicon (cel exterior), si unul care se umple cu ser fiziologic (cel interior). Acesta se va umple treptat, prin injectare, oferind astfel avantajul unei reconstructii mamare intr-o singura etapa operatorie. O alta metoda de reconstructie mamara este cea cu implant mamar cu silicon si un lambou musculocutan. Metoda optima pentru fiecare pacienta, se alege la consultatia preoperatorie, dupa o evaluare a aspectului local (calitatea si grosimea tegumentelor, aspectul cicatricei postoperatorii, etc), si bineinteles dupa o evaluare a sanului sanatos (forma, volum, etc). Pentru a stabili metoda optima in cazul dvs, va recomand sa va programati la o consultatie de specialitate, mai ales ca in prezent exista spitale in care se deruleaza programul national de reconstructie mamara prin endoprotezare

April 24, 2015, 1:44 a.m.
0
0
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha