None

Obstructia de canal nazo-lacrimal la nou nascut

Dacriocistita sau obstrucţia de canal nazo-lacrimal este o afecţiune destul de des întâlnită la nou-născuţi şi la bebeluşi (aprox. 40%). Principalele semne pot fi ochiul lăcrimos (umed) sau epifora (lacrimile curg pe obraz), fenomene care pot fi însoţite şi de ochi roşu şi/sau inflamat, roşeaţă la baza nasului. Simptomele pot apărea din primele zile de viaţă sau mai târziu şi pot fi însoţite de secreţie gălbuie, gene lipite, ceea ce poate induce confuzia cu o eventuală conjunctivită (infecţie oculară). Aceste fenomene sunt accentuate de expunerea la vânt şi, nu în ultimul rând, de răceli sau infecţii ale căilor respiratorii etc.

Cauzele apariţiei acestei afecţiuni sunt, de cele mai multe ori, întârzierea deschiderii canalelor lacrimale prin persistenţa unei membrane. Mai exact, canalele lacrimale nu se deschid în nas (cum ar fi normal), caz în care drenajul normal al lacrimilor în nas este întrerupt sau perturbat. La nou-născut lacrimile încep să se producă în mod normal în primele zile de viaţă. Alte cauze mai severe, destul de rar întâlnite sunt: chisturi ale căilor lacrimale, absenţa punctelor lacrimale din unghiul intern al ochilor sau infecţii care interesează canalele lacrimale. Important este ca, în momentul în care părinţii observă ceva în neregulă la copilul lor, să meargă la specialist - nu este bine să se înceapă un tratament fără sfatul specialistului.

Este foarte important ca diagnosticarea acestei afecţiuni să fie făcută corect, pentru ca şi tratamentul să fie corect instituit. Metoda de diagnostic se bazează, în cea mai mare parte, pe informaţiile obţinute de la părinţi şi pe examinarea obiectivă efectuată de medicul specialist. Alte metode de diagnostic sunt dificil de aplicat ţinând cont de vârsta pacientului.

Tratamentul acestei afecţiuni este destul de controversat. Ceea ce vreau să spun este că unii medici preferă tratamentul medicamentos, iar alţii consideră că abordarea prin sondare (introducerea unei sonde pe canalul lacrimal) cât mai devreme ar da rezultate bune. Personal, consider că tratamentul trebuie să fie cât mai puţin invaziv, respectiv medicamentos, iar masajul zonei, cât timp se poate; corect instituit, bine aplicat de părinţi şi, nu în ultimul rând, multă răbdare pot conduce la un rezultat favorabil. De reţinut este faptul că, fiind vorba despre un nou-născut sau bebeluş, trebuie avută foarte mare grijă la alegerea tratamentului medicamentos (antibiotice), astfel încât acesta să aibă cât mai puţine efecte adverse.

În concluzie, obstrucţia de canal nazo-lacrimal la nou-născut este o afecţiune destul de frecvent întâlnită, dar, tratată corespunzător, după sfatul unui medic specialist, şi cu multă răbdare din partea părinţilor, are de cele mai multe ori rezultat favorabil.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha