Expunerea excesivă la radiaţiile ultraviolete (UV) emise de soare, precum şi la sursele artificiale de radiaţii reprezintă o grijă considerabilă a sănătăţii publice.
Supraexpunerea la radiaţiile solare poate avea rezultate negative asupra ochilor şi a pielii. Arsurile de pe piele (erithema) reprezintă cel mai comun efect negativ al expunerii excesive la radiaţia solară. Pe termen lung, radiaţiile UV duc la schimbări degenerative asupra celulelor pielii ţesutului fibros şi asupra vaselor de sânge.
În ceea ce priveşte ochii, cele mai severe consecinţe ale supraexpunerii la radiaţiile UV sunt cancerul de piele şi cataracta. În cazul unei expuneri de lungă durată la UV vor fi afectate atât corneea (keratite punctuale superficiale epiteliale), conjunctiva (melanom conjunctival), cristalinul (opacizare şi rigidizare prematură – cataracta corticală sau nucleară – soluţionabilă prin intervenţie chirurgicală), cât şi retina (degenerescenţa maculară – proces ireversibil).
Degenerescenţa maculară este o boală oftalmică în urma căreia apare distrugerea vederii centrale. Se produc leziuni la nivelul maculei, o zonă mică aflată în partea posterioară a globului ocular . Macula are rol în vederea culorilor şi detaliilor obiectelor, necesare pentru vederea centrală. Vederea centrală este necesară în desfăşurarea unor activităţi ca cititul, conducerea unui autovehicul şi recunoaşterea persoanelor. Întrucât degenerescenţa maculară nu afectează şi vederea periferică, nu apare orbirea completă. Riscul de apariţie a degenerescenţei maculare creşte pe măsura avansării în vârstă, începând cu 50 de ani.
Degenerescenţa maculară uscată, cea mai frecventă formă, apare treptat şi, de cele mai multe ori, nu produce pierderi severe de vedere. Vederea centrală devine treptat mai slabă sau din ce în ce mai înceţoşată.
Degenerescenţa maculară umedă este mai puţin frecventă, doar în 10% dintre cazuri. Poate să producă leziuni permanente ale maculei în timpul câtorva luni sau chiar săptămâni.
Cel mai important factor de risc pentru apariţia degenerescenţei maculare senile este unul care nu poate fi controlat: înaintarea în vârstă. Persoanele în vârstă de peste 65 de ani prezintă în proporţie de 25% degenerescenţă maculară . Persoanele care prezintă degenerescenţă maculară la un ochi au risc de apariţie a afecţiunii şi la celălalt ochi.
Este recomandat ca, o dată pe an, să se efectueze un control oftalmologic pentru a putea fi depistate din timp eventuale vicii de refracţie sau anumite boli precum degenerescenţa maculară. La un examen oftalmologic de rutină, specialistul poate detecta cu uşurinţă degenerescenţa maculară . La început, acesta va dori să cunoască mai multe despre simptomele prezente sau despre alte probleme atât oftalmologice, cât şi de altă natură, care au existat în trecut, făcând astfel un istoric al bolii. Următorul pas este testarea vederii centrale şi a acuităţii vizuale. În timpul acestei examinări, se acoperă un ochi , iar cu celalalt se citesc rândurile optotipului, de la distanţa standard. Vederea centrală se agravează treptat, în timp, la persoanele cu degenerescenţă maculară, iar acuitatea vizuală se referă la cât de mult s-au agravat tulburarile de vedere de la ultimul examen oftalmologic. Se va face şi testarea ambelor câmpuri vizuale, central şi periferic.
Pentru a preveni apariţia degenerescenţei maculare, se pot urma câteva sfaturi pentru a scădea riscul de apariţie a acestei afecţiuni:
efectuarea unui consult oftalmologic o dată pe an,
alimentaţie sănătoasă, cât mai săracă în grăsimi,
expunere controlată la soare.
