Începutul secolului al XVII-lea marchează un eveniment important în dezvoltarea opticii: apariţia lunetei .
Luneta în sine n-a fost, probabil, o invenţie ştiinţifică. Despre inventarea lunetei, ca şi despre cea a ochelarilor, nu se ştie nimic precis. Ea a apărut în Olanda, nu se ştie cum, ca un produs secundar al producţiei de ochelari. Legenda spune că, în jurul anului 1600, în atelierul opticianului Lipperschey, un copil, jucându-se, s-a uitat prin două lentile puse una în spatele celeilalte şi a observat că lucrurile par a fi mai apropiate. Descoperirea întâmplătoare a copilului ucenic a atras evident atenţia meşteşugarilor, care au început să construiască lunete.
Documentele de care dispunem arată că, în mod cert, în 1604, opticienii meşteşugari puseseră deja în circulaţie noile aparate, care, mai târziu, au fost denumite lunete. Printr-un asemenea instrument, imaginea apărea estompată, prost definită şi înconjurată de nimburi colorate. Performanţele foarte scăzute ale lunetelor au determinat ca interesul oamenilor de ştiinţă pentru ele să fie diminuat.
În teritoriul italian, producţia de lentile de la Veneţia nu se limita la ochelarii de citit; de fapt, în localitatea Murano se fabricau şi lentile mari pentru lunete, care erau finisate de fabricanţii de oglinzi, un alt meşteşug pentru a cărui mărturie stau alte toponime. Lunetele erau vândute de “occhialeri”.
Galileo Galilei
Luneta - rudimentar construită de meşteşugari, neglijată de marele public, marginalizată de oamenii de ştiinţă - era ameninţată să dispară. În anul 1609, a intervenit însă Galileo Galilei (1504-1642), care a făcut ca soarta acestui instrument să se modifice radical. Intuiţia sa genială s-a focalizat pe ideea posibilităţii de a observa planetele prin intermediul acestui sistem optic. Pentru construirea lunetei, Galilei nu a precupeţit nici un efort, fiind conştient de importanţa unui instrument ştiinţific de valoare excepţională. Din acest motiv, savantul şi-a fabricat singur lentilele, alegând judicios calitatea sticlei şi perfecţionându-şi în mod continuu tehnica de şlefuire. Galilei avea să obţină o creştere a puterii de mărire a lunetei, ajungând până la mai mult de treizeci de ori. După demonstraţia făcută de Galileo Galilei pe turnul San Marco, la 21 august 1609, şi oferirea acestui instrument dogilor şi signoriei, construirea de lunete (telescoape) a devenit o modă.
Într-o scrisoare datată 24 august 1609, Galilei declara că luneta sa reprezintă un instrument ştiinţific de o valoare inestimabilă. Aşa încât, unii cercetători consideră această dată ca fiind începutul oficial al ştiinţei moderne, activitate în care experimentele şi observaţiile se fac cu ajutorul instrumentelor ştiinţifice construite special în acest scop.
Câteodată, în loc de cristalul de rocă era folosită sticla. Însuşi Galileo, odată ce s-a reîntors în ţinutul Toscan, în septembrie 1610, a continuat să-şi procure lentile din Veneţia pentru încă 10 ani, atâta vreme cât prietenul său, Giovanfrancesco Sagredo se mai afla în viaţă. De altfel, corespondenţa dintre ei se desfăşura în special în jurul lentilelor. Sagredo, care a supravegheat personal producerea şi finisarea lentilelor, a facut noi experienţe şi cercetări asupra lor.
Numai gândindu-ne la legătura dintre îndepărtata şi întâmplătoarea descoperire a cristallierilor, prezenţa lui Galileo în Veneţia şi Padova, şi amintirile sale despre locurile în care a trăit “cei mai frumoşi 18 ani din toată viaţa sa”, ne putem da seama de importanţa acestei poveşti cu privire la hărnicia meşteşugarilor veneţieni.
ionut
vreau sa descarc referatul asta
Dec. 2, 2012, 8:58 p.m.aboba
Chin chan chon chin
Dec. 19, 2021, 3:17 p.m.SPAM
SPAM
Dec. 19, 2021, 3:18 p.m.Scuze
cer scuze de spam, imi era interesanta securitatea site-ului
Dec. 19, 2021, 3:21 p.m.