None

Protejarea ochilor si a vederii

si a vederii

Două studii realizate de Universitatea din Chicago par să fi rezolvat disputa referitoare la rolul melaninei din ochi. Aceste studii sugerează şi o nouă modalitate de a preveni cauzele orbirii. S-a descoperit faptul că oxigenul reactiv şi radicalii liberi energizaţi de lumină joacă un rol major în degenerarea maculară, aceasta fiind cauza principală care determină orbirea persoanelor trecute de 60 de ani. Se estimează că 1,75 milioane de americani au vederea slăbită din cauza degenerării maculare, iar, în fiecare an apar aproximativ alte 200.000 de cazuri. Incidenţa degenerării maculare este aşteptată să se dubleze în următorii 25 de ani, pe măsură ce numărul persoanelor în vârstă continuă să crească. Această boală este mai des întâlnită la caucazieni.

Degenerarea maculară conduce la pierderea vederii centrale, atacând pigmentul retinal epitelial compus din celule aflate dedesubtul maculei. Astfel, oamenii îşi pierd abilitatea de a vedea detaliile, după care îşi pierd şi abilitatea de a citi.

Să nu uitam că în timpul verii suntem mai activi datorită participării la diferite sporturi şi trebuie să ne protejăm ochii. Potrivit Prevent Blindness America , în fiecare an, peste 40.000 de oameni suferă de vătămări ale ochilor cauzate de participarea la activităţi sportive.

Academia Americană a Medicilor Pediatri a publicat recomandările de protejare a ochilor specifice fiecărui sport. De exemplu, pentru un sport care presupune un risc redus de traumă a ochilor, precum tenisul, este necesară o pereche de ochelari de soare viguroşi. Dar pentru un sport cu un grad ridicat de risc, precum hochei pe gheaţă, este necesară protejarea atât a întregii feţe cât şi a capului.

Copiii cresc cu rapiditate şi, astfel, o pereche de ochelari care nu se mai potrivesc pe faţa acestora nu-i mai ajută, ajungând la pierderea abilităţii de protejare împotriva traumelor produse în timpul activităţilor sportive.

este în mod particular mai importantă atunci când trebuie să ne expunem la soare, iar specialiştii recomandă folosirea ochelarilor de soare chiar şi pentru copii.

Părinţii sunt tentaţi să cumpere ochelari de soare ieftini pentru copii, deoarece aceştia îi pot strica sau pierde. Trebuie reţinut faptul că ochelarii de soare fără protecţie UV nu protejează împotriva radiaţiilor. Lentilele de calitate, având protecţie UV, pot reduce riscul formarii cataractei şi al degenerării retinei. Ochelarii de soare ieftini sunt potriviţi pentru copii atâta timp cât sunt 100% rezistenţi la radiaţiile UV.

Câteva indicaţii importante:

Pentru a încuraja copiii să poarte ochelari de soare, lăsaţi-i să-şi aleagă singuri modelul dorit! Dumneavoastră trebuie doar să vă asiguraţi de faptul că ochelarii aleşi sunt 100% rezistenţi la UV.

Ochelarii de soare trebuie să se potrivească tipului de faţă, în caz contrar, aceştia devenind incomozi, iar copiii refuză să-i mai poarte.

De asemenea, amintiţi-vă faptul că ochelarii de soare de tip “oglindă” reflectă mai mult soare pe pomeţi şi pe nas!

Surse:

http://www.preventblindness.org

http://www.aap.org/

http://www.uchicago.edu/

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha