None

Dermatocosmeticele,usor de folosit in combaterea transpiratiei

Sunt persoane pentru care transpiraţia în exces creează un mare disconfort social mai ales că nu o pot controla, în ciuda faptului că încearcă toate deodorantele care în spoturile tv par impătabile, dar care, în realitate nu sunt eficiente.

Din punct de vedere medical această problemă se numeşte hiperhidroză şi poate fi generalizată sau localizată.

Cea generalizată este generată, de cele mai multe ori de cauze organice cum ar fi: bolile metabolice (diabet), endocrine (hipertiroidie), neurologice, tumori, boli febrile, tuberculoză. De asemenea, hiperhidroza generalizata se mai poate asocia cu consumul unor anumite medicamente (antidepresive, propanolol, etc.)

Tratamentul hiperhirozei generalizate constă în identificarea patologiei de bază şi tratarea acesteia.

Cu totul alta este situaţia în cadrul hiperhidrozei localizate. Aceasta se manifestă la nivel axilar, palmar şi in zona tălpilor şi nu este generată de o cauza organică, ci de tulburări funcţionale de secreţie a transpiraţiei. Astfel, la unele persoane glandele sudoripare reacţionează exagerat şi secretă în exces la cei mai mici stimuli emoţionali sau termici.

Din păcate, parfumurile şi deodorantele stick sau roll-on pot cel mult masca mirosul, dar nu vă feresc de situaţiile penibile în care bluza este mereu pătată la nivelul axilei, iar palmele şi tălpile sunt veşnic umede.

„Una dintre metodele cele mai eficiente şi uşor de accesat este folosirea unor preparate topice (creme, geluri, pudre, spray) care au în compoziţie substanţe ce inhibă secreţia sudorală: acid boric, acid tanic, formaldehidă, gludaraldehidă, etc.” declara Dr. Florin Dumitru, medic specialist dermatolog, consilier al Clubului Dermoconsumatorilor City Pharma.

„Cea mai eficientă şi răspândită dintre aceste substanţe este clorura de aluminiu anhidră. Pe piaţă există multe produse dermatocosmetice care conţin aceasta substanţă, iar un dermatolog sau un farmacist vă poate consilia în alegerea unuia sau altuia. In general, aceste produse se aplica îndeosebi seara, pentru o eficienţă crescută ” adauga Dr. Dumitru.

În afara acestor produse topice, există şi unele medicamente cu rolul de a opri transpiraţia. Deşi sunt eficace, ele nu sunt folosite pe scară largă din cauza efectelor secundare greu de suportat, cum ar fi: tulburări de vedere, de micţiune, uscăciunea mucoaselor.

O alta metodă eficientă de combatere a tranpiraţiei excesive este procedura numită iontoforeza.

Aceasta presupune expunerea zonelor afectate, de obicei tălpi sau palme, într-un mediu lichid prin care trece un curent de mică intensitate 15-20 mA.

Un efect tranzitor (de ordinul lunilor) asupra transpiraţiei au injecţiile cu toxină botulinică. Dar exista şi un efect secundar, unul spontan rezolutiv şi anume slăbiciunea musculară a muşchilor mâinii, atunci când zona tratată este cea de la nivelul palmelor.

„Dacă metodele de mai sus nu sunt suficient de eficace şi dacă doriţi o rezolvare de durată există şi alternative radicale cum ar fi intervenţiile chirurgicale. Acestea presupun fie înlăturarea ganglionilor nervoşi care controlează procesul de sudoraţie în zonele respective, fie înlăturarea glandelor sudoripare printr-un procedeu de <raşchetare> a acestora, la nivel axilar” spune Dr. Florin Dumitru.

Mai multe informaţii despre recomandările specialiştilor şi despre metode şi produse care combat transpiraţia găsiţi pe www.dermocityclub.ro

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha