47
None

PENTACAM® - standardul imagistic în tomografia segmentului anterior

Cea mai precisă şi versatilă metodă pentru a evalua difuzia luminii şi biometria segmentului anterior al globului ocular este fotografierea în conformitate cu principiul Scheimpflug, în combinaţie cu microdensitometria. Principiul Scheimpflug, introdus pentru prima datăde cătreTheodor Scheimpflug, un cartograf al marinei austriece, permite fotografierea şi evaluarea unui obiect oblic înclinat cu maximum posibil de claritate şi distorsiuni minime ale imaginii în condiţiile date. Acest principiu a fost preluat în oftalmologie de către Drews, Niesel, Brown, Dragomirescu şi Hockwin şi oferă imagini ale segmentului anterior de la nivelul suprafeţei anterioare corneene până la nivelul feţei posterioare a cristalinului.

Cea mai recentă inovație în rândul sistemelor de imagistică oftalmologică bazat pe principiul Scheimpflug este Pentacam (Oculus,Wetzlar, Germania) (Fig. 1 ), primul instrument multifuncțional care furnizează cinci opțiuni diferite de măsurare pentru segmentul anterior al globului ocular. Acestea sunt pahimetria, topografia corneei, curbura anterioară și posterioară a corneei, astigmatismul cornean și imagini Scheimpflug ale cristalinului.

Sistemul Pentacam obține imagini ale segmentului anterior cu ajutorul unei camere CCD rotative tip Scheimpflug, iar sursa de lumină este asigurată de un sistem de LED-uri (light emitting diode) cu o lungime de undă de 475 nm. Sistemul mai este prevăzut și cu o cameră centrală cu rolul de a detecta mărimea și orientarea pupilei și de a controla fixația.

Acest proces de fotografiere cu o cameră rotativă furnizează imagini în trei dimensiuni și de asemenea, permite determinarea cu precizie a centrului corneei. Fiecare secțiune este fotografiată la un unghi de la 0 la 180 grade pentru a evita umbrele de la nas, fiecare imagine capturată este o imagine completă prin cornee la un anumit unghi, iar prin combinația tuturor secțiunilor capturate se realizează astfel o vedere de ansamblu pe 360 de grade a segmentului anterior. Software-ul utilizează un algoritm specific pentru a calcula și reconstrui segmentul anterior în baza imaginilor capturate.Se realizează un total de 50 de imagini în aproximativ două secunde, extrăgându-se de la aceste imagini 2760 de puncte de elevație reale care la rândul lor, generează 138.000 de puncte de elevație reale atât pentru fața anterioară cât și pentru cea posterioară a corneei, de la limb la limb, incluzând și centrul corneei, un avantaj major comparativ cu keratometria și topografia corneană pe bază de inele Placido. Procesul de măsurare durează mai puțin de două secunde și mișcările involuntare ale ochilor sunt înregistrate și corectate simultan.

Pentacam poate evalua practic orice structură a segmentului anterior care nu este opacă. Acest sistem oferă o multitudine de aplicații clinice, într-o interfață rapidă și ușor de utilizat. Un avantaj cheie este faptul că este foarte ușor de utilizat folosind modul de declanșare automată, care le permite chiar și persoanelor nespecializate să îl utilizeze.

Pentacam măsoară atât suprafața anterioară cât și cea posterioară a corneei, pentru calcularea puterii suprafeței anterioare folosind diferența dintre indicele de refracție al aerului (n = 1) și indicele de refracție al țesutului cornean (n = 1.376). Suprafața anterioară a corneei este calculată fără distorsiuni și filmul lacrimal nu influențează măsurătorile.

Pentacam este singurul instrument care măsoară și analizează cu precizie centrul corneei. Acest lucru oferă un avantaj semnificativ privind precizia măsurătorilor topografice corneene înainte de intervențiile chirurgicale în scop refractiv Pentacam este un instrument indispensabil pentru evaluarea corneei pre- și post chirurgie refractivă. Una dintre cheile de succes pentru chirurgia refractivă este aceea de a putea identifica corect și cu precizie pacienții cu ectazie și forme fruste de keratoconus.

Profilul grosimii spațiale corneene și distribuția volumului cornean de la Pentacam s-au dovedit a fi elemente foarte utile pentru a identifica condițiile ectatice.

Screening-ul keratoconusului necesită utilizarea unui sistem topografic care măsoară elevația reală ca și unitate de măsură elementară, deoarece elevația derivată (curbura) nu este precisă. Pentacam este singurul sistem de screening oftalmologic care nu se bazează pe tehnologia Placido și permite măsurarea directă a datelor privind elevația. Modulul pentru keratoconus folosește un algoritm artificial (rețea neuronală) pentru detectarea keratoconusului bazat pe profilul grosimii spațiale a corneei și cuantificarea acesteia.

O altă aplicație a Pentacam o reprezintă softul de analiză 3D a camerei anterioare, foarte util pentru chirurgii care implantează I.O.L. phakice, în timpul evaluării preoperatorii. Multe I.O.L.-uri phakice, cum ar fi lentilele torice, necesită implantarea precisă raportat la localizarea irisului. Cu cât o lentilă este mai descentrată față de poziția dorită, cu atât mai mare va fi astigmatismul indus.

Imaginile Pentacam permit cuantificarea obiectivă a opacifierii capsulei posterioare (PCO), într-un mod mult mai facil comparativ cu imaginile prin retro-iluminare ale biomicroscopului, deoarece primele sunt lipsite de reflexii. Imaginile Pentacam oferă o reprezentare excelentă a capsulei posterioare opacifiate, cât și după capsulotomia posterioară Nd: YAG.

În ceea ce privește aplicațiile Pentacam în glaucom se urmăresc parametri precum adâncimea camerei anterioare, zona centrală cât și cea periferică; volumul camerei anterioare; grosimea centrală a corneei.

În concluzie, capacitatea Pentacam de a măsura și vizualiza segmentul anterior este în prezent de neegalat. Acesta este un instrument extrem de versatil pentru un clinician și oferă de asemenea posibilități imense pentru cercetare. Pentacam este de mare utilitate în practica clinică de zi cu zi și oferă o multitudine de informații. Este natural de ușor de utilizat iar reproductibilitatea și capacitatea rapidă de scanare fac din el un instrument indispensabil pentru oftalmologii specializați pe segmentul anterior.

Articol realizat cu sprijinul Argus Optik România.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha