None

Lentile de contact, alegerea ideala pentru corectarea vederii la copil?

Singurul şi cel mai bun mod de a proteja vederea copilului este examinarea oftalmologică regulată. Tulburările de vedere afectează unul din 20 de preşcolari şi unul din 4 şcolari. Deoarece multe probleme de vedere încep la vârste fragede, este foarte important ca cei mici să primeasca îngrijirea oftalmologică corespunzătoare¹. Tulburările de vedere pot afecta abilităţile de învăţare, performanţa fizică şi încrederea în sine. Dacă acestea sunt netratate se pot înrăutăţi şi pot conduce la probleme mai grave - chiar la orbire. (1 http://www.preventblindness.org/children/baby_developing.html 03/30/2007 )

Copiii ar trebui să facă un control oftalmologic la 6 luni, la 3 ani, înainte de şcoală şi apoi la fiecare doi ani sau conform recomandărilor unui specialist oftalmolog. Acesta va determina dacă copilul are nevoie de corecţia vederii şi va verifica dacă există tulburări oftalmologice generale.

Pentru corectarea defectelor vizuale sau pentru ametropii, copiii din zilele noastre pot alege trei posibilităţi diferite: metoda clasică – ochelarii, lentilele de contact (un fel de ochelari invizibili) sau operaţia ca şi opţiune curativă. Fiecare dintre opţiuni are atât avantaje, cât şi dezavantaje.

Deşi ochelarul poate fi un accesoriu al cochetăriei existând rame şi lentile atractive, copiii refuză în majoritatea cazurilor să poarte ochelari, astfel încât mai rămân posibilităţi. În realitate însă, corectările cu laser se fac numai după 18 ani. Intervenţiile care vizează viciile de refracţie se fac doar persoanelor care văd bine cu ochelari / lentile de contact, deoarece operaţia nu îmbunătăţeşte mai mult vederea comparativ cu corecţia anterioară. Aceste operaţii se efectuează doar pentru a scăpa de ochelari / lentile de contact.

Şi astfel, copiii devin candidaţii perfecţi pentru lentile de contact. În anumite cazuri se prescriu astfel de lentile chiar şi bebeluşilor. Problema care se pune este următoarea: este copilul suficient de matur pentru a fi responsabil de lentilele sale şi este coordonarea sa suficientă pentru aplicarea şi scoaterea lentilelor? Studiile arată că cei cu vârste între 11 şi 13 ani sunt capabili să manipuleze singuri şi să îngrijească lentilele de contact. Pentru a decide asupra capacităţii copiilor de a purta lentile, părinţii trebuie să consulte un specialist. Întreţinerea actuală este mult mai simplă şi nu durează decât câteva minute.

Pentru copii estetica joacă un rol important, de aceea lentilele pot fi mai uşor acceptate decât ochelarii. Uneori, copiii sint răutăcioşi între ei şi plecând de la ochelari un copil poate fi respins din grup, evitat la joacă, poreclit, ceea ce îl face să sufere îngrozitor. În plus, diverse studii au arătat că la copil dezvoltarea vizuală nefiind terminată, purtarea lentilelor de contact poate întârzia progresia miopiei.

Alt atu este alternanţa posibilă între lentile şi ochelari, aceasta permiţând copilului să le utilizeze pe amândouă alternativ, în funcţie de circumstanţe şi de propria dorinţă.

Cel mai important aspect rămâne însă funcţia vizuală, cel puţin pentru părinte şi specialistul oftalmolog. Vederea normală se dezvoltă odată cu utilizarea obişnuită, în egală măsură a ambilor ochi. Dacă acest lucru nu se întâmplă sau se fac diverse compromisuri în special de către copii atunci apar diverse disfuncţii vizuale. Una dintre acestea cum ar fi ambliopia, în cazul în care nu este diagnosticată la timp şi nu se instituie corecţie şi tratament adecvat este posibil ca vederea normală să nu se mai dezvolte niciodată.

Ambliopia, numită şi „ochiul leneş”, debutează de obicei când un ochi nu este folosit suficient pentru ca celulele vizuale din creier să se dezvolte corespunzător. Creierul ignoră (neutralizează) imaginile de la nivelul ochiului bolnav şi foloseşte numai cele formate în ochiul sănătos, ceea ce determină o vedere nesatisfăcătoare. Ambliopia de obicei afectează numai un ochi, dar poate apărea şi la ambii ochi. Copii pot dezvolta ambliopie de la naştere până în jurul vârstei de 7 ani. Un copil cu ambliopie poate să nu realizeze că foloseşte un singur ochi. Ignorarea imaginii din ochiul afectat este o reacţie inconştientă pe care copilul nu o poate controla. Ambliopia anizometropică apare în cazul în care există diferenţe semnificative de dioptrii între cei doi ochi. Astfel, dacă vederea la un ochi este mai clară decât la celălalt, creierul învaţă să ignore imaginea înceţoşată formată de ochiul bolnav.

Şi în acest caz, lentilele de contact reprezintă soluţia ideală pentru copil.

AVANTAJELE corecţiei optice unilaterale prin lentile de contact faţă de lentilele aeriene:

 optice - reducerea distorsiunilor si aberaţiilor periferice, recuperare vizuală optimă

ortoptice - dispariţia efectului de prismă la privirea laterală

terapeutice - portul permanent al corecţiei şi imposibilitatea „eschivării”

estetice/psihologice - libertatea de mişcare şi eliminarea complexelor generate de portul de ochelari

Pentru a veni în sprijinul părinţilor şi totodată al copiilor, firma Visionaria – distribuitorul exclusiv al lentilelor de contact Bausch & Lomb în România, în colaborare cu medici specialişti oftalmologi cu experienţă în domeniul oftalmopediatriei şi a contactologiei, a demarat un program numit „PATRA” – Prevenirea Ambliopiei prin Tratarea Anizometropiei. Acest program constă în corecţia anizometropiei cu lentile de contact Bausch & Lomb PureVision, oferit gratuit timp de 6 luni pentru prevenirea ambliopiei la copii, scopul acestuia fiind sprijinirea categoriilor defavorizate de copii.

Bausch & Lomb PureVision® - cea mai nouă generaţie de lentile de contact moi - cu un design optic avansat, oferă o vedere excepţională indiferent de nevoia de corecţie. Pure Vision este de asemenea prima familie de lentile de contact din silicon hidrogel create cu tehnologia AerGel™, un material unic ce asigură confort susţinut şi sănătate oculară chiar şi în condiţii de port continuu, până la 30 de zile şi nopţi.

În final, să nu uităm că lentilele de contact sunt dispozitive medicale individuale şi trebuie recomandate de către medicul specialist oftalmolog. După un consult preliminar, pentru a determina dacă este posibilă purtarea de lentile de contact, prescrierea acestora se va face în funcţie de particularităţile copilului, iar părintele are un rol esenţial în responsabilizarea copilului cu privire la îngrijirea lentilelor şi siguranţa purtării.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha