Triada de diagnosticare precoce pentru cancerul de prostată este reprezentată de tuşeul rectal , PSA şi ecografie . Cele trei examene trebuiesc cuplate pentru a reduce rata de rezultate “fals pozitive” sau “fals negative”.
Există cancere care pot evolua cu un nivel PSA normal şi care pot fi depistate la tuşeul rectal, de asemenea există foarte multe cazuri care sunt depistate numai datorită valorilor PSA crescute şi la tuşeul rectal pacientul nu prezintă nici o modificare.
De fapt, toată atenţia trebuie îndreptată spre depistarea cât mai precoce a cancerului de prostată, şi este ideală identificarea pacienţilor care nu prezintă modificări la tuşeul rectal.
Peste cele două examene de rutină ( PSA şi tuşeul rectal) şi care sunt obligatorii pentru pacienţii peste 50 de ani, se suprapune ecografia, care poate depista leziunile hipoecogene. Acestea sunt leziuni care pot apărea mai închise pe ecranul ecografului şi din care se poate realiza biopsia, dacă aceasta se impune.
Toate cele trei examinări: tuşeul rectal, PSA şi ecografia, stabilesc SUSPICIUNEA DE CANCER DE PROSTATĂ., nu diagnosticul.
Chiar dacă este unanim acceptat faptul că o valoare ridicată a PSA creează suspiciunea de cancer de prostată, diagnosticul se stabileşte numai cu ajutorul rezultatelor anatomo-patologice, indiferent de valoarea PSA, prin intermediul puncţiei biopsice .
Puncţia biopsică
Aceasta se realizează sub control ecografic, de obicei cu ajutorul unui transductor endorectal. Transductorul reprezintă o terminaţie a ecografului , cu ajutorul căreia se poate vizualiza direct prostata, la nivelul acesteia, iar prin el se poate introduce un ac pentru recoltarea probelor specifice biopsiei.
Dacă ecografic este identificat un nodul, punctia se realizează ţintit, din zona identificată.
Dacă ecograful nu semnalează zone cu leziuni, dar pacientul prezintă un nivel ridicat al PSA, puncţiile se realizează randomizat şi sunt necesare minimum şase-opt mostre ( spre exemplu: trei din lobul drept, trei din lobul stâng). Ţesutul recoltat este trimis la laboratorul de anatomo-patologie, unde se stabileşte diagnosticul cert.
În funcţie de numărul mostrelor pozitive se poate stabili şi stadiul de dezvoltare al cancerului.
Dacă numai o puncţie este pozitivă, cancerul este într-un stadiu incipient, în vreme ce dacă toate cele şase rezultate sunt pozitive este evident că avem de a face cu un cancer mult mai avansat.
Pe lângă stabilirea diagnosticul precis de cancer, examenul histopatologic poate indica şi elemente de pronostic, aşteptările pe care le poate avea medicul şi posibila evoluţie a cancerului.
Este vorba de scorul Gleason, care are valori cuprinse între 2 şi 10. Cu cât valoarea acestuia este mai mare ( mai apropiată de 10) avem de a face cu un cancer mai agresiv. Cu cât scorul este mai mic ( valori de 2-4), cu atât evoluţia cancerului este de aşteptat a fi una mai lentă, cu o speranţă de vindecare mai ridicată şi implicit o durată mai lungă de viaţă pentru pacient.
Simptomatologie
Este foarte important să efectuăm cele trei examinări ( tuşeu rectal, PSA şi ecografie) înainte de apariţia simptomatologiei. Acestea sunt obligatorii de efectuat pentru fiecare bărbat cu vârsta peste 50 de ani, aceştia trebuind să se prezinte anual la medic pentru efectuarea examinării, chiar dacă nu au probleme.
În fază incipientă, pacientul nu prezintă simptome, dar cancerul poate fi depistat cu ajutorul examenelor medicale.
În fazele avansate apare simptomatologia obstructivă ( probleme la urinare) datorată măririi prostatei ,determinată de ţesutul canceros. Astfel, pacientul se confruntă cu urinare dificilă, senzaţii de durere/usturime la urinare, urinare frecventă ( în special noaptea), prezenţa sângelui în urină sau spermă.
În stadii foarte avansate ( metastaze) pacientul poate să nu prezinte simptomatologie urinară, dar poate acuza dureri osoase, greşit identificate ca fiind datorate reumatismului. Durerile lombare, toracice, pelviene sau la nivelul coapselor pot semnaliza că a apărut diseminarea la nivelul coastelor, pelvisului sau altor oase. Investigaţiile ulterioare ( în special biopsia) pot dovedi dacă este vorba de metastază sau simptomele se datorează unor alte boli. În România numărul pacienţilor care se prezintă la medic cu metastază este unul destul de ridicat.
Oricare dintre rezultatele neobişnuite (valori ridicate ale PSA, modificări ale prostatei la tuşeul rectal sau leziuni depistate cu ajutorul ecografului) poate impune efectuarea biopsiei pentru confirmarea sau infirmarea diagnosticului.
Dacă în familie există antecedente de cancer de prostată este recomandat ca investigarea să se efectueze începând de la vârsta de 40-45 de ani. Incidenţa cancerului de prostată este foarte redusă sub vârsta de 50 de ani la pacienţii care nu au avut istoric în cadrul familiei.
.
