Copiii reprezintă bucuria și împlinirea fiecărei familii. Ne dorim, ca părinți, tot ce e mai bun pentru copiii noștri, dar mai presus de orice ne dorim să fie sănătoși. Dacă o afecțiune digestivă sau pulmonară, o tulburare de creștere sau de mers se pot observa mai ușor de către familie sau medicul pediatru, uneori pot apare tulburări ale funcției vizuale mai greu de pus în evidență în funcție de vârsta copilului.
Perturbări ale vederii pot apare în circumstanțe extrem de diferite.
Astfel hidrocefalia la nou-născuți sau sugari reprezintă o afecțiune neurologică cu implicații neuro-oftalmologice evidente. Caracterizată prin creșterea perimetrului cranian, ca urmare a disproporției dintre secreția și drenajul fiziologic al lichidului cefalo-rahidian, această afecțiune, nerecunoscută la timp, poate duce la deficite neurologice importante, pierderea vederii fiind unul dintre acestea. În consecință un consult neuro-oftalmologic a devenit rutină în acest context, contribuind la stadializarea afecțiunii, iar întrebarea pe care părinții o adresează îngrijorați medicului „Ce părere aveți? Vede copilul meu?” , nu este întâmplătoare.
Cum la această vârstă nu se poate aprecia cantitativ acuitatea vizuală, neuro-oftalmologul, înarmat cu multă răbdare, observă mai degrabă comportamentul vizual al copilului, folosindu-se de un arsenal de jucărioare multicolore, urmărind cu atenție poziția și mișcările globilor oculari, a motilității pupilare și nu în ultimul rând aspectul polului posterior, papila optică fiind un reper esențial.
La copiii mai mari, care încep să descopere lumea făcând primii pași sau incercând mersul pe role sau bicicletă, apare riscul contuziilor și traumatismelor cranio-cerebrale, cu apariția fracturilor craniene și posibilitatea producerii de paralizii oculomotorii posttraumatice, cu strabisme și vedere dublă, aspecte care se pot observa relativ ușor. Situația cea mai gravă este pierderea vederii pe unul sau ambii ochi, în diferite grade, ca urmare a lezării nervului optic, așa-numita neuropatie optică posttraumatică. Uneori, în traumatismele cu pierdere a conștienței, atenția medicilor este îndreptată către salvarea vieții și susținerea funcțiilor vitale, evaluarea funcției vizuale rămânând în planul secund. Un consult neuro-oftalmologic în timp util poate salva vederea acestor copii, propunând, în paralel cu măsurile de suținere generală, fie un protocol terapeutic medicamentos special, fie o intervenție neurochirurgicală promptă, cu decompresiunea nervului optic înainte de compromiterea funcțională ireversibilă.
O altă cauză de pierdere a vederii la vârsta copilăriei o constituie neuropatiile optice inflamatorii apărute în contextul afecțiunilor căilor respiratorii superioare cu afectare sinusală sau faringo-amigdaliană, în contextul bolilor infecto-contagioase ale copilăriei sau postvaccinal. Trebuie subliniat că un copil nu simulează niciodată pierderea vederii, trebuie crezut când semnalează acest lucru și de urgență trebuie investigat corespunzător și tratat. Nu de puține ori s-au semnalat reveniri spectaculoase la normal ale funcției vizuale în condițiile unui consult neuro-oftalmologic competent, cu o instituire imediată a terapiei corespunzătoate.
Copiii noștri merită să se bucure de zâmbetele și lumina fetelor noastre și pentru aceasta nu trebuie să încetăm să-i ocrotim și să le fim aproape mereu!
