Dr. Ligia Onisim 16.11.2008
Medic primar oftalmolog ,
Doctor în ştiinţe medicale
Exoftalmia se defineşte ca o proeminenţă anormală uni sau bilaterală a globului ocular în raport cu rebordul lateral orbitar.
În diferite circumstanţe, aspectul relativ simetric al poziţiei globilor oculari la nivelul orbitelor poate să sufere modificări în grade variabile, care pot fi sesizate de persoana în cauză sau de membrii din anturajul familial sau profesional. Dacă modificarea se produce lent şi într-un timp îndelungat, aspectul devine vizibil abia când deplasarea anterioară înregistrează valori semnificative. Mult mai repede este sesizată, de regulă, deplasarea anterioară doar a unui ochi, căci decalajul este mult mai evident comparativ cu ochiul normal. La baza acestor protruzii anormale ale globului ocular se pot afla nenumărate cauze, de gravitate diferită şi cu rezolvări terapeutice diverse, medicale sau chirurgicale.
Exoftalmia reprezintă consecinţa unei discrepante discrepanțe între conţinutul orbitar, format din globul ocular, muşchii oculomotori, nervii şi vasele orbitare, glanda lacrimală, precum şi grăsimea orbitară şi cavitatea orbitară, care, dintr-o dată, devine neîncăpătoare. Exoftalmia poate fi izolată sau se poate asocia cu scăderea acuităţii vizuale, vedere dublă (diplopie), dureri oculo-orbitare spontane sau provocate de mişcările globilor oculari, fenomene inflamatorii de tip congestie palpebro-conjunctivală, pulsatilitate a globului ocular, suflu în regiunea temporală, lăcrimare abundentă sau, dimpotrivă, senzaţie de ochi uscat, modificări secundare ale tensiunii oculare. Cel mai frecvent, exoftalmia survine în cadrul unor disfuncţii ale glandei tiroide, de regulă hipertiroidie, cunoscută sub denumirea de boala Graves-Basedow, putând afecta ambele sexe, modificările inflamatorii-infiltrative care se produc la nivelul conţinutului intraorbitar, cu precădere le nivelul musculaturii oculomotorii, soldându-se cu diplopie binoculară orizontală sau verticală, creşteri ale tensiunii intraoculare, tulburări ale secreţiei lacrimale, fenomene de expunere corneană, cu dezepitelizări în grade variabile, la care se pot asocia inconstant fenomene generale de tipul tulburărilor de ritm cardiac (palpitaţii), transpiraţii sau uscăciunea tegumentelor, senzaţie de „nod în gât”, stări de nervozitate sau agitaţie inexplicabile, modificări ale poftei de mâncare. Sunt însă şi situaţii, nu puţine la număr, în care o exoftalmie unilaterală este semnul unei suferinţe tiroidiene la debut. Uneori, în exoftalmiile de grad mare, musculatura orbitară edemaţiată determină fenomene compresive asupra nervului optic, cu scăderea vederii şi tulburări de câmp vizual, apariţia neuropatiei optice compresive reprezentând un factor de mare gravitate care necesită un tratament prompt pentru salvarea funcţiei vizuale. În faţa unei exoftalmii unilaterale se ridică, bineînţeles, suspiciunea unei formaţiuni ocupatoare de spaţiu, dezvoltată intraorbitar, cu împingerea în direcţie opusă a globului ocular. Dacă formaţiunea se dezvoltă în afara conului muscular oculomotor, globul ocular va avea o poziţie excentrică faţă de poziţia primară, de privire înainte şi va apărea diplopie. În situaţiile în care formaţiunea se dezvoltă în interiorul conului muscular, exoftalmia se produce în axul globului ocular, care nu va mai suferi devieri de la poziţia de privire înainte şi pacientul nu va vedea dublu.
Orice pacient care observă o astfel de proeminenţă anormală a globilor oculari trebuie să se prezinte la medicul oftalmolog, care, în urma consultului, va contura diagnosticul etiologic prezumtiv şi va solicita efectuarea unor analize de laborator şi imagistice complementare, cu îndrumarea ulterioară spre endocrinolog, hematolog, infecţionist, neurochirurg sau oncolog.
Oftalmologul are un rol esenţial în situaţiile cu exoftalmie uni sau bilaterală, atât în etapa de diagnosticare, cât si în cea terapeutică, urmărirea periodică oferind informaţii asupra eficienţei tratamentului aplicat, lipsa ameliorării fiind un criteriu de reconsiderare a acestuia.
