None

Sorin Cristian BANU-managerul Spitalului de boli infectioase si tropicale

Calitatea serviciilor medicale, obiectivul prioritar al fiecărui manager de spital, trebuie menținută la un nivel care să corespundă așteptărilor pacienților. Astfel, în cazul spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale “Dr. Victor Babeș” – București anul 2008 a fost un an al provocărilor cărora corpul medical împreună cu conducerea au încercat, și au reușit, să le facă față. Astfel a fost înregistrat un număr mare de pacienți afectați de canicula din vară, care s-au internat pentru hipertermii, șocuri calorice, ceea ce a reprezintat o patologie suplimentară față de cea specifică perioadei estivale, de asemenea, au existat și numerose cazuri de meningită virală, iar în prezent, epidemia de gripă care a afectat serios partea de vest a Europei, este pe punctul de a se declanșa motiv pentru care managerul trebuie să asigure echilibrul financiar pentru spital, chiar și în condițiile tratamentului cazurilor foarte severe: antibiotice foarte scumpe, pentru timp îndelungat și în doză maximă zilnică, pentru septicemii, endocardite (cu 42 zile de spitalizare).

«Încercăm să îmbinăm rigoarea specifică sistemului medical cu deschiderea permanentă către comunitate. În spitalul nostru nu numai că vindecăm boli, dar ne apropiem și de oameni. Este normal să fie așa deorece noi ne aflăm în slujba cetațenilor, trebuie să fim mereu aprope de ei, de problemele lor, să-i înțelegem, să-i sfătuim și să-i ajutăm. » ne-a declarat domnul Sorin Cristian Banu managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale “Dr. Victor Babeș” – București.

În condițiile acestei viziuni manageriale este firesc ca obiectivele strategice ale conducerii spitalului să se refere la:

asigurarea calității serviciilor medicale prin perfecționarea continuă a personalului, medici și asistente medicale, întreținerea aparaturii, achiziționarea unor consumabile de calitate, supravegherea respectării procedurilor standard de tratament și finalizarea ghidurilor practice de diagnostic și tratament ;

extinderea serviciilor efectuate la cererea pacienților sau neincluse în pachetul de bază, condiții speciale de confort ;

parteneriate pentru cercetare clinică și farmacologică (studii clinice).

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha