Artrita reumatoidă (AR) reprezintă una dintre cele mai frecvente afecțiuni reumatismale inflamatorii cronice.
Au fost elaborate criterii noi de clasificare care au fost concepute pentru a recunoaște boala într-un stadiu precoce și care reprezintă un sprijin valoros pentru clinician în vederea identificării corecte a bolii, precum și noi recomandări cu privire la tratamentul precoce al acesteia.
Anticorpii au un rol important în descoperirea bolii, anticorpii anti-proteine pot precede cu mulți ani debutul manifestărilor clinice, ceea ce permite identificarea precoce a pacienților cu boala în stadiul preclinic. Autoanticorpii sunt cel mai adesea folosiți pentru a confirma diagnosticul și uneori pentru a prezice prognosticul bolii. Rolul anticorpilor în AR este demonstrat prin includerea valorii lor în criteriile de clasificare.
Principala preocupare științifică în AR s-a axat asupra elaborării opțiunilor de tratament patogenic pentru a stopa cât mai precoce apariția leziunilor osteoarticulare distructive. Astfel, progresele științifice din ultimii ani în tratamentul artritei reumatoide sunt remarcabile, prin apariția terapiei biologice și sintetice țintite ce stopează inflamația, distrucția osteo-articulară și progresia bolii.
Scopul final este îmbunătățirea calității vieții pacienților și cel mai important stoparea instalării dizabilității funcționale.
Progrese remarcabile în tratamentul artritei reumatoide
- Alergologie (44)
- Anestezie și Terapie Intensivă (28)
- Boli Cardiovasculare (14)
- Boli infectioase (63)
- Caleidoscop medical (28)
- Cardiologie (160)
- Chirurgie estetica (103)
- Chirurgie generala si Chirurgie Endoscopica (29)
- Chirurgie Vasculara (56)
- Cosmetica medicala (23)
- Dermatologie (203)
- Diabet zaharat, nutritie si boli metabolice (126)
- Editorial (305)
- Endocrinologie (30)
- Etica medicala (16)
- Factori de risc (18)
- Farmaceutica (124)
- Gastroeneterologie (123)
- Genetica (15)
- Geriatrie si Gerontologie (25)
- Hematologie (7)
- Imagistica medicala (65)
- Imunologie (9)
- Ingrijirea paliativa (15)
- Interviu (55)
- Invatamant Medical (2)
- Legislatie Medicala (12)
- Management Medical (7)
- Mari medici romani (14)
- Medicina Alternativa (84)
- Medicina de familie (90)
- Medicina de laborator (63)
- Medicina de Urgenta (6)
- Medicina Integrata (3)
- Medicina Interna (16)
- Medicina Naturista (247)
- Medicina Nucleara (22)
- Medicina Preventiva (2)
- Medicina Sportiva (21)
- Nefrologie (29)
- Neonatologie (46)
- Neurologie (66)
- Neuropsihiatrie infantila (4)
- Nutritie (38)
- Obstetrica-Ginecologie (162)
- Oftalmologie (600)
- Oncologie medicala (124)
- ORL (103)
- Ortopedie (49)
- Pediatrie (135)
- Pneumologie (136)
- Posta redactiei (19)
- Produse naturiste (127)
- Psihiatrie (94)
- Psihologie (105)
- Reabilitare Medicala (312)
- Relatia medic - pacient (6)
- Reumatologie (95)
- Senologie (7)
- Sfatul farmacistului (35)
- Stiri (2899)
- Stomatologie (68)
- Tehnologie Medicala (9)
- Terapia durerii (22)
- Terapii complementare (212)
- Terapii Laser (12)
- Toxicologie (4)
- Transplant de organe (1)
- Urologie (66)
-
Conferinta Nationala de Gastroenterologie Hepatologie si Nutritie Pediatrica 2026
1 / 10 / 2026 -
AFECȚIUNILE PSIHICE ȘI BOLILE SOMATICE 2026
1 / 10 / 2026 -
Conferința Medicală Multidisciplinară – ediția a X-a
1 / 10 / 2026 -
Conferință Națională de ORL Pediatrie
1 / 10 / 2026 -
48th CONGRESS CONVENTUS SOCIETAS ORL LATINA
1 / 10 / 2026 -
GPATI2026 - 24th Edition of the International Course on Guidelines and Protocols in Anesthesia, Intensive Care and Emergency Medicine
1 / 10 / 2026 -
Școala de Alergii Alimentare SRAIC
2 / 10 / 2026 -
Cea de-a 5-a întâlnire anuală a Societății Române de Umăr și Cot
2 / 10 / 2026 -
Congresul "Zilele Medicale ale Spitalului Clinic de Urgenta Sf. Ioan Bucuresti, editia a VIII-a" - HIBRID
2 / 10 / 2026 -
Webinar Durere 2026
2 / 10 / 2026 -
A doua ediție a „Conferinței Naționale pentru Tineri Medici” 2026
3 / 10 / 2026 -
Al XXIII-lea Congres Național de Oftalmologie 2026
7 / 10 / 2026 -
Al 49-lea Congres Național Anual de Medicină Fizică și de Reabilitare 2026
7 / 10 / 2026 -
Conferința Zilele Medicale Nemțene 2026
Neamt8 / 10 / 2026 -
Conferința de Neurochirurgie, Neurologie și Neuroștiințe Moderne din România cu participare internațională – “Neuroștiințele în Serviciul Pacientului - Interdisciplinaritate & Inovație” 2026
Iasi8 / 10 / 2026 -
PNEUMOPED 2026
8 / 10 / 2026 -
Congresul Național de Oncologie 2026
8 / 10 / 2026 -
Conferința APCI-IFIC pentru Prevenirea și Controlul Infecțiilor
8 / 10 / 2026 -
Inherited Metabolic Diseases in pediatric and adult pathology
8 / 10 / 2026 -
Managementul Diabetului Zaharat Centrat pe Pacient 2026
8 / 10 / 2026 -
Conferinta Regionala de Medicina Familiei Braila 2026
8 / 10 / 2026 -
Conferința ARPS 2026 - Promovarea sănătății mintale, factor de protecție pentru comportamentul suicidar
9 / 10 / 2026 -
MEDICINA INTERNĂ LA GRANIȚA DINTRE SPECIALITĂȚI EDIȚIA A IV-A 2026
10 / 10 / 2026 -
The Future of Surgery is Now 2026
12 / 10 / 2026 -
REDEFININD VÂRSTA BIOLOGICĂ: ROLUL EXERCIȚIULUI FIZIC ȘI AL STILULUI DE VIAȚĂ ÎN MENOPAUZĂ, 2026
13 / 10 / 2026 -
Al XVIII-lea Congres Naţional de Geriatrie şi Gerontologie cu Participare Internațională
14 / 10 / 2026 -
EFC XI – European Federation for Colposcopy and Cervical Cancer Prevention
14 / 10 / 2026 -
Congresul Național de Boli Infecțioase 2026
15 / 10 / 2026 -
Conferința GalATI 2026
15 / 10 / 2026 -
IBCTIM 2026
15 / 10 / 2026 -
Conferinta Nationala de Ingrijiri Paliative, a XXVII-a editie, ( ANIP 2026)
15 / 10 / 2026 -
Congresul Asociației Medicale Române 2026 și Forumul Asociației Medicale Române 2026
16 / 10 / 2026 -
Forumul Serviciilor și Tehnologiilor Medicale
16 / 10 / 2026 -
FARMA PRACTIC – BĂILE HERCULANE
16 / 10 / 2026 -
The 14th Romtransplant Congress 2026
16 / 10 / 2026 -
A 17-a Conferință Națională de Neurofiziologie Clinică ASNER (CN2026) cu participare internațională
16 / 10 / 2026 -
CONFERINȚA NAȚIONALĂ MULTIDISCIPLINARĂ ORL SUUB EDIȚIA A X-A – EDIȚIE ANIVERSARĂ 2026
16 / 10 / 2026 -
Conferința Națională de Medicina Familiei 2026, Bucuresti
21 / 10 / 2026 -
Congresul anual al Societății Române de Ultrasonografie în Obstetrică și Ginecologie (SRUOG) 2026
22 / 10 / 2026 -
a II-a ediție a Conferinței Naționale AI4-MED: „Inteligența Artificială și Medicina Augmentată – Viitorul Medicinei de Precizie”
22 / 10 / 2026 -
Conferința Națională de Medicina Familiei 2026
22 / 10 / 2026 -
Webinar Antibioterapia – Focus pe imunodepresie! - Ediția a 6-a
23 / 10 / 2026 -
Curs de Ventilație Mecanică Pediatrică și Neonatală
23 / 10 / 2026 -
Conferința Națională a Societății Române de Chirurgie Pediatrică – SRCP 2026
29 / 10 / 2026 -
Point-of-Care Testing in Emergency Medicine – Blood Gas, Creatinine & Urea
30 / 10 / 2026
Prof. Univ. Dr. Elena Rezus
-
Succesul unei operații de cataractă
-
„A încuraja şi construi încredere în oncologie“
-
„În combaterea bolii Alzheimer, trebuie să pregătim, prin educație, atât societatea cât și instituțiile care oferă servicii medicale“
-
„Profilarea genomică - identificare a modificărilor genetice cu relevanță diagnostică”
-
Sevrajul pacientului fumător


























