Autismul este o boală psihică cu debut înainte de vârsta de 3 ani, care se manifestă prin inabilitatea de a iniţia şi dezvolta relaţii sociale, de a exprima interes şi emoţii, incapacitatea de a folosi limbajul şi comunicarea (atât verbal cât şi non-verbal), prezenţa unui comportament stereotip, incluzând un repertoriu comportamental restrictiv şi repetitiv.
Frecvent, mulţi copii cu autism în primul an de viaţă se dezvoltă normal pe toate ariile de dezvoltare. Ulterior se opresc să mai înveţe lucruri noi, şi apoi pierd o parte din cunoştinţele pe care le aveau. Nu se mai joacă cu jucării, nu mai spun cuvintele şi silabele pe care le spuneau adecvat, apare selectivitatea de alimente etc.
Creierul viitorului copil cu autism îşi pierde o parte din funcţii, el nu mai învaţă în ritmul în care a învăţat până atunci, şi în timp apare un decalaj între nivelul de cunoştinţe şi de abilităţi sociale ale copilului cu autism şi copilul neurotipic de aceeaşi vârstă. În paralel cu pierdera funcţiilor creierului, începe lent şi sigur instalarea simptomelor autiste.
Ce trebuie făcut pentru recuperarea unui copil cu autism? Un tratament medicamentos şi o metodă structurată de învăţare, adică de terapie comportamentală (cunoscută sub denumirea de ABA).
Tratamentul medicamentos are rolul de a-i reda creierului copilului cu autism, funcţiile pierdute. Adică, copilul cu autism să redevină capabil să simtă şi să exprime sentimentele şi să reînceapă să înveţe singur, nepromptat şi nerecompensat pe toate ariile de dezvoltare. Adică exact cum era după naştere, şi exact la fel cum învaţă un copil neurotipic.
Şi mai este nevoie de un proces structurat de învăţare, pentru recuperarea deficitului de cunoştinţe, adică de terapie. O terapie foarte eficientă este ABA (analiză comportamentala aplicată). Dacă părinţii acceptă diagnosticul înainte de vârsta de 3 ani şi încep să-i administreze copilului cu autism un tratament medicamentos care să-l facă capabil să simtă şi să expime sentimentele şi să-l facă capabil să înveţe din mediu singur, nepromptat şi nerecompensat şi asociază şi terapia ABA o oră pe zi (o oră pe zi făcută cu profesionişti), atunci copilul are şanse uriaşe ca din primul an de terapie şi tratament medicamentos să recupereze cel puţin un an pe vârsta mintală.
Cel mai important obiectiv în tratarea unui copil cu autism este, ca prin tratamentul medicamentos şi terapia pe care copilul le urmează, într-un an calendaristic să recupereze cel puţin un an pe vârsta mintală. Şi acest ritm de învăţare să se menţină pentru toată viaţa.
Începând la acestă vârstă (sub 3 ani) tratamentul medicamentos şi terapia, practic se opreşte instalarea de simptome noi. Putem vorbi de un autism oprit în evoluţie. Şi începe totodată şi procesul de recuperare.
Dacă se începe mai târziu, după vârsta de 3 ani, există progrese, dar în primul an, progresele nu sunt la fel de mari ca şi la copiii care au început tratamentul şi terapia înainte de vârsta de 3 ani.
Terapia comportamentală ABA (Applied Analysis Behavior sau Analiza Comportamentala Aplicată) a luat naştere în anii 1960, în SUA şi are la bază principii de analiză a comportamentului aplicate în mod sistematic pentru a îmbunătăţi comportamentul unei persoane. Este considerată una dintre cele mai eficiente metode de intervenţie pentru cei afectaţi de o tulburare din spectrul autist.
ABA poate ajuta copii cu orice nivel de gravitate a tulburării autiste, obiectivele terapiei fiind stabilite în funcţie de tabloul simptomatic al fiecărui copil.
ABA se centrează pe arii importante din punct de vedere social şi vizează în mod direct un comportament ce trebuie schimbat. Măsurarea directă şi constantă a acestor schimbări este deosebit de importantă pentru înregistrarea progreselor şi/sau a stagnărilor.
Programele ABA au ca scop creşterea abilităţilor de comunicare, gândire, socializare, joacă şi diminuarea, stingerea comportamentelor negative care afectează învăţarea în general. Aceste ultime comportamente pot fi cele de tip ritual şi agresive. Copiii ajung să stabilească contact vizual, să execute o sarcină şi să beneficieze în ansamblu de efectele acestei intervenţii. Se foloseşte de ceea ce-l motivează pe copil şi de tehnici pozitive de întărire a comportamentului. În cadrul acestei terapii, terapeutul oferă copilului o cerinţă, sau formulează o întrebare, alături de răspunsul corect. Apoi, foloseşte recompense precum mâncare, jucării, laude, sau atenţie pentru a-l recompensa pe acesta când răspunde corect sau execută o sarcină. Terapia se desfăşoară în sesiuni de unu-la-unu (un terapeut-un copil).
Progresele depind de vârsta de la care copilul începe terapia din momentul diagnosticării. Mai exact, un start al intervenţiei la o vârstă cât mai mică asigură şanse mai mari şi mai rapide de recuperare.
Efectele terapiei ABA sunt vizibile din exterior deorece presupun o modificare a comportamentului şi se resimt în creşterea independenţei şi calităţii per ansamblu a vieţii copilului şi a celor din jurul lui.
Părinţii sunt implicaţi activ în terapia ABA, ei trebuind să aplice principiile ABA tot timpul când sunt împreună cu copilul, ei practic continuă munca specialiştilor.
Terapia ocupaţională – art terapia – terapia senzorială
Terapiile creative oferă copilului posibilitatea de a se exprima liber, într-un mediu securizat fără să simtă presiunea de a căuta cuvinte potrivite pentru lucrurile pe care le trăieşte. Terapiile creative utilizează imaginile prin intermediul picturii, modelajului, colajului, nisipului, sunetului pentru a înţelege mai bine lumea interioară şi exterioară.
Abordarea este una centrată pe copil, pe nevoile şi dorinţele sale, luând în considerare contextul în care copilul trăieşte.
Tulburările din sfera integrării senzoriale sunt des întâlnite la copiii cu dizabilităţi/dificultăţi de învăţare şi/sau tulburări neurologice aşa cum este şi autismul.
Scopul acestor terapii este:
• îmbunătăţirea motricităţii fine şi grosiere
• dezvoltarea abilităţilor de viaţă independentă
• dezvoltarea abilităţilor de a se juca cu plăcere cu o altă persoană
• dezvoltarea abilităţilor de a se deschide emoţional şi de a-şi exprima propriile trăiri şi dorinţe
• diminuarea stresului şi a anxietăţii (specifice în special celor cu TSA)
• învăţarea bazelor comunicării cu o altă persoană
• stabilirea unei legături cu o altă persoană
• diminuarea efectelor secundare ale disfuncţiei de integrare senzorială, inclusiv anumite stereotipii
• învăţarea construirii unui joc, a unei poveşti etc. descoperind propriile limite şi capacităţi
Mediul este amenajat astfel încât să îi ofere copilului siguranţa şi să-i permită să se exprime liber, să experimenteze diverse situaţii şi emoţii.
De cele mai multe ori, copiii cu disfuncţii de integrare senzorială experimentează probleme în ceea ce priveşte simţurile tactil, olfactiv, auditiv, gustativ şi/sau vizual. De cele mai multe ori, la acestea se adaugă dificultăţi în ceea ce priveşte mişcarea, coordonarea şi conştientizarea propriului corp în spaţiu.
Astfel, aceste persoane pot fi extrem de sensibile la anumite texturi, sunete, mirosuri şi gusturi, la anumite haine, la diverse parfumuri, la anumite mâncăruri, sau chiar la anumite zgomote obişnuite ce le pot provoca disconfort.
În cazurile în care avem de-a face cu disfuncţii de integrare senzorială, creierul pare să nu fie capabil să sorteze stimulii de fond şi să delimiteze ceea ce este cu adevărat important. Acest lucru duce de cele mai multe ori la o suprastimulare, la o supraîncărcare cu informaţii senzoriale.
De aceea, terapia prin integrare senzorială este utilă copiilor cu dificultăţi de învăţare (cu diferite dizabilităţi dar în special celor care manifestă tulburări din spectrul autist), ajutându-i să proceseze informaţiile provenite prin diversele canale senzoriale. Pe lângă stimularea simţurilor vizual, auditiv, gustativ, olfactiv şi vestibular, această terapie include stimularea simţului tactil şi simţului proprioceptiv pentru îmbunătăţirea echilibrului şi dezvoltării motorii.
Un principiu important este promovarea câştigării independenţei, ajutând copilul să depăşească pasivitatea.
Terapia ocupaţională are următoarele arii principale: responsabilizare, independenţă şi capacitatea de a reacţiona adecvat în diversele situaţii de viaţă cotidiană, formarea deprinderilor de autoîngrijire şi igienă personală, dezvoltarea abilităţilor de muncă, joc, petrecerea timpului liber, educarea şi dezvoltarea capacităţilor cognitive, dezvoltarea şi antrenarea motricităţii, formarea imaginii şi încrederii de sine, şi dezvoltarea abilităţilor de relaţionare interpersonală.
Utilizarea mediul artistic ajută şi la accesarea diferitelor experienţe şi la un nivel sensorial (parfum, textura, melodii etc) si ajuta mult aria motricitatii fine.
Se utilizează toate faţetele muzicii (cântat, improvizat, ritm, scriere de poveşti, mişcare şi sunet, discuţii) şi artele plastice pentru a ajuta copilul să depăşească anumite greutăţi, pentru a-şi păstra sănătatea şi îmbunătăţi calitatea vieţii, pentru a-şi dezvolta nivelul de funcţionare pe diverse arii precum funcţionare cognitivă, abilităţi motrice, dezvoltare emoţională şi afectivă, comportament şi abilităţi sociale.
Kinetoterapia
Copiii pot avea deficienţe în ceea ce priveşte: forţa musculară, coordonarea, echilibrul, însuşirea deprinderilor motrice de bază şi utilitare, funcţiile senzorio-motrice, motricitatea fină şi capacitatea de relaxare.
Un program de kinetoterapie complex îi ajută pe copii atât prin exerciţiile practicate cât şi prin atitudinea de relaţionare susţinută de către kinoterapeut, să-şi cunoască mai bine propriul corp, să se integreze mai bine în mediul înconjurător şi să relaţioneze mai bine cu ceilalţi oameni.
Nu uitaţi că principala activitate a copiilor este jocul! Astfel ca şedinţele de terapie vor consta în jocuri iniţiate fie de terapeut fie de copil, care să conducă către un obiectiv terapeutic.
Obiectivele urmărite prin programul kinetoterapeutic sunt:
• Dezvoltarea motricităţii generale (a aptitudinilor motrice şi a deprinderilor motrice);
• Dezvoltarea motricităţii fine şi a îndemânării motorii, necesare autoservirii şi diverselor activităţi cu caracter practic;
• Educarea echilibrului static şi dinamic;
• Educarea ritmului şi a coordonării mişcărilor;
• Dezvoltarea dominanţei laterale;
• Dezvoltarea capacităţii de percepţie, orientare şi organizare spaţio-temporală;
• Formarea percepţiei corecte a schemei corporale.
În programele de kinetoterapie, abilităţile sociale, emoţionale, cognitive şi comunicarea sunt “exersate” la fel ca şi aptitudinile motrice.
Activităţile motrice sunt o componentă importantă a programelor educative, mişcarea ajutând copilul nu doar din punct de vedere motric, ci şi emoţional şi social.
Copiii cu tulburare din spectrul autist şi sindrom Asperger pot avea deficienţe în ceea ce priveşte: forţa musculară, coordonarea, echilibrul, însuşirea deprinderilor motrice de bază şi utilitare, funcţiile senzorio-motrice, motricitatea fină şi capacitatea de relaxare. Un program de kinetoterapie complex îi ajută pe copii atât prin exerciţiile practicate cât şi prin atitudinea de relaţionare susţinută de către kinoterapeut, să-şi cunoască mai bine propriul corp, să se integreze mai bine în mediul înconjurător şi să relaţioneze mai bine cu ceilalţi oameni.
S-a dovedit, de asemenea, că exerciţiile fizice intense au dus la diminuarea agresivităţii şi autoagresivităţii, a autostimulării, a comportamentului hiperkinetic şi a stereotipiilor la copii autişti. Tratarea copilului cu autism este o muncă în echipă, specialişti şi părinţi. Părinţii trebuie să continue acasă munca specialiştilor. Pentru ca copilul cu autism să facă paşi mari spre o viaţă independentă, trebuie ca prin tratamentul medicamentos şi terapiile pe care copilul cu autism le urmează, într-un an calendaristic să recupereze cel puţin un an pe vârsta mintală. Şi acest ritm de învăţare să se menţină pentru toată viaţa.
Oana
Care ar fii acel tratament medicamentos? Din toti doctorii la care am fost nimeni nu mi-a recomandat altceva in afara de vitamine.
Aug. 4, 2016, 4:50 p.m.