47
None

Ce este strabismul?

Strabismul este o afecţiune oculară în care axele celor doi ochi nu sunt paralele şi unul sau ambii ochi deviază. 5-20% din copii au pro-bleme de vedere, 5 % din copii au strabism.

Care sunt semnele strabismului?

Principalul semn este lipsa alinierii axelor vizuale ale ochilor, adica un ochi fuge din poziţia normală de drept înainte. Alteori, sunt semne indirecte cum ar fi închiderea unuia dintre ochi în lumină puternică, întoarcerea sau înclinarea capului într-o parte.

Care sunt cauzele strabismului?

Cauzele strabismului sunt diverse:

• Ereditatea: parinţii, fraţii sau rudele apropiate au strabism, dar poate să apară şi la copii fără rude cu strabism.

• Viciile de refracţie (prezenţa dioptriilor), mai ales când sunt diferenţe de dioptrii între ochi. De multe ori, viciile refracţie se transmit ereditar.

• Vederea scazută a unui ochi din diverse motive (leziuni ale fundului de ochi, cataracta, tumori intraoculare)

• Prematurite, dismaturitate

• Afecţiuni neurologice: hidrocefalie, sindrom Down, paralizie cerebrală

• Afecţiuni congenitale ale orbitei sau ochiului

• Traumatisme cerebrale, ale orbitei sau ale ochiului

Cauze necunoscute: de cele mai multe ori nu se poate stabili cauza. Strabismul poate să apară la copii fără alte afecţiuni asociate.

Momentul examinării oftalmologice în strabism

Odată constată prezenţa strabismului, copilul trebuie consultat IMEDIAT de catre un specialist oftalmolog pediatru.

Prima URGENŢĂ o reprezintă depistarea şi tratamentul AMBLIOPIEI, adică a vederii slabe. Dacă unul din ochi deviază mai frecvent, vederea lui poate sa scadă prin ne-utilizare. Ochiul care priveşte drept, este folosit preponderent. Ambliopia apare la 40 % din copiii cu strabism şi este principala cauză de pierdere a vederii la un ochi pentru populaţia cuprinsă între 20-70 ani. Ea poate fi prevenită prin consult oftalmologic.

A doua problemă majoră o constituie lipsa vederii binoculare care include şi steroscopia, vederea “ 3 D”. Lipsa vederii binoculare implică aprecierea incorectă a distanţelor, practic extrem de deranjantă, mai ales pentru şofat precum şi pentru practicarea unor meserii sau sporturi care necesită vederea în spaţiu cum este munca la înălţime, arhitectură, pictură, chirurgie.

Când debutul strabismului este sub vârsta de 6 luni sau chiar mai devreme, acesta este denumit STRABISM CONGENITAL. Mai frecvent este strabismul convergent, când ochiul fuge spre nas.

Cu cât strabismul apare mai devreme, cu atât trebuie intervenit mai rapid, altfel şansele de recuperare a vederii la ochiul slab şi a vederii binoculare scad.

Examinarea are ca scop decelarea cauzei care a produs strabismul şi decizia asupra tipului de tratament necesar.

Tipuri de strabism:

► După tipul deviaţiei:

• Orizontal: esotropie ( spre nas) şi exotropie ( spre tâmplă)

• Vertical: Hipertropie (ochiul e mai sus) şi hipotropie (ochiul e mai jos)

• Torsional: inciclo- sau exciclotropie

• Combinat: combinaţie a celor precedente

► După constanţa deviaţiei:

• S. latent (hetereoforia

• S. manifest (heterotropia) constant în care ochiul este deviat în permanenţă sau intermitent - deviaţia se manifestă la oboseală, stress, boală intercurentă sau la acoperirea unui ochi.

► După constanţa deviaţiei în cele 9 direcţii ale privirii:

• S. concomitent (unghiul de deviaţie este constant în toate direcţiile privirii)

• S. incomitent (unghiul de deviaţie variază în diferitele poziţii ale privirii: strabisme paralitice, restrictive, orbitare. Unele forme au denumiri specifice: Sindrom Duane, Brown.

Uneori aceste forme de strabism determină o poziţie vicioasă a capului: copilul stă fie cu capul întors într-o parte, fie cu el înclinat etc

Cele mai frecvente tipuri de strabism:

• Esotropia congenitală – este întalnită frecvent. Este un strabism convergent ce apare în primele luni de viaţă. Deviaţia orizontală este frecvent asociată şi cu o deviaţie verticală sau cu nistagmus.Tratamentul este aproape exclusiv chirurgical, de cele mai multe ori fiind necesară mai mult de o operaţie datorită complexitătii acestui strabism.

• Esotropia acomodativă – este un strabism convergent ce apare de cele mai multe ori, după vârsta de 2 ani. Este însotită de defecte de refracţie, cel mai frecvent de hipermetropie. Efortul de acomodatie pe care copilul îl face pentru a vedea clar determină deviaţia către nas a ochilor. Aceasta deviaţie poate apare atunci când copilul priveşte la distantă sau la aproape sau în ambele situaţii.

Ochelarii scad efortul de acomodatie şi corectează poziţia ochilor. Cateodată sunt necesare lentile bifocale sau progresive pentru efortul la aproape. Dacă deviaţia nu se reduce semnificativ în timpul purtării corecţiei, este indicată chirurgia.

• Exotropia – deviaţia către înafara a ochilor, este un alt tip de strabism întalnit frecvent. Aceasta deviaţie apare cel mai des atunci când copilul priveşte la distanţă. Exotropia poate fi prezentă doar în anumite momente ale zilei, atunci când copilul este obosit sau neatent. Deseori, părinţii remarcă apariţia deviaţiei doar în lumină puternică. Deşi ochelarii, exercitiile, ocluzia unui ochi sau prismele îmbunatatesc controlul reducând deviaţia, intervenţia chirurgicală este de multe ori necesară.

Ce este pseudostrabismul?

Uneori, copiii par a avea un strabism convergent deşi în realitate lucrurile nu stau deloc aşa. Copiii mici au deseori baza nasului mai lată şi în unghiul intern al ochiului se formează un pliu cutanat care produce impresia de strabism. Deseori aspectul este asimetric, dând impresia că unul din ochi este deviat spre nas. Această aparenţă de strabism dispare în câţiva ani, pe masură ce copilul creşte.

Alterori, copii par a avea un strabism divergent, când ochii sunt mai depărtaţi unul de altul sau când unghiul extern al pleoapei este îndreptat oblic în jos (fantă anti-mongoloidă).

Tratamentul oftalmologic în strabism

Strabismul se poate trata cu succes, tratamentul este adaptat fiecărui pacient în parte, în functie de tipul strabismului, vârstă, asocierea deviaţiilor verticale cu cele orizontale, dacă au mai fost operaţi anterior.

Netratat adecvat şi din timp duce la pierderea vederii binoculare, persistenţa vederii duble, aspectul inestetic al ochilor.

Tratamentul poate fi unul din cele de mai jos sau o combinaţie a acestora:

• Optic: uneori simpla purtare a ochelarilor, are ca rezultat realinierea ochilor.

• Ortoptic: efectuarea de exerciţii ortoptice, în anumite forme de strabism

• sau ochelari speciali cu prisme.

Tratamentul ambliopiei:

Determinarea AV trebuie atent realizată atunci când suspicionăm prezenţa ambliopiei. Cu cât tratamentul începe mai repede, rezultatele sunt mai rapide şi mai bune.

Este necesară acoperirea ochiului cu vedere bună pentru a favoriza recuperarea vederii la ochiul slab.Tratamentul ambliopiei trebuie să continue până când vederea ochiului ambliop devine egală sau aproape egală cu cea a ochiului bun.

La copilul mic, ocluzia totală timp de 1-2 săptămâni poate rezolva ambliopia; la un copil şcolar cu ambliopie medie care poartă ocluzia doar câteva ore, tratamentul trebuie continuat mai mult de 1 an.

Tratamentul chirurgical

Operaţia pentru strabism are nu numai un scop estetic, de realiniere a ochilor, ci şi un scop functional, mai important, de înlăturare a vederii duble, când acesta există, sau de recuperare a vederii binoculare.

Când strabismul apare sub vârsta de 6 luni, operaţia este indicată sub vârsta 1 an pentru şanse optime de recuperare a vederii binoculare.

Dacă debutul este peste această vârstă, medicul oftalmolog pediatru stabileşte dacă este necesară operaţia sau sunt suficiente metodele de tratament ne-chirurgical.

Oricum, dacă strabimul nu se rezolvă în câteva luni prin purtarea ochelarilor, se recomandă operaţia, cât mai devreme. Cu cât amânăm momentul operaţiei cu atât scad şansele de recuperare a vederii binoculare.

Operaţia poate fi facută atât la un ochi cât şi la ambii ochi, decizia asupra felului intervenţiei se ia în functie de tipul de strabism.

Interventiile de strabism se fac în anestezie generală (foarte rar, dacă există anumite contraindicaţii sau dacă pacientul nu doreste acest lucru operaţia se va face în anestezie loco-regională, la vârstă adultă). Intervenţia nu necesită spitalizare peste noapte, practic pacientul se operează şi pleacă acasă în aceeaşi zi.

Tratamentul nu încheie însă cu intervenția chirurgicală. Evolutia trebuie urmarită pâna la adolescență. Obținerea vederii binoculare este cel mai dificil deziderat.

Operaţia de strabism la adulţi:

Tehnica operatiei este aceeaşi ca pentru copii şi se desfasoară în anestezie generală.

Operaţia se face la ochiul strabic, la ochiul fixator sau la ambii, în functie de caz.

Dacă unghiul de deviaţie este mare, poate să apară necesitatea unei a doua operaţii.

Operatia poate fi facută la orice vârstă.

Sfatul oftalmolgului: Consult oftalmologic imediat ce observati poziția sau mișcarea anormală a ochilor!

Operațiile se efectuează în blocul operator al Spitalului de pediatrie Medlife

Comentarii


laura

Buna ziua Am un baietel de 8ani si jumatate,a fost operat de strabism saptamana aceasta,as vrea sa va intreb daca požitia paralela a ochilor ar tb sa se vada imediat.sau efectul si rezultate se vad in timp?

June 19, 2014, 8:42 p.m.
3
0

Luminita Teodorescu

Buna ziua,\r\n\r\nImi pare rau ca ava raspund asa de tarziu.\r\nCei de la Sapatamana medicala nu m-au informat ca am de raspuns la comentarii.\r\nUneori pozitia paralele a ochilor nu se obtine imediat dupa operatie.\r\npentru un raspuns mai concret este nevoie sa veniti la un consult.\r\n\r\nDaca doriti, va asteptam\r\n\r\nOFTALMIX SOP\r\nClinica medicala\r\nStrabism - Oftalmologie Pediatrica - Adulti\r\n\r\nStr. TURTURELELOR nr 11 B, \r\nBloc A, ap A03-A04\r\nBUCURESTI – Sector 3, COD 030881\r\nTel: 0722 500 935\r\n 0734 994494 \r\n 031 425 9440\r\nFax: 031 425 9441\r\nE-mail: oftalmix@oftalmix.ro \r\n www.oftalmix.ro

March 20, 2015, 12:26 p.m.
0
0
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha