None

Dermatita seboreică la nou-născut şi sugarul mic

    Dermatita seboreică este o afecţiune foarte frecventă în perioada de nou-născut şi sugar mic (până în 3 luni), aproximativ 50 la sută dintre bebeluşi manifestând simptome la un moment dat. În majoritatea cazurilor sunt forme blânde de dermatită seboreică ce se vindecă fără intervenţii agresive.

    Cauzele apariţiei dermatitei seboreice a sugarului nu sunt pe deplin înţelese, dar se presupune că, în primele luni de viaţă, există o activitate excesivă a glandelor sebacee, din cauza hormonilor primiţi înainte de naştere de la mamă. Drept urmare, asocierea acestei afecţiuni cu o igienă precară a bebeluşului nu este fondată.

    Activitatea excesivă a glandelor sebacee se normalizează de la sine după 3-4 luni, dermatita seboreică a sugarului fiind o afecţiune autolimitată, iar leziunile dispar până la vârsta de 6-12 luni.

Semne şi simptome

     În dermatita seboreică scalpul copilului prezintă cruste gălbui, adesea unsuroase, sfărâmicioase, care se desprind şi pot lasă pielea uşor roşiatică şi iritată. Este frecvent întâlnită şi la nivelul sprâncenelor sau în jurul urechilor, dar cel mai des simptomele apar la nivelul pielii scalpului.

    Crustele nu dor, în general nu dau mâncărimi, iar copilul nu este deranjat de ele, problema fiind mai degrabă de natură estetică. Aceste simptome definesc dermatita seboreică în primele 3-4 luni de viaţă.  

       

Tratament

    Chiar dacă nu putem controla secreţia excesivă a glandelor sebacee care cauzează dermatita seboreică (acestea se vor normaliza de la sine pe măsură ce copilul creşte), putem ameliora mult aspectul bebeluşului. Un tratament eficient al dermatitei seboreice vizează:

  • Înmuierea crustelor. Acesta este cel mai important pas pentru îndepărtarea eficientă a scuamelor. Se aplică un produs de tratament special, cu efect emolient, pe zonele afectate, cu atenţie si blândeţe deosebită în zonele fontanelelor. După ce este uns scalpul bebeluşului se aşteaptă jumătate de oră, timp în care crustele vor avea timp să devină moi. Înmuierea lor doar cu apă, la baie, nu este suficientă, rezultate mult mai bune obţinându-se înainte de baie, cu un produs de tratament special.
  • Curăţarea crustelor. Îndepărtarea acestora se va face prin spălarea scalpului bebeluşului. Încercarea de a îndepărta crustele fără ca acestea să fie înmuiate în prealabil poate provoca iritarea pielii de sub cruste şi reapariţia acestora în zona respectivă.
  • Spălarea copilului se va face după perioada de 15-30 minute în care a acţionat tratamentul emolient si keratoreglator. Este important ca şamponul copilului să fie unul cât mai blând şi special formulat pentru pielea delicată a bebeluşilor.

 

    Este bine ca acest proces să fie repetat în fiecare seară, atât timp cât apar cojiţe noi. De regulă, simptomele neplăcute dispar în câteva săptămâni, uneori chiar mai repede.

    Tratamentul ideal pentru îndepărtarea crustelor este reprezentat de o cremă keratoregulatoare, emolientă, recomandată de specialist, cum ar fi de exemplu ABCDerm

    Babysquam de la Laboratoarele Dermatologice Bioderma. Dacă dermatita seboreică persistă, e bine să cereţi sfatul unui pediatru sau al unui dermatolog.

 

  

Comentarii


Iulia Diana

Fetita mea, Cristina, de 4 anisori a avut o dermatita de care nu mai stiam cum sa scapam pana cand nasa ei i-a facut cadou o crema ce este folosita ca remediu pentru dermatie si psoriazis de la pure potions. Si e minunata crema. Chiar functioneaza.

April 14, 2016, 1:06 p.m.
0
2
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha