Asist. Univ. Dr. Cristian Barta
Patologia hematologică este una dintre entitățile diagnostice cele mai complexe, necesitând interconectarea multidisciplinară a mai multor discipline, precum genetica, biologia moleculară și citometria în flux. În acest context, morfologia ocupă un loc aproape paradoxal, ca vârf de lance, esențial în diagnostic. Paradoxal, întrucât pare să sfideze paradigma generală în evoluția diagnosticului medical din ultimul secol, tendință evidentă, mai ales, în domeniul paraclinic: adeseori tehnicile de diagnostic noi tinad să le înlocuiască absolut pe cele anterioare.
În epoca diagnosticului molecular, morfologia, tehnică cu o vechime de peste un secol, își păstrează rolul cheie în navigarea complexitații bolilor hematologice. Interesant de menționat, de asemenea, este viitorul metodei, care urmează un tipar de integrare în utilizarea inteligenței artificiale și a metodelor de „deep learning“.
Colorația
Tehnica prezintă ca fundament colorarea elementelor celulare, cu scopul aprecierii caracteristicilor structurale specifice fiecărei etape de maturație, un concept simplu în esență, însă cu un mecanism fizio-chimic deosebit de complex. Colorația practicată uzual în laboratoarele de hematologie se bazează pe perfecționarea metodei dezvoltate de Paul Ehrlich în anul 1879, o combinație între coloranții acizi și bazici, care i-au permis pentru prima dată, descrierea în amănunt a leucocitelor circulante și a precursorilor hematopoietici medulari.
Una dintre limitările semnificative ale citomorfologiei este gradul mare de variație interpersonală, ce reflectă natura predominant subiectivă a analizei. Prețul pentru simplitatea relativă de executare și costul redus se reflectă în necesitatea esențială a unui grad extrem de ridicat de pregătire și experiență profesională. Examinarea este, precum frumusețea, în ochii privitorului. Descrierea aspectelor citologice presupune combinarea unor caraceristici pur vizuale cu descrieri ce aparțin de domeniul tactil, căpătând astfel uneori un caracter sinestezic (de exemplu, o colorație de elemente celulare poate fi descrisă uneori de morfologi folosind termeni precum: delicată, palidă, reticulară, laxă, deschisă, dar și fină sau aerată etc.). Aceste dificultăți au fost parțial rezolvate prin numeroasele întalniri și încercări la nivel internațional de standardizare a definițiilor și a descrierilor utilizate. Este interesant de menționat, însă, faptul că această posibilitate diversă în exprimare a permis numirea, mai mult sau mai puțin ludică, a morfologiei, în numeroase articole internaționale, precum o artă pierdută.
O altă dificultate semnificativă este obligativitatea contextualizării. Pacientul hematologic necesită adesea o abordare pluridisciplinară. Pe măsură ce patologiile sporesc în complexitate, intervenind intercurențe în afecțiunea de bază, regulile își schimbă semnificația, devenind simple indicii. În această situație, experiența morfologului devine fundamentală, imposibil de înlocuit și nu în ultimul rând, deosebit de dificil de transmis generațiilor următoare.
În incheiere, viitorul tehnicii va fi, cel mai probabil, tranziția către abordarea automatizată. Morfologia digitală, în combinație cu mecanisme de inteligență artificială și deep learning se dezvoltă exponențial cu promisiunea augmentării procesului decizional uman. Evoluția morfologiei rămâne una de transformare, nicidecum de dispariție.
