None

Ochelarii reprezinta oglinda caracterului

reprezintă oglinda CARACTERULUI

Fiind un accesoriu foarte vizibil, ochelarii pot delimita trăsături de personalitate şi pot imprima atitudini clare/sesizabile/directe din partea privitorilor. Purtarea lor modifică – alterează sau îmbunătăţeşte, diminuează sau amplifică, ascunde sau evidenţiază - fizionomia iniţială şi contribuie la abordarea sculpturală a întregii siluete umane. Ochelarii contribuie la conştientizarea stilului personal, fiind parte integrantă dintr-o expresivitate asumată conştient, punând în evidenţă, aşadar, o înţelegere a statutului personal şi o confirmare a valorii de sine. Contribuie deci la recunoaşterea acestor valori în faţa societăţii.

Prin raporturile formale pe care le creează, ochelarii devin vectori de imagine controlată şi pot fi supuşi semioticii, respectiv teoriei semnelor. În acest sens, putem corela relaţiile semantice (relaţia semn-semnificat) cu relaţiile pragmatice (relaţia semn-om), pentru a descoperi noi înţelesuri pentru impactul purtării ochelarilor.

În cadrul tuturor colecţiilor de ochelari de soare 2008, noutatea sesizabilă o reprezintă procesul de sedimentare a unor stiluri diferite, din epoci diverse, capacitatea de a le suprapune şi de a le transforma până într-atât încât ochelarii devin un arhetip.

Alături de vocabularul stilistic şi replicile istoriciste, limbajul corpului devine protagonistul noilor compoziţii spaţiale. Cultura trupului – body culture - imprimă dinamismul necesar noii tendinţe din actualul sezon. Expunerea ochelarilor în prelungirea liniilor feţei urmăreşte o clară intenţie spectaculară, privitorii fiind surprinşi de apariţia artificiilor de make-up în balansul cromatic al lentilelor ori de aspectul general al monturii, gândite ca o... a doua piele.

În orice direcţie am porni cu dezbaterea noastră – combinarea stilurilor sau orientarea coregrafică - ochelarii de azi au recuperat forţa şi energia de a fi proiectaţi în viitor, printr-o invizibilă atracţie faţă de valorile trecutului. Vom adăuga că, fiind obiecte foarte vizibile, ochelarii câştigă în personalitate şi se înţeleg perfect cu aceia care ştiu să-i poarte… în faţă, asemenea oamenilor care doresc să fie la înălţimea gândului lor despre ei înşişi, persoane capabile să devină memorabile şi să fie imediat remarcate.

Nevoia de schimbare – atitudinea faţă de nou

Mesajul creatorilor de modă se îndreaptă către îndeplinirea conştientă a dorinţei sau aspiraţiei (mai bine ultima), a nevoii de noutate, a schimbării necesare unei existenţe dominate de constrângeri, de adaptare continuă şi viteză de reacţie. Nevoia de noutate trebuie alăturată curajului de a găsi neîncetat cea mai bună imagine personală pentru cele mai diverse momente ale vieţii; o atitudine pozitivă, care îşi sprijină evoluţia pe... forţa interioară de a vedea o altfel de persoană în spatele aceleiaşi identităţi. O continuă schimbare de atitudine, pe care celebrul Giorgio Armani o sublinia într-un interviu:“Este bine ca omul modern să caute mereu o schimbare coerentă a înfăţişării sale, pentru că moda îl va ajuta să se exprime, chiar şi cu micile defecte inerente fiecăruia, şi-i va menţine vie atenţia acordată propriei identităţi“.

Nevoia de selecţie

de astăzi sunt, prin excelenţă, accesorii de modă, şi orice analiză a modului de achiziţionare şi a armonizării lor estetice cu personalitatea purtătorului nu poate ignora latura psihologică, comportamentul şi concepţiile despre viaţă ale cumpărătorului. Impulsul emoţional se constituie într-un veritabil stimul declanşator, iar cine a dedicat câteva minute de atenţie «echipării de sine» în faţa oglinzii recunoaşte importanţa acestui moment.

de azi urmăresc să plaseze în umbră latura medicală, aspectul fiziologic fiind doar un pretext pentru curajoasa descătuşare de forţe a designerilor de modă. Mai întâi accesorii ale vederii, ochelarii se repoziţionează ca veritabile accesorii de imagine, exprimând cu vigoare o exuberantă poftă de viaţă.

Continuare în ediţia următoare

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha