Pierderea bruscă a cunoştinţei, urmată de cădere, poartă denumirea de sincopă. Este cauzată de scăderea bruscă a fluxului de sânge şi, implicit, de oxigen în creier.
La copii, în majoritatea cazurilor, cauze sunt benigne, dar uneori şi este şi consecinţa unor boli cardiace, neurologice sau metabolice. Astfel, sunt necesare, de la prima criză, investigaţii şi consult de specialitate.
Cea mai frecventă cauză este sincopa vasovagală, care se produce prin stimularea nervului vag. Stimularea nervului vag scade ritmul cardiac şi produce în acelaşi timp şi vasodilataţie, scăzând fluxul de sânge în creier. Sincopa vasovagală poate fi declanşată de durere, de emoţii, la persoane susceptibile, de obicei, de antecedente familiale.
Hipotensiunea ortostatică, o altă cauză frecventă de pierdere a cunoştintei, apare după ortostatism prelungit sau la modificări bruşte ale poziţiei, la trecerea din clino în ortostatism.
Deshidratarea şi hipoglicemia sunt alte două cauze de scădere a fluxului sanguin cerebral şi pot produce pierderea bruscă a conştienţei la copil.
Anomaliile structurale ale cordului care scad fracţia de ejecţie a ventriculului stâng şi pot declanşa sincope sunt stenoza aortică şi cardiomiopatia hipertrofică. De asemenea, aritmiile cardiace (tahicardia supraventriculară şi tahicardiile ventriculare) scad funcţia de pompă a inimii şi cauzează scăderea fluxului de sânge din creier.
Miocardita este o inflamaţie a muşchiului inimii, care afectează tot funcţia de pompă a inimii.
Dintre cauzele neurologice, pe primul plan se situează crizele convulsive, prima criză de pierdere a cunoştinţei la copil putând fi debutul unei epilepsii. Spasmul hohotului de plâns este tot o criză sincopală, declanşată printr-un reflex vagal la plâns/durere.
Prima criză de pierdere a cunoştinţei trebuie urmată de prezentarea la medic. Se va efectua anamneza crizei, examenul clinic general al copilului şi examene paraclinice. Este important de ştiut durata crizei, dacă revenirea după criză a fost completă, ce făcea copilul înaintea crizei, dacă au existat fenomene presincopale (ameţeli, tremurături, tulburări de vedere, transpiraţii, greaţă), dacă alţi membri ai familiei au astfel de crize. La examinarea clinică se va măsura tensiunea arterială în orto şi clinostatism.
Examenele paraclinice care se vor efectua sunt teste de sânge (glucoza serică, ASTRUP, ionograma serică, hemograma, probe inflamatorii), ECG, ecografie cardiacă, EEG, consult neurologic.
Dacă prin corelarea datelor anamnestice şi paraclinice se va putea exclude o afecţiune cardiacă sau epilepsia, se va putea diagnostica o sincopă vasovagală.
Recomandările în cazurile de sincopele vasovagale sunt: supliment de lichide, evitarea ortostatismului prelungit, evitarea ridicărilor bruşte, iar când apar simptome de presincopă, aşezarea în poziţia culcat, cu picioarele puţin ridicate.
Pentru medic este important să poată diferenţia, de la prima criză de pierdere a cunoştinţei, o sincopă benignă (foarte frecvent) de epilepsie (destul de frecventă) sau de sincopa cardiacă (mult mai rară).
