Autorul propune lumii medicale o emblemă definitorie a medicinii, într-o viziune pentadică: în mijloc o cruce albă greacă, cu semnificaţii re verberante, ce se proiectează pe protuberanţa olimpiană a omului – capul –,crucea având în centrul ei o torţă menită să ardă veşnic; ansamblu simbolistic care se constituie într-o adevărată corabie a lui Hipocrate, posesoare de cală, punte şi catarg.
Acest revigorant şi inedit triumvirat medical se afl ă înscris într-o elipsă purtătoare de două focare interconectate praxeologic – medicul şi pacientul –, iar curba este susţinută propulsiv de maxima Vox medicinae tollit. Cuvinte cheie: emblemă, semnificaţie, praxeologic Fiecare ins percepe şi înţelege fenomenele existente, le analizează într-un anumit orizont cultural şi istoric, în conformitate cu Weltanschauung-ul care-l tutelează, cu pregătirea sa ştiinţifică, cu activitatea pe care o desfăşoară etc. Astfel, ideea-medicină poartă în sine o valoare recunoscută, inducând semnifi caţii diferite oamenilor,implicit asupra tandemului medic-pacient.
În rândurile de faţă, încercăm să abordăm problematica medicinii de pe o platformă spirituală robustă, care sperăm să conducă la acceptarea unei noi embleme pentru ştiinţa şi arta medicală, o imagine „icoană“, purtătoare de lumină. Medicina există încă din zorii omenirii şi ar trebui să o cântărim prin ceea ce a fost – o frunză verde pusă pe rană –, prin ce este astăzi – un dreptunghi metalic pe care este aşezată persoana suferindă – şi prin ce ar putea deveni în viitor, o sferă – capsulă lansată pe o orbită eliptică în care se află astronautul-om.
Pentru mine, ca practician profesionist, iubitor de înălţări spirituale, crescut în ani, realizator al unor sinteze interdisciplinare, cuvântul „medicină“ are un farmec special, încât formularea lui Kierkegaard, „Nu înţeleg adevărul decât atunci când el devine viaţă în mine“, capătă o trăire organică, în matricea naturalului şi într-o solidă articulare socială şi culturală.
Trebuie să mărturisesc faptul că însemnele clasice ale medicinii, care au făcut carieră – caduceul şi crucea roşie – nu mă satisfac în plan ideatic, semantic.
Avem nevoie de simboluri care să inducă analogii percutante şi să predispună la meditaţii profunde.
Având o oarecare experienţă în asamblarea sigiliului specialităţii de medicină generală/medicina familiei, un glob pământesc intersectat de meridiane şi paralele, pe care sunt inserate literele alfa şi omega, rod al unei munci în echipă, îmi iau libertatea de a propune obştei medicale o nouă emblemă a medicinii prin limbajul fi gurat al unor desemnări reprezentative, dar şi al principiilor care susţin şi în care se leagănă divina noastră profesie.
În acest sens, propunem lumii medicale (die Weltmedizin), şi nu numai ei, o formulă esenţială de lucru, pentadică, prin suprapunerea a trei elementesimbol– cap uman, cruce greacă albă şi o torţă – ansamblu Mittel der Zeit (mijloc al timpului), arcă a lui Hipocrate şi Cetate a Luminii, pe care-l plasăm într-o elipsă a vieţii, iar curba să fi e susţinută printr-un citat în limba latină: Vox medicinae tollit (Vocea medicinii se înalţă).
Desigur, fiecare medic, conform thymós-ului (îndrăznelii,spiritului) său, creionează o formă a medicinii compatibile cu gândirea sa în lumea în care trăieşte sau/şi găseşte argumente la emblema propusă de noi.
Pentru mine, ca adept al medicinii verticalităţii (medicină a omului sănătos, activ, educat şi demn), capul uman înseamnă un summum al medicinii. În Timaios, Platon localizează partea raţională (logistikon) a sufl etului omenesc în cap şi face din creier izvorul puterii reproductive.
Crucea în varianta greacă cea aleasă de noi, reprezintă un semn arhaic, magic, în culturile solare, un simbol al focului, un însemn religios esenţial în istoria creştinismului (In hoc signo vinces – sub acest semn vei învinge), un simbol al evoluţiei(Teilhard de Chardin), o adevărată răspântie medicală, diagnostică şi terapeutică. Purtătoare de lumină, crucea albă ne prescrie îndemnul: sub lumină devii lumină.
Prin lumină se ajunge la manifestarea libertăţii; dacă boala este o libertate îngrădită, sănătatea devine o libertate exprimată absolut.
Crucea exprimă autoritatea frăţietăţii de natură să proclame îndemnul pornirii unor cruciade împotriva forţelor întunericului.
Torţa ne conduce la purtătorul de torţă, care evocă harul şi transmiterea arderii, iar selectarea în transmitere – o metaforă a elitismului.
Elipsa sugerează eterna ivire şi murire, proprie vieţii, şi ritmul universal a tot ce există.
În acelaşi timp, elipsa este „cercul” cercetării şi cunoaşterii omului – trecător, afl at întru mister şi relevare.
Elipsa pe care eu circul are două zone focale: omul (sănătatea sa, calitatea vieţii sale) şi spiritualitatea românească
Maxima Vox medicinae tollit înţeleasă este un memento fundamental pentru performanţa umană.
*
Medicina este o disciplină care a cunoscut în ultimul timp o dezvoltare nemaipomenită, ceea ce presupune – poate chiar impune – o revizuire a herbului său. De altfel, marilor ei periodizări le-a corespuns totdeauna o astfel de schimbare.
Am vrea să credem că introducţiunea la ideea unei noi embleme a medicinii, se înscrie secveţial într-un preludiu necesar – discuţii vii, antrenante, pline de substanţă – ce vor impune stirpei medicale acreditarea acestui blazon.
Adoptarea unei embleme a medicinii se înscrie ca o abordare semiotică pe canavaua logicii, disciplină a rigorii gândirii, bine reprezentată în ţara noastră.
