None

Tehnologia PET/CT metoda de varf impotriva cancerului

Metodă de vârf împotriva cancerului!

Cancerul este boala epocii moderne . În ţara noastră apar anual aproape şaptezeci de mii de noi îmbolnăviri de cancer şi se raportează treizeci de mii de decese, cancerul fiind a doua între cele mai frecvente cauze de deces. Conform studiului actual al cunoştiinţelor, în formarea bolii are un rol însemnat modul de viaţă actual, încordat, plin de noxe, stress şi alimentaţie nesănătoasă. Antecedentele familiale canceroase poartă şi ele un risc mai ridicat de formare a bolilor neoplazice. Cancerul nu este o boală incurabilă dacă este descoperită la timp, încă înainte de apariţia simptomelor. Dacă diagnosticul este precoce, se poate începe din timp tratamentul necesar.

Azi deja şi în România, în Centrul de Diagnostic Pozitron-Diagnosztika din Oradea există posibilitatea examinării cu metoda PET/CT , cu ajutorul căreia se pot evidenţia deformaţiile maligne chiar de câţiva milimetri apărute în organismul uman, mult mai devreme decât cu orice altă metodă clasică de diagnosticare imagistică. Cu examinarea PET/CT integrală a corpului, se pot depista tumorile maligne chiar înainte de apariţia simptomelor. În cursul formării tumorilor, până la apariţia simptomelor trece în general un timp lung şi examinarea PET/CT oferă posibilitatea de a recunoaşte problema încă în acest stadiu timpuriu. În acest caz şansa vindecării este incomparabil mai mare decât dacă atunci când tratamentul se începe într-un stadiu mai avansat al bolii când deja simptomele au apărut şi de obicei apar şi metastazele.

Metoda de examinare PET/CT a intregului corp reprezintă vârful tehnologiei , şi este o combinaţie a două metode de diagnosticare. PET (tomografia cu emisiune de pozitroni) prezintă metabolismul organismului într-un moment dat, pe când CT (tomografia computerizată) vizualizând structura organismului ajută la interpretarea mai precisă a imaginilor PET. După examinare PET/CT în Centrul de Diagnostic Pozitron-Diagnosztika rezultatele sunt interpretate de medici specialişti cu experienţa în radiologie şi medicină nucleară. Activitatea lor beneficiază de colaborarea cu medici specialişti din centre de prestigiu din străinătate.

Examinarea PET/CT se poate solicita prin programare prealabilă. Cei sosiţi în centru sunt primiţi într-un mediu liniştit şi elegant. Examinarea este precedată întotdeauna de o consultaţie medicală. Examinarea PET/CT în sine este absolut nedureroasă şi durează doar 35-40 de minute, după care se poate continua activitatea zilnică obişniută.

La Centrul Pozitron-Diagnosztika PET/CT vedem de multe ori că oamenilor le este frică de rezultatul examinărilor, cu toate că frica nu este un sfetnic bun. Este de precizat ca timpul câştigat cu diagnosticarea precoce constituie un avantaj inestimabil în vindecarea bolii canceroase.

Informaţii suplimentare legate de metoda de examinare PET/CT puteţi citi pe pagina web a Centrului:

www.petct.ro,

 

Centrul de Diagnostic Pozitron-Diagnosztika PET/CT

e-mail: info@petct.ro; receptie@petct.ro

Tel.: 0259-409-090; 0259-409-091; Fax: 0259-409-099

Adresa: Oradea, B-dul Gen. Magheru nr. 1, jud. Bihor

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha