30
None

„Tradiție și Modernism în Practică Medicală”

În perioada 22-25 februarie 2018 are loc la Târgu Mureș cea de-a IV-a ediție a Conferinței Naționale a Asociației Române pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie: “Tradiție și Modernism în Practică Medicală”.

Având ca partener științific și educațional Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș, AREPMF continuă seria manifestărilor dedicate medicilor de familie cu practică pediatrică, dar și medicilor din alte specialități conexe pediatriei.

Pe durata celor patru zile ale Conferinței cu participare internațională sunt audiate lucrări științifice susținute de personalități marcante ale medicinei și vor avea loc 20 ateliere interactive și dezbateri pe teme variate, sesiuni “Meet the Professor” si “Meet the Expert”, într- un eveniment științific special, inovativ, captivant și elegant, puternic și sensibil în același timp, în care se vor  îmbina știința și comunicarea, tradiția cu modernismul, rigoarea teoriei cu realitățile practicii medicale.

Conferința este creditată de către Colegiul Medicilor din România cu 20 de puncte EMC.

AREPMF este o organizaţie nonguvernamentală, profesională şi ştiinţifică dedicată promovării şi dezvoltării practicii pediatrice în  cadrul specialității de medicină de familie din România. Înființată în octombrie 2014, la inițiativa unui grup de medici de familie din București, Iași, Cluj, Brăila și Timișoara, AREPMF are ca scop principal promovarea sănătății și dezvoltării armonioase a copilului și adolescentului prin creșterea calității serviciilor medicale preventive la nivelul asistenței medicale primare precum și prin dezvoltarea unor proiecte educaționale adresate părinților.

Misiune:

Promovarea unor modele inovative de practică profesională pediatrică în medicina de familie destinate trecerii parteneriatului familie - medic de la stadiul de concept la implementare practică.

Viziune:

Actualizarea informației profesionale medicale în practica pediatrică a echipei medicului de familie (pilonul profesional dedicat medicilor și asistenților medicali)

Optimizarea stilului de viață al familiei - Programul educațional "Școala Familiei Mele" (pilonul de educație pentru prevenție dedicat familiei)

Valorile noastre:

Respectul - față de seamănul nostru aflat în suferință și, în egală măsură, respect în interiorul breslei noastre.

Încrederea reciprocă - fundament al oricărei relații profunde, atât în interiorul echipei medicale, cât și în cadrul relației medic-pacient.

Valorizarea fiecărui individ - condiție fundamentală pentru a putea evolua atât la nivel individual, dar mai ales la nivel de grup.

Accesul la educație al fiecărui membru al societății, ca promotor al creativității și motor al progresului.

Cele mai importante realizări ale AREPMF ale anului 2017 sunt:

“Îndreptar de vaccinare în cabinetul medicului de familie”, volum lansat în cadrul Conferinței Naționale a Asociației Române pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie, Ediția a III-a, Sinaia, februarie 2017

Și

Nominalizarea AREPMF între cei zece finaliști ai EU Health Award 2017 și invitația de a participa la ședința de lucru a Comisiei Europene - EU Health Policy Platform annual meeting, 27 noiembrie 2017, Bruxelles.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha