Farmacist Maria Viorica Ciocîlteu
Protecția pielii împotriva razelor UV este esențială pentru prevenirea arsurilor solare, îmbătrânirii premature și a scăderii riscului de apariție a cancerului de piele. Produsele fotoprotectoare dermato-cosmetice sunt formulate special pentru a proteja pielea și a oferi îngrijire suplimentară, fiind adesea recomandate de dermatologi.
Avantajele expunerii la soare
Expunerea moderată la soare prezintă o serie de avantaje precum: stimularea producerii de vitamina D în piele, un nutrient esențial pentru sănătatea oaselor și sistemului imunitar; dezinfecție de suprafață, ceea ce le face utile ca tratament adjuvant în gestionarea acneei; stimularea acțiunii psoralenilor (medicamentelor pigmentante folosite în tratamentul bolii vitiligo); sunt benefice persoanelor care suferă de boli cu componentă imună (psoriazis, dermatite de contact).
Dezavantajele expunerii la soare
Radiația UVB, UVA și UVC face parte din lumina ultravioletă care călătorește spre pământ de la soare. Razele UVC sunt total absorbite de stratul de ozon, în timp ce razele UVB și UVA ajung pe suprafața terestră. Radiațiile UVB sunt doar parțial blocate de atmosferă, fiind responsabile de bronzarea pielii, dar expunerea prea mare la soare duce la arsuri solare (UV-Burn, < 5% din radiația UV) și chiar la cancer de piele.
Razele UVA (UV-Aging, reprezintă aproximativ 95% din radiația ultraviolet) pătrund adânc în piele, contribuind la degradarea colagenului și elastinei, ceea ce duce la apariția ridurilor, a petelor pigmentare (accelerează procesul de îmbătrânire). Expunerea excesivă la razele UV crește riscul de a dezvolta cancer de piele (melanom, carcinom bazocelular, carcinom scuamos), pot provoca mutații la nivelul ADN-ului din celulele pielii. De asemenea, unele persoane pot dezvolta sensibilitate la soare (fotodermatoză sau alergie solară), manifestată prin erupții cutanate, mâncărimi, roșeață și inflamații.
Fototipul de piele și FPS-ul
Clasificarea pielii conform scalei Fitzpatrick depinde de cantitatea de melanină din piele și cuprinde 6 fototipuri.
Factorul de protectie solară (FPS) reprezintă capacitatea unui produs de a opri cantitatea de radiații absorbite de piele. Dacă spre exemplu persoanele cu fototip 1 pot sta fără a aplica produse de protecție solară maxim 10 minute expuse fără să se ardă, un produs cu SPF 30 spre exemplu îi asigură 10 x 30 = 300 minute (maxim 5 ore) de protecție solară.
Persoanele cu fotodermatoze (vitiligo, albinism, lupus eritematos sistemic, alergie solară, rozacee) au nevoie de fotoprotecție maximă, SPF 50.
Alegerea produselor adecvate
Pielea este protejată prin fotoprotecţia naturală de radiaţiile UV prin stratul cornos și melanină.
Fotoprotectoarele dermato-cosmetice sunt preparate care neutralizează total sau parțial reacţiile nocive produse de radiaţiile UVA şi UVB. Ele se împart în:
A) substanţele cu efect de ecranare: dioxidul de titan, oxidul de zinc, oxidul de magneziu, carbonatul de calciu, caolin. Cea mai protectivă formă este cea de unguent deoarece formează un film care persistă la contactul cu apa.
Oxidul de zinc (ZnO) și dioxidul de titan (TiO2) asigură în mod eficient protecție totală împotriva UVB și ambelor game de UVA, domeniu scurt și domeniul lung, apropiat de vizibil.
Dimensiunile diferite ale particulelor de pudră de oxid de zinc pot fi alese pentru a atenua selectiv razele UV, compuşii organici și antioxidanţii sunt compatibili cu oxidul de zinc și se pot combina pentru a crea formulări cu un SPF foarte mare și o protecție puternică .
Dioxidul de titan (TiO2) este utilizat într-o varietate de produse de îngrijire personală, inclusiv cremele de protecție solară, pulberi sau agent de albire.
Mulți dermatologi insistă că produsele de protecție solară bazate pe minerale cum ar fi cele fabricate din oxid de zinc și dioxid de titan reprezintă singurul mod real de a preveni deteriorarea pielii și îmbătrânirea premature.
Substanţele filtru absorb selectiv Radiația UV. Esterii acidului para aminobenzoic sunt substanţe filtru de referinţă, considerate cele mai eficiente, folosite în produsele dermato-cosmetice în concentrații de până la 5 10%. Uleiurile vegetale (măsline, cocos) au acțiune fotoprotectoare slabă, dar sunt utilizate pe scară largă de către consumatori. Acizii hidroxicinamici sunt considerați substanțe filtru cu rol accelerator al procesului de bronzare, dar cu risc crescut de a genera fotodermatoze.
În anumite produse de protecție solară pot apărea pe lista de ingrediente anumite substanțe considerate reparatori solari, cu rol calmant, antioxidant și regenerativ celular, contribuind major la scăderea efectelor negative datorate expunerii la soare. Cei mai eficienți reparatori solari sunt acidul hialuronic, bioceramidele, vitaminele liposolubile A şi E, acidul lactic, ureea.
Există produse cosmetice ce conțin metoxipsoralenii (utilizați în tratamentul vitiligo) ce acționează ca activatori ai procesului de bronzare prin inducerea repigmentării cutanate. Și unele extracte vegetale stimulează melanogeneza (uleiul de bergamote).
Autobronzantele (conțin taninuri, beta-caroten) nu produc melanogeneză și includ acele produse cosmetice care colorează artificial pielea similar bronzului natural. Acestea nu asigură protecție solară, iar culoarea poate fi neuniformă în funcție de aplicarea mai mult sau mai puțin corespunzătoare a acestora.
Preocupări cu privire la substanțe chimice ce se regăsesc pe lista ingredientelor produselor dermato-cosmetice de fotoprotecție solară
Cercetările medicale recente au ridicat unele îngrijorări serioase cu privire la anumite substanțe chimice utilizate în prezent în produsele de protecție solară. Astfel, octil-metoxicinamatul (este un filtru UVB organic solubil, prezent pe lista de ingrediente a aproximativ 70-80%) a fost detectat în sânge și urină după aplicarea pe piele, poate produce radicali liberi având efecte estrogenice în testele de laborator, care fac celulele canceroase să se dezvolte mai rapid. Oxibenzona se oxidează rapid în prezența luminii și inactivează sistemele antioxidante importante ale pielii. Este unul din chimicalele detectate în urină după aplicarea topică.
