None

Artroza articulatiei temporomandibulare

Cea mai mare parte a afecţiunilor degenerative de tip artrozic sunt cauzate de disfuncţia temporomandibulară. Dacă această disfuncţie se menţine, apar fenomenele de inflamaţie cronică degenerativă de tip artrozic, care deformează capetele articulare.

Arătam într-un articol anterior faptul că disfuncţia temporomandibulară poate apărea ca urmare a deschiderii exagerate a gurii cu tensionarea capsulei şi a sinoviei, mişcării masticatorii exagerate efectuate în vederea triturării unor alimente dure la nivelul molarilor cu elongarea capsulei articulare. Dacă disfuncţia articulaţiei temporomandibulare se menţine, apar fenomene de inflamaţie cronică degenerativă de tip artrozic cu modificări ale structurii tuturor elementelor articulare. Primele care se modifică sunt ligamentele şi capsula, acestea devenind laxe şi permiţând discului articular să migreze anteromedian. Din cauza acestei deplasări discul suferă unele modificări de structură şi de formă. În stadiile avansate discul poate fi distrus în totalitate, iar suprafeţele osoase ajung în contact favorizând apariţia de eroziuni şi osteofite.

Durerea este simptomul dominant, dar este variabilă atât din punctul de vedere al topografiei, cronologiei, cât şi al intensităţii. Poate fi localizată strict la nivelul articulaţiei temporomandibulare sau poate fi difuză, asemănătoare unei nevralgii faciale. Durerea nu apare noaptea. Frecvent, durerile sunt mai puternice dimineaţa, la primele mişcări ale mandibulei, sau seara, când articulaţia este obosită. Unii pacienţi acuză episoade dureroase de scurtă durată, iar alţii, o durere cronică. Intensitatea durerii variază de la senzaţii de presiune la dureri lancinante.

Durerea asociază hipermobilitatea articulară, care este mult mai frecventă decât limitarea mişcărilor mandibulei. Din cauza acestei hipermobilităţi apar subluxaţii anterioare şi luxaţii recidivante. Alte semne: semne auriculare (otalgii, vâjâituri în urechi, ameţeli), semne sinusale (rinoree, senzaţia de nas înfundat, dureri infraorbitale), semne salivare (sialoree, asialie), semne neurologice (cefalee, migrenă, hemispasm facial).

Tratamentul paliativ poate fi realizat fie practicând un blocaj intermaxilar, care va duce la dispariţia aproape imediată a durerilor, fie practicând o serie de exerciţii de gimnastică a musculaturii mobilizatoare a mandibulei, mai greu de efectuat în condiţiile în care bolnavilor le este teamă de orice mişcare a mandibulei, pentru a nu declanşa durerile.

Tratamentul definitiv nechirurgical este orientat spre reducerea hiperactivităţii musculare, cauzate de parafuncţii şi malocluzie, dar şi de stresul emoţional. Malocluzia se rezolvă prin terapie ocluzală, care presupune orice intervenţie menită să modifice poziţia mandibulei şi/sau contactele dentare patologice. Aceasta poate fi reversibilă sau ireversibilă. Terapia ocluzală reversibilă modifică numai temporar raporturile ocluzale. Terapia ocluzală ireversibilă este constituită din orice tratament care permanentizează modificările raporturilor ocluzale şi/sau poziţiei mandibulei. Exemple în acest sens sunt şlefuirile selective şi lucrările protetice, care modifică relaţiile ocluzale.

Sunt însă cazuri în care simptomatologia nu se poate remite decât după o intervenţie chirurgicală. Artroscopia este pe primul loc în terapia chirurgicală, fiind minim invazivă. Este indicată în cazurile cu tulburări articulare invalidante care nu se remit după terapia medicamentoasă de minimum 3 luni. După artroscopie se instituie terapia antibiotică şi antiinflamatoare nesteroidiană. Din a patra zi se pot efectua uşoare mişcări de deschidere a gurii, dar cu o amplitudine maximă de 2 cm. 80-95% din cazurile care au necesitat artroscopie evoluează fără complicaţii.

Comentarii


Silvia

Doamna doctora, Imi puteti da un email sau numar pe care va pot contacta. Cred ca am nevoie de ajutorul dumneavoastra.\\r\\nAm o artrita temporomandibulara care a fost diagnosticata acum o luna, Abia pot sa mananc, Iau calmante dar durerile nu inceteaza si mi s-a recomandat o operatie clasica pentru aceasta afectiune, as dori sa stiu daca ma puteti indruma catre un chirurg bun si daca ma puteti opera prin artrosccopie sau trata.

Nov. 22, 2012, 1:40 p.m.
7
2

Tache Georgiana

Buna ziua si scuze pentru intarzierea raspunsului. Daca mai este de actualitate si nu v-ati rezolvat suferinta pana acum, ma puteti contacta la nr de telefon 0723626289. Cu stima, Dr. Georgiana Tache

Nov. 30, 2012, 1:08 p.m.
2
2

viola

Fiica mea in varsta de 21 de ani are probleme cu maxilarul de mai bine de un an de zile,abia poate deschide gura si la fiecare miscare ii trosneste...de aprox 3 saptamani a inceput un tratament si poarta o gutiera dar sunt dezamagita deoarece a inceput sa aiba si dureri atunci cand deschide gura...ne puteti ajuta?

Sept. 13, 2013, 12:26 p.m.
1
1

gina

Buna ziua ! am stat in luna iulie in curent din cauza lipsei de aer conditionat la serviciu,iar acum ma confrunt cu o durere in fata urechii ,in gat si pe partea dreapta a maxilarului.Am fost la ORL - nu am nimic si nici probleme stomatologice nu am.Tin sa precizez ca nu am probleme cu deschiderea -inchiderea gurii ci numai cu durerea asta care persista si nu-mi da pace mai ales noaptea .Am luat Arcoxia 10zile si in acest timp durerile au disparut dar dupa 2 zile au reaparut! Orice antiinflamator as lua dimineata seara sunt in aceeasi stare! Ce sa mai fac?

Sept. 23, 2013, 9:58 a.m.
16
3

Biliciu Maricica

Buna ziua. Am fost la un dr ORL si mi-a fost pus urmatoarele diagnostice: tinnitus atrium stang; 2-hipercolesteromie;3-artroza temporo-mandibulara stanga.ce imi puteti Spunei? Ce ar trebui sa fac?

Nov. 22, 2013, 4:42 p.m.
8
4

Redactie

Indicatia terapeutica trebuie data de medicul care a pus diagnosticul.

Nov. 23, 2013, 8:52 a.m.
2
3

carmen mariana

Doamna doctor am fost diagnosticata cu artropatie cronica temporo-mandibulara stanga.Am fost nevoita sa schimb lucrarile dentare fiindca erau dintr-un material calitativ slab si durerea persista .Durerea a mai incetat dar totusi disconfortul mai exista lasindu-se sub maxilar in jos spre gat.Stomatologul mi-a spus ca trebuie sa-mi faca si o gutiera.Ca tratament iau antiinflamatoare atat.Ce -mi indicati sa urmez ca tratament?

Oct. 15, 2014, 2:54 p.m.
5
4

Anghel Anisoara

Bn ziua.Am o problema .imi trosneste foarte rau maxilaru .am fost la orl .m-a diagnosticat cu artrita temporo mandibulara.Cit de grav este si ce tratament se poate da.va.multumesc.F

June 26, 2015, 4:49 p.m.
11
1
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha