Cataracta secundară este una dintre cele mai frecvente complicaţii ale chirurgiei cataractei (1 din 4 pacienţi, în primii 5 ani de la operaţie). De obicei, apare după o perioadă cuprinsă între câteva săptămâni şi câţiva ani de la operaţie, dar şi după extracţia cristalinului transparent (fără cataractă) în scop refractiv.
(Refractive Lens Exchange = RLE)
În timpul operaţiei de cataractă/RLE, stratul extern al cristalinului natural sau sacul cristalinian rămâne pe poziţia sa anatomică în scopul implantării cristalinului artificial. Cataracta secundară reprezintă opacifierea acestui sac cristalinian în zona sa posterioară. Pacientul observă o scădere a acuităţii vizuale, pe care, în general, o descrie ca vedere „în ceaţă” la fel cum era şi anterior operaţiei.
La pacienţii care au fost supuşi unei intervenţii chirurgicale de înlocuire a cristalinului în scop refractiv, şi care sunt în marea lor majoritate mai tineri comparativ cu pacienţii operaţi de cataractă, această complicaţie survine mai devreme, din cauza unei reactivităţi mai mari a organismului tânăr.
Tratamentul cataractei secundare se face cu ajutorul laserului Neodinium YAG. Este o procedură scurtă, nedureroasă, care se realizează în cabinetul de oftalmologie. Nu este necesară incizie sau anestezie locoregională, ca şi în cazul operaţiei de cataractă/RLE. De obicei, pentru confortul pacientului, se instilează un anestezic topic (picături de anestezic). Trebuie realizată dilatarea pupilei (midriaza) înaintea tratamentului cu laser.
Laserul YAG realizează o breşă în sacul cristalinian chiar în aria pupilară, permiţând luminii să ajungă la nivelul retinei la dimensiunile normale. Procedura durează aproximativ 5 minute, timp în care se realizează câteva impacturi cu laserul în sacul cristalinian; în urma tratamentului, pacientul nu va avea nicio restricţie. Uneori, pacienţii pot percepe prezenţa unor scântei sau „musculiţe volante” în câmpul vizual, care însă dispar într-un interval scurt de timp.
Întrucat laserul induce o uşoară inflamaţie, respectiv o creştere moderată şi tranzitorie a presiunii intraoculare, se recomandă un tratament corespunzător cu antiinflamatoare şi hipotensoare oculare, administrate fie topic (coliruri), fie pe cale generală (orală). Alte complicaţii, rare dar totuşi posibile, care pot surveni în urma acestui tratament sunt reprezentate de: edemul cornean, edemul macular, decolarea de retină (un caz la 50 de pacienţi), sângerări intraoculare la nivelul polului anterior, deplasarea sau mici distrugeri ale cristalinului artificial.
Laserul YAG este considerat cea mai bună metodă de îndepărtare a cataractei secundare. Momentul când trebuie efectuat acest tratament va fi decis de medical oftalmolog, în concordanţă cu nevoile pacientului, dacă acesta consideră că acuitatea vizuală a înregistrat o scădere importantă şi îi influenţează viaţa de zi cu zi.
Dr. Miruna Nicolae
Medic specialist oftalmolog,
doctorand în ştiinţe medicale
Clinica AmaOptimex , Bucureşti
www.amaoptimex.ro
LUPU IOAN
Va rog daca se poate sa-mi spuneti cat costa operatia de cataracta secundara.?Unde si cand se poate face programarea pentru operatie?Ce analize sau acte trebuie prezentate pentru a face operatia?Va multumesc anticipat.
Jan. 22, 2014, 3:24 p.m.Dr. Andrei Filip
Buna dimineata, vestea buna este ca nu vorbim despre o operatie ci despre un tratament laser care dureaza in jur de 2 min. Nu este nevoie de analize, iar costul este 300 lei/ochi. Programarea o puteti face la clinica, gasiti detalii la www.amaoptimex.ro. Programarea trebuie sa o faceti la unul din medicii nostri care se ocupa de aceasta interventie: Dr. Miruna Nicolae, Carmen Dragne, Dr. Mircea Filip sau eu, Dr. Andrei Filip.
Jan. 23, 2014, 9:20 a.m.vali
Buna ziua, vreau sa stiu daca in timpul operatiei de cataracta se foloseste silicon si daca da la ce foloseste la sutura sau in capsula cristalinului\r\nMultumesc
March 20, 2014, 2:58 p.m.