Rolul psihologului este deosebit de important de-a lungul întregului demers medical al pacientului cu boli cronice. Comunicarea diagnosticului, informarea şi educarea pacientului în raport cu boala de care suferă, evaluarea psihologică, susţinere/reechilibrare emoţională, asistarea pacientului în căutarea unui sens pentru ceea ce trăieşte şi recăpătarea controlului cognitiv asupra situaţiei, toate acestea sunt obiective importante de urmărit în cadrul şedinţelor de consiliere psihologică.
OMS consideră consilierea suportivă drept cea mai răspândită metodă terapeutică nonfarmacologică în psihologie/psihiatrie, ea având la bază relaţia terapeutică care se stabileşte într-o atmosferă securizantă, cu valenţe reasiguratoare pentru pacient.
Reacţiile la aflarea diagnosticului de boală cronică/incurabilă sunt, desigur, individuale şi nu am putea vorbi despre acelaşi tablou reactiv la persoane diferite. Cu toate acestea, în general, în tabloul reactiv sunt predominante afectele dureroase, ele fiind considerate absolut normale în acest context. Acesta este un proces treptat, de durată, în care se urmăreşte ca persoana să-şi poată asuma trăirile şi limitările impuse de boală, ventilarea emoţiilor şi deblocarea resurselor adaptative pentru a face faţă situaţiei. Este foarte important să i se dea pacientului posibilitatea să se exprime emoţional, fiind încurajat şi susţinut de profesionist în acest sens.
Iată câteva dintre tipurile de reacţii posibile la comunicarea diagnosticului de boală cronică/incurabilă: şoc, blocaj, anestezie emoţională, senzaţie de irealitate, negare, furie, disperare, renunţare. Bolile incurabile, cele cu potenţial letal sunt percepute de pacient ca pierderi ireversibile şi generează trăiri de neputinţă, inutilitate, deznădejde. Profesionistul urmăreşte identificarea trăirilor pacientului, pentru o abordare eficientă în scopul corectării, reorientării acestora sau în vederea suportului emoţional adecvat; aceste trăiri pot fi: teamă paralizantă, autoblocantă, stare de alertă, îngrijorare sau nelinişte excesivă, disperare, deznădejde, sentimentul că nu mai e nimic de făcut, că totul este în zadar, însingurare, autoizolare, retragere, senzaţia de pierderea controlului, că nu mai este stăpân pe propriul destin şi că viaţa intră pe un traseu implacabil în care propria voinţă nu mai contează.
Factorii psihologici pot să scadă mult pragul de sensibilitate la diferiţi stresori -, incluzând aici şi bolile cronice – tristeţea, frica, ura, culpabilitatea, supărarea, disperarea, neliniştea, furia, sentimente de încărcare ce afectează organismul şi, treptat, prejudiciază sistemul imunitar. Dacă durata şi intensitatea lor este excesivă, modificările organice pe care le determină pot deveni patologice. De aceea, este extrem de important rolul consilierii psihologice în bolile cronice evolutive sau afecţiunile pe termen lung, pentru susţinerea emoţională, identificarea modului în care pacientul acceptă diagnosticul, cum conştientizează limitările impuse de boală, care sunt resursele adaptative şi mecanismele prin care face faţă situaţiei actuale.
Psiholog - Iulia Oprea 0740.311.700
veronica
Fiul meu a fost diagnosticat cu urticarie colinergica ,are 21 de ani,iar atitudinea lui fata de aceasta boala ma ingrozeste. Vad frica ,furie,pe zi ce trece comunicam din ce in ce mai greu,din nimic ne certam refuza sa faca cele mai mici activitati cum ar fi deplasarea la scoala,pe motiv preventiv ca nu cumva sa faca o criza .Sunt foarte detrutata nu stiu ce sa fac ,sa las lucrurile sa decurga de la sine ,asta presupune sa-l vad pana la amiaza in pat sa steie ore in sir pe internet,sau sa -i impun un orar mai sever al zilei.Oare care e corect?
May 6, 2011, 12:03 p.m.