Diagnosticul de colon iritabil se întâlnește din ce în ce mai frecvent. Se caracterizează prin tulburări de tranzit, pornind de la constipație la diaree, însoțite sau nu de eliminări de mucus.
Constipația se însoțește de dureri abdominale, meteorism și, pentru a o combate, bolnavii sunt mari consumatori de laxative, deci abonați la efectele lor secundare.
Diareea poate să se însoțească de dureri abdominale, cel mai des apărând la prima oră a dimineții. Ingestia de lapte sau fructe pare cauza principală. Mai apare și falsa diaree, atunci când constipația este de lungă durată.
Este o boală care poate debuta începând de la vârsta preșcolară, iar persoanele vizate (70% dintre pacienți) sunt cele care au un psihic mai labil, bolnavi cu episoade nevrotice sau depresive, sexul cel mai frecvent afectat fiind cel feminin.
Durerile abdominale sunt constante, pot fi situate cel mai frecvent pe traiectul colonului descendent, dar pot și să migreze în tot abdomenul. Acestea pot apărea sub formă de senzație de arsură, presiune, greutate, colică. După defecație sau după eliminarea de gaze, ele dispar. Pot fi însoțite, de asemenea, de greață, inapetență, vărsaturi, pirozis, flatulență. Dar și semne generale, cum ar fi stări depresive, anxietate sau dureri care imită pancreatita acută, colică renală, până la dureri precordiale, pot însoți simptomatologia de colon iritabil.
De remarcat, un aspect foarte important pentru diagnostic, și anume că starea generală rămâne bună, în ciuda suferinței pe care bolnavul o acuză.
Tratamentul este simptomatic și de lungă durată. Se poate folosi atât tratament alopat cât și homeopat.
Medicul curant, după ce face diagnosticul diferențial și exclude alte cauze de boli digestive, renale, cardiace, ale coloanei vertebrale, va folosi mult tact în a explica bolnavului că această boala nu are cauză organică și că va urma un tratament igienodietetic susținut, de lungă durată.
În primul rând se va alcătui un regim alimentar în funcție de pacient. Se vor evita alimentele care produc disconfort alimentar, care produc constipație sau diaree. Se vor folosi alimente bogate în fibre, fructe și legume, se va mări cantitatea de apă plată ingerată în cursul unei zile. De asemenea, se va construi unui program alimentar în care să fie respectate orele de masă, iar numărul meselor va fi mărit, astfel încât să fie evitată umplerea stomacului.
Nu trebuie luate în exces laxative sau antidiareice deoarece, în timp, efectele lor secundare vor dăuna sănătății. Sunt medici care la acest diagnostic recomandă antidepresive, dar nici ele nu rezolvă singure cauzele bolii.
O altă modalitate de a îmbunătăți situația este sportul, fiind știut faptul că acesta contribuie în mare măsură la relaxarea organismului atât din punct de vedere fizic cât și psihic. Se va alcătui un plan kinetic, în care pacientul va executa serii de exerciții, care să-l facă să se simtă bine. Fiind niște pacienți excesiv de atenți cu propria persoană, va trebui să li se explice fiecare exercițiu în parte și să afle că gimnastica reglează tranzitul intestinal și peristaltica intestinală, aduce starea de bine și de liniște atât de necesară. Nu trebuie uitat mersul pe jos, acesta fiind un sport complex, fiziologic, un fel de antrenament al fizicului, dar și al psihicului.
Și, nu în ultimul rând, în special pacienții diagnosticați cu colon iritabil vor trebui să renunțe definitiv la alimentația nesănătoasă, la sucurile artificiale și să le consume pe cele cât mai naturale. Să înțeleagă că viața ordonată, sănătoasă din punct de vedere alimentar și sportul
ANA
Buna ziua acum 16 ani am fost depistata cu colon iritabil iar acum in fiecare zi trebuie sa iau PENTASA 1gr\r\n2 gr/zi.CE alt tratament naturist imi indicati?Multumesc aniticipat.
Nov. 12, 2014, 11:59 a.m.