Conf. Univ. Dr. Mihaela Ionela Vladu
Obezitatea este o afecțiune metabolică ce se caracterizată prin acumularea excesivă de țesut adipos, care poate afecta negativ starea de sănătate. Este definită printr-un indice de masă corporală (IMC) crescut, un parametru utilizat pe scară largă pentru a evalua și clasifica greutatea corporală în raport cu înălțimea unei persoane.
Demult, percepțiile legate de greutatea corporală erau semnificativ diferite față de cele actuale, obezitatea fiind adesea văzută ca un simbol al prosperității și al bunăstării. În societățile antice și chiar până în epoca modernă timpurie, un trup mai rotund era adesea asociat cu bogăția și succesul, reflectând accesul la resurse abundente de hrană, un privilegiu într-o lume marcată de insecuritate alimentară frecventă. Această percepție s-a schimbat radical în secolul XX, culminând cu decizia Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) din 1997, care a clasificat obezitatea ca o boală.
În anul 2020, aproape 1 miliard de persoane aveau obezitate, ceea ce reprezintă aproximativ 1 din 7 oameni la nivel mondial și se estimează că până în 2035 numărul acestora se va dubla. De asemenea, numărul copiilor cu surplus ponderal crește alarmant, în prezent 1 din 11 copii se confruntă cu această problemă.
Obezitatea este adesea percepută prin impactul său estetic neplăcut, ceea ce poate conduce la o înțelegere superficială și limitată a implicațiilor sale.
În realitate, grăsimea corporală în exces nu este doar un țesut inert care afectează aspectul fizic, ci joacă un rol complex și activ în reglarea proceselor biologice, fiind un adevărat organ endocrin secretor, implicat activ în producerea și eliberarea de adipokine, care sunt molecule cu rol în reglarea inflamației și metabolismului. Printre aceste adipokine se numără factori proinflamatorii, care pot exacerba starea de inflamație cronică, caracteristică persoanelor cu obezitate. Această inflamație sistemică cronică joacă un rol cheie în dezvoltarea rezistenței la insulină, care poate duce la o serie de complicații, inclusiv boli cardiovasculare (BCV), diabet zaharat tip 2 (DZ tip 2) sau sindrom metabolic.
Obezitatea se caracterizează printr-o depozitare excesivă de grăsime asociată cu diverse disfuncții metabolice, precum:
- Steatoză hepatică sau boala ficatului gras. Pe măsură ce ficatul se încarcă cu grăsime, funcția sa metabolică este perturbată, crescând riscul de inflamație hepatică, fibroză și, în cele din urmă, ciroză. Ficatul gras non-alcoolic și forma sa mai severă, steatohepatita non-alcoolică, sunt strâns legate de obezitate și sindrom metabolic, incluzând rezistența la insulină, hipertensiunea arterială (HTA) și dislipidemia (DLP).
- Grăsimea depozitată în mușchi poate interfera cu capacitatea celulelor musculare de a răspunde la insulină, contribuind la rezistența la insulină.
- Depunerea de țesut gras la nivelul pancreasului este un fenomen care poate juca un rol semnificativ în dezvoltarea diabetului zaharat de tip 2.
- În ultima perioadă, se vorbește tot mai mult despre steatoza cardiacă, acumularea de grăsime în jurul și în miocard - care poate determina disfuncție diastolică, aritmii, boală coronariană sau insuficiență cardiacă.
Cele mai multe complicații ale obezității sunt cauzate de efectele metabolice ale țesutului adipos, dar anumite complicații sunt rezultatul efectelor mecanice ale masei corporale crescute, precum și al efectelor psihosociale.
Obezitatea impactează practic toate segmentele corpului.
- La nivel cerebral, excesul de țesut adipos poate determina apariția accidentului
vascular cerebral (AVC), demenței, depresiei, anxietății, migrenei;
Grăsimea corporală excesivă, în special grăsimea viscerală, poate duce la stări proinflamatorii și procoagulante, afectând astfel integritatea vasculară și crescând susceptibilitatea la formarea de trombi. - La nivelul aparatului cardio-vascular, excesul ponderal poate determina apariția HTA, bolii coronariene, bolii arteriale periferice, insuficienței cardiace, insuficienței venoase cronice sau trombembolismului.
Persoanele cu surplus ponderal au un risc de 3.5 ori mai mare de a avea HTA.
Persoanele cu obezitate au un risc de 2 ori mai mare de a face insuficiență cardiacă comparativ cu cele normoponderale.
Afectarea cordului (atât structurală cât și funcțională) determinată de obezitate se realizează prin multiple mecanisme, precum: stresul hemodinamic, disfuncția metabolică, statusul proinflamator, dislipidemia, dar și în mod indirect prin influența factorilor de risc cardiovascular.
Pulmonar, obezitatea poate determina sindrom de apnee în somn, astm bronșic, hipertensiune pulmonară, insuficiență respiratorie.
Depunerile de grăsime la nivelul gâtului și în jurul faringelui pot reduce diametrul căilor aeriene, ceea ce duce la apnee - întreruperi temporare ale respirației. Această afecțiune poate duce la somn de slabă calitate, oboseală diurnă. Managementul obezității poate juca un rol semnificativ în ameliorarea sau chiar remisia simptomelor apneei în somn.
Relația dintre obezitate și astm implică mai multe mecanisme, printre care:
- Inflamația - atât sistemică, cât și în tractul respirator, care poate contribui la hiperreactivitatea bronșică caracteristică astmului.
- Restricția mecanică: excesul de grăsime corporală, în special în zona abdominală, poate limita expansiunea plămânilor și a diafragmei, ceea ce conduce la dificultăți de respirație și poate exacerba simptomele astmului.
- Rezistența la tratament: persoanele cu obezitate și astm au un răspuns mai slab la tratamentele standard pentru astm.
Managementul greutății prin dietă și exerciții fizice poate juca un rol important în ameliorarea simptomelor astmului la persoanele obeze și în îmbunătățirea calității vieții.
Continuare în numărul viitor
