Hemoroizii sunt consideraţi ca fiind cea mai frecventă şi comună suferinţă din domeniul proctologiei. În ţările dezvoltate frecvenţa lor este întâlnită la peste 50% din grupa populaţiei până în 50 de ani. Patologie cunoscută din vechime (semnalată şi în Noul Testament ca o pedeapsă dată de Dumnezeu Filistinilor),cunoaşte numeroase procedee terapeutice, multitudinea lor sugerând automat şi limitele acestora şi deci şi probabilitatea recidivelor.
Hemoroizii sunt o structură de spaţii vasculare largi, fusiforme, saculare şi spiralate, cu şunturi arterio venoase fără prezenţa unui sistem cailar şi care formează corpus cavernosum recti, reţea cavernoasă cu proprietăţi erectile care sugerează că ar fi un mecanism adiţional al contenţiei. Acesta este situat în canalul anal deasupra liniei dinţate, la 3+5 cm de orificiul anal şi se dispune în două plexuri, separate de sfincterul intern în hemoroizi interni şi externi.
Cea mai folosită clasificare este cea a lui Goligher:
Gradul 1- fără prolabare
Gradul 2 - prolabează intermitent şi se reduc spontan
Gradul 3 - prolabează dar se pot reduce manual şi
Gradul 4 - prolaps permanent ireductibili.
Simptomul cel mai frecvent este sângerarea după scaune, cu sânge proaspăt arterial. Dezvoltarea hemoroizilor începe cu dilatarea din corpul cavernos al canalului anal datorită unor mecanisme multi factoriale cum ar fi: defecte la nivelul şunturilor arterio venoase, creşterea fluxului sanguin local, reducerea drenajului venos. Acestea pot fi din cauza hipertoniei sfincteriene, constipaţiei, obezităţii, sarcinii, sedentarismului, alimentaţiei, sau a unor boli asociate ca ciroza hepatică, adenomul de prostată etc.
Tratamentul este complex, include o dietă specială, un tratament local şi general, cu scop de pregătire a tratamentului radical care este cel chirurgical.
Procedurile pot fi sistematizate în :
Proceduri minime oarecum para chiurgicale, acestea fiind scleroterapia, cryo distrucţia, termocoagulare şi aplicarea de bandaj elastic. Aceste procedee se referă la hemoroizii interni de gradul 1 ,2 şi 3.
Tehnicile chirurgicale clasice sunt rezervate gradului 4 (operaţiile Milligan-Morgan, Parks, Ferguson, Withead-Vercescu-Toupet)
Cel mai modern tratament este dearterializarea trans anală a hemoroizilor . Metodă non excizională şi totodată miniinvazivă, constă în reperarea şi ligaturarea ramurilor terminale ale arterei rectale superioare,care irigă exclusiv plexul hemoroidal intern. Acest procedeu este posibil prin folosirea unui aparat cu ultrasunete care identifică prin Doppler color ramurile arteriale responsabile. Acestea au fost identificate în mod constant ca fiind în număr de 6 ramuri având o localizare la orele 1, 3, 5, 7, 9 şi 11 ( în poziţie dorsală).
Rezultatele obţinute prin această metodă sunt încurajatoare atât prin lipsa recidivelor cât şi prin faptul că nu se însoţeşte de durerea şi uneori incontinenţa pasageră întâlnite în operaţiile clasice.
