Prezbiopia înseamnă scăderea puterii de acomodație a cristalinului și determină nevoia de a purta ochelari de aproape. Este un fenomen care afectează pe toată lumea și apare după vârsta de 40 de ani, din cauza procesului natural de îmbătrânire al organismului. Poate fi corectată optic cu ochelari de citit și/sau lentile de contact și chirurgical cu laser (PRESBYOND) sau implant de cristalin artificial în scop refractiv.
În zilele noastre, la această vârstă oamenii sunt foarte activi, astfel că mulți acceptă cu greu să poarte ochelari pentru citit. Pentru aceste persoane, avem la dispoziție intervenția minim invazivă cu laser PRESBYOND sau implant de cristalin artificial în scop refractiv.
Desigur că o intervenție laser este mai prietenoasă pentru ochi și este prima opțiune atunci când pacientul își dorește să scape de ochelarii de citit. Tehnica PRESBYOND a fost introdusă în România în 2019, la Ama Optimex, iar acum o efectuăm cu ajutorul ultimei generații a femtolaserului Zeiss, VisuMax 800, lansat în premieră în România în august 2022, tot în cadrul clinicii noastre.
PRESBYOND este o tehnică laser minim invazivă, cu o recuperare ușoară și cât se poate de sigură. Reprezintă o inovație în chirurgia refractivă, bazată pe o tehnologie ultramodernă care ne permite efectuarea unui tratament personalizat și obținerea independenței față de ochelari în cele mai multe dintre situații. Operația se face la amândoi ochii, iar dioptriile sunt prelucrate în așa fel încât ochii vor vedea împreună la distanță, intermediar și citit, unul dintre ochi va avea o acuitate vizuală mai bună față de celălalt la distanță și intermediar, iar celălalt la intermediar și aproape.
Tehnica operatorie urmează același protocol ca tehnica FemtoLASIK, o intervenție sigură, efectuată de peste 30 de ani, peste tot in lume. Intervenția este extrem de prietenoasă, anestezia se realizează cu picături, nu doare, iar pacientul pleacă acasă imediat după operație, văzând.
Vederea se stabilizează imediat după intervenție și, de asemenea, se îmbunătățește pe măsură ce trece timpul, fiind normal să existe fluctuații de vedere postoperator. Perioada în care sistemul vizual se recalibrează se realizează rapid, pe măsură ce vindecarea se produce. Cu toate acestea, în funcție de tipul de dioptrie, ocupație, vindecare, percepție, creierul învață să compună imaginile obținute, iar procesul se numește neuroadaptare și poate dura în unele cazuri mai multe luni. În tot acest timp însă pacientul are o viață normală, își poate desfășura toate activitățile și se poate bucura de viața fără ochelari. Exista situații particulare, mai ales în cazul unor meserii cu specific, în care unele persoane pot avea nevoie de o pereche de ochelari și după tratamentul prezbiopiei.
Mai multe informații despre prezbiopie și PRESBYOND sunt disponibile și pe site-ul de informare al clinicii Ama Optimex: www.scapadeochelari.ro.
Pierluigi
Buongiorno vorrei sapere il costo per un intervento di presbiopia
Sept. 6, 2023, 5:29 a.m.