Mie îmi plac răspunsurile pozitive, însă la întrebarea din titlu răspunsul este unul negativ. Presbiopia este o afecțiune care apare după 40 de ani la toți oamenii, ”nimeni nu scapă”. Vestea bună este că afecțiunea nu este una gravă și că avem mai multe soluții.
Ce este presbiopia?
Cristalinul este una dintre lentilele ochiului, el își schimbă forma în funcție de distanța la care privim (aproape, în depărtare) pentru a ne oferi o vedere clară. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, mai exact după 40 de ani, cristalinul începe să își piardă această abilitate de a-și schimba forma (își pierde puterea de acomodație) și ca rezultat constatăm că nu mai vedem bine la aproape. Simțim nevoia de a depărta obiectele pentru a clarifica imaginea. Mai târziu în viață, vom constata, de asemenea, că nici la distanță nu mai vedem așa bine, fapt cauzat tot de presbiopie.
Presbiopia afectează toți oamenii într-o măsură mai mică sau mai mare, indiferent că au purtat sau nu ochelari până la acel moment, fiind un fenomen natural care ține de îmbătrânire.
Deoarece am menționat vârsta, menționez că în jur de 40 de ani este bine să se efectueze o consultație oftalmologică amănunțită, care să includă și fund de ochi și măsurarea tensiunii intraoculare, deoarece după această vârstă pot apărea și alte boli oculare, printre care menționez glaucomul și degenerescența maculară legată de vârstă. În egală măsură, vizitele la oftalmolog trebuie să devină o rutină (o dată la doi an, o dată pe an).
Corecția optică a presbiopiei
Celebrii ochelari de citit, cei pe care bunicii noștri îi țineau pe vârful nasului, sunt cea mai la îndemână soluție. Totuși, dacă persoana mai are alte vicii de refracție și este nevoie de corecție atât la aproape, cât și la distanță, există diverse tipuri de lentile (bifocale, progresive) care pot oferi o vedere bună la toate distanțele.
Pentru corecția optică există și lentile de contact progresive sau multifocale, fiind o soluție din ce în ce mai preferată, deoarece nu îngustează câmpul vizual și nu aduc disconfortul creat de ochelari, mai ales la persoanele care nu mai au alte vicii de refracție (miopie, hipermetropie, astigmatism) și nu sunt obișnuite cu ochelarii.
Corecția chirurgicală a presbiopiei
Cu toate că există atâtea soluții moderne pentru corecția optică, sunt persoane care nu se pot obișnui cu lentilele de contact sau cu ochelarii. Pentru aceste persoane avem la dispoziție și două soluții chirurgicale.
PRESBYOND este o intervenție minim invazivă, se face cu laser și vă scapă de ochelari. Intervenția este nedureroasă, se face fără internare, iar recuperarea vizuală este rapidă. Printr-un tratament personalizat, PRESBYOND oferă o vedere bună fără ochelari, păstrând profunzimea câmpului vizual și permițând readaptarea pentru vederea la toate distanțele. Ochiul principal (dominant) este corectat să vadă la distanță și intermediar și ochiul secundar (nondominant) să vadă la intermediar și aproape. În timp, creierul reușește să compună imaginile obținute de la cei doi ochi și să ofere o imagine bună.
Implantul de cristalin artificial în scop refractiv este o altă intervenție chirurgicală în cadrul căreia se schimbă cristalinul natural al ochiul care și-a pierdut puterea de acomodație cu unul artificial multifocal cu care pacientul vede bine la toate distanțele.
Atunci când vederea scade, primul pas este consultul oftalmologic și un set de investigații. În cadrul acestuia oftalmologul stabilește diagnosticul, prezintă metodele de corecție și o recomandă pe cea potrivită pacientului.
Mai multe informații despre presbiopie sunt disponibile și pe site-ul de informare al clinicii Ama Optimex:
www.scapadeochelari.ro.
www.amaoptimex.ro
www.scapadeochelari.ro
www.cataracta.ro