None

Anemia feripriva a sugarului

Anemia feriprivă a sugarului şi copilului mic este una dintre cele mai frecvente afecţiuni întâlnite în practica medicală.

Incidenţa maximă este între 6 şi 12 luni cu limite între 3 şi 24 luni. Factorii de risc specifici sugarului sunt: prematuritatea şi greutatea mică la naştere, gemelaritatea, alimentaţia artificială cu formele de lapte neîmbogăţite în fier, sângerările perinatale.

În etiologia anemiei feriprive sunt recunoscute trei categorii de factori:

deficit de aport: alimentaţie exclusivă cu lapte de vacă, diversificare tardivă, incorectă, a alimentaţiei, malabsorbţia fierului;

pierderi excesive de fier: microsângerări gastrointestinale oculte, alergie la proteinele laptelui de vacă;

stocarea fierului în sistemul reticulohistiocitar în inflamaţii cronice, boli neoplazice.

Manifestările clinice ale anemiei feriprive sunt paloarea tegumentelor şi mucoaselor, tulburări trofice ale fanerelor - păr friabil, unghii casante -, anorexie, geofagie, manifestări cardiovasculare tahicardie, sufluri sistolice funcţionale, iritabilitate.

Investigaţii de laborator

Hemograma evidenţiază numărul. eritrocitelor scăzut, numărul reticulocite normal sau uşor scăzut, sideremia este scăzută, feritina serică scăzută, frotiul de sânge periferic evidenţiază hipocromie, microcitoză, poikilocitoză, capacitatea totală de legare a fierului este crescută.

Diagnosticul anemiei feriprive se face cu alte anemii hipocrome şi microcitare, dar care sunt normo sau hipersideremice, dintre care cele mai frecvente sunt talasemia minoră şi anemia sideroblastică.

Tratamentul anemiei feriprive se face cu diferite săruri de fier sulfat, fumarat administrat pe cale orala - se preferă sulfatul feros, 5-7 mg/kg corp fier elemental divizat în 2-3 prize.

Durata tratamentului este de 2 luni pentru a permite refacerea depozitelor de fier. Răspunsul favorabil apare după şapte zile de la începerea tratamentului, când apare criza reticulocitară, iar controlul hemogramei se face după o lună de tratament.

Lipsa de răspuns la tratamentul cu fier după o lună de tratament trebuie să ne îndrepte atenţia spre alte cauze ale anemiei, dintre care cea mai frecventă este talasemia minoră.

Transfuziile de sânge sunt recomandate când nivelul hemoglobinei este de 5g%. Tratamentul parenteral are indicaţii restrânse: boli inflamatorii intestinale, tulburări digestive cronice.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha