Prof. Univ. Dr. Simona-Roxana Georgescu
Dermatita seboreică este o patologie inflamatorie cronică recurentă, caracterizată clinic prin apariția unor plăci eritematoase, acoperite de scuame galben-cenușii, în special la nivelul zonelor cu densitate crescută a glandelor sebacee, inclusiv scalp, față, jumătatea superioară a trunchiului și zonele pliurilor. Zonele afectate prezintă aspecte variabile, fiind uneori acoperite de scuame fine, grăsoase, alteori de cruste aderente. Din punct de vedere al simptomatologiei, pacienții acuză cel mai frecvent disconfort, însoțit de senzație de arsură sau prurit. Impactul psiho-emoțional asupra pacientului este adesea sever, cauzând o importantă alterare a calității vieții acestuia prin problemele de ordin cosmetic determinate de această afecțiune. Dermatita seboreică afectează toate rasele și grupurile etnice și este larg răspândită la nivel mondial, însă forme severe ale bolii pot fi întâlnite în rândul pacienților imunodeprimați și al celor care suferă de condiții neurologice precum boala Parkinson. O formă moderată a bolii, mai frecvent întâlnită în populația generală, este ceea ce numim mătreață, caracterizată prin apariția de scuame cenușii, furfuracee, la nivelul scalpului.
Dermatita seboreică este considerată una dintre cele mai frecvente patologii dermatologice, afectează aproximativ 11.6% din populația generală. Prevalența este mult crescută în rândul nou-născuților și sugarilor, procentul în rândul acestei categorii de vârstă atingând chiar 70%. Vârful de incidență în rândul adulților este între a treia și a patra decadă de viață. Se observă o incidență mai înaltă în rândul pacienților tratați cu anumite medicamente psihotrope. Dermatita seboreică reprezintă una dintre cele mai frecvente dermatoze observate în rândul pacienților infectați cu virusul imunodeficienței umane (HIV). Printre alte patologii frecvent asociate cu o incidență crescută a dermatitei seboreice se numără: parkinsonismul indus de neuroleptice, amiloidoza familială și trisomia 21.
Este unanim acceptată teoria conform căreia există trei categorii de factori implicați în apariția dermatitei seboreice: colonizarea cu Malassezia spp., secreția de lipide la nivelul glandelor sebacee și o susceptibilitate individuală, în special a sistemului imun.
Patogeneza poate fi împărțită în următoarele 5 etape diferite, succesive:
- Glandele sebacee secretă lipide la nivelul suprafeței pielii.
- Malassezia spp. colonizează suprafețele acoperite de lipide.
- Malassezia spp. secretă lipază, conducând la apariția acizilor grași liberi și a produșilor de oxidare lipidică, cu activarea consecutivă a răspunsului inflamator.
- Activarea sistemului imun.
- Alterarea barierei cutanate rezultă în apariția zonelor eritematoase, pruriginoase și descuamative.
Există și alți factori, atât endogeni, cât și exogeni, incriminați în fiziopatologia dermatitei seboreice. Factorii exogeni sunt reprezentați de microbiotă, stres, îngrijire precară a pielii și a părului, mediul cald și umed, dar și de o serie de medicamente (substanțe psihotrope mai sus menționate, agenți antineoplazici și inhibitorii receptorului pentru factorul de creștere epidermal). Rolul alimentației în evoluția dermatitei seboreice este în continuare controversat, însă studii recente au demonstrat faptul că aportul ridicat de fructe scade riscul dezvoltării dermatitei seboreice, în timp ce dieta vestică se asociază cu un risc ridicat de apariție a acesteia, în special în rândul femeilor.
Cei mai importanți factori endogeni incriminați în apariția patologiei sunt sexul masculin, activitatea androgenică pronunțată, activitatea glandelor sebacee și compoziția lipidică. Studiile recente subliniază, totodată, și rolul major al substratului genetic și al sistemului imun. Prevalența mai ridicată a dermatitei seboreice în rândul bărbaților comparativ cu al femeilor are la bază nivelurile mai înalte ale hormonilor androgeni, aceștia influențând atât activitatea glandelor sebacee, cât și compoziția lipidică, modificări ce determină un mediu propice pentru proliferarea Malasseziei.
Manifestări clinice
Manifestările clinice specifice dermatitei seboreice au, în general, caracter cronic și recidivant, cu multiple remisiuni și recăderi de-a lungul timpului, afectând preponderent adolescenții și adulții tineri. O formă particulară a bolii poate fi observată în rândul copiilor, cu un vârf al incidenței în jurul vârstei de 3 luni. În acest caz vorbim despre dermatita seboreică infantilă.
Dermatita seboreică apare cu precădere în rândul bărbaților, indiferent de rasă sau categoria de vârstă. Cazurile sunt mai frecvente și mai severe în condiții de frig și umiditate scăzută, în timp ce expunerea la soare poate conduce la ameliorarea leziunilor. Acest fapt demonstrează o importantă variație sezonieră în ceea ce privește manifestările cutanate din dermatita seboreică.
Leziunile eritematoase acoperite de scuame galbene, grăsoase sunt adesea ușor de identificat vizual, principalele regiuni afectate în cazul dermatitei seboreice fiind scalpul și fața (șanțuri nazolabiale, sprâncene, frunte, regiune retroauriculară, conduct auditiv extern și pavilion auricular). Afectarea este, în cele mai multe cazuri, simetrică și bilaterală. Situații particulare sunt cele în care dermatita seboreică afectează zonele pliurilor, precum regiunile axilară sau inghinală. În aceste situații leziunile sunt rar acoperite de scuame, putând fi ușor confundate cu manifestările cutanate din intertrigo. Frecvent, leziunile cutanate sunt însoțite de simptome precum prurit, senzație de arsură sau furnicături.
Dermatita seboreică infantilă prezintă o serie de caracteristici distinctive comparativ cu forma adultului. Erupția este nepruriginoasă, localizată cel mai adesea la nivelul scalpului (frunte, vertex sau ambele) și porțiunilor centrale ale feței. În rândul copiilor întâlnim scuame groase, aderente, ce pot fi însoțite de erupții eritematoase la nivelul pliurilor trunchiului și extremităților. Afectarea generalizată a scalpului, numită „crustă de lapte”, este o formă tipică de dermatită seboreică infantilă, ce prezintă, în cele mai multe cazuri, o rezoluție spontană pe parcursul primelor 6-12 luni de viață.
Diagnostic
Diagnosticul dermatitei seboreice rămâne unul clinic, având la bază aspectul tipic al leziunilor și distribuția acestora. Cu toate acestea, este esențial ca dermatita seboreică să fie diferențiată de o serie de patologii dermatologice importante, precum Dermatita atopică, Candidoza, Dermatita de contact, Psoriazis, Rozacee, Lupus eritematos sistemic ș.a.
În cazul în care diagnosticul diferențial este dificil de stabilit clinic, este indicată efectuarea unei biopsii.
Tratamentul dermatitei seboreice
Tratamentul dermatitei seboreice infantile are la bază, în primul rând, utilizarea abundentă a emolienților, aceștia facilitând îndepărtarea scuamelor. În cazul adolescenților și al adulților, tratamentul vizează reducerea leziunilor vizibile, precum și diminuarea pruritului. Tratamentul include utilizarea șampoanelor special destinate dermatitei seboreice, dar și a agenților antifungici topici, a corticosteroizilor și inhibitorilor de calcineurină. Întrucât vorbim despre o patologie cronică, recurentă, terapia de menținere este adesea de lungă durată.
Formele ușoare de dermatită seboreică localizată la nivelul scalpului pot fi adesea ținute sub control cu ajutorul șampoanelor antimătreață disponibile fără prescripție medicală ce conțin sulfură de seleniu, piritionat de zinc sau gudron de cărbune. Controlul pe termen lung poate fi obținut cu ajutorul șampoanelor ce conțin ketoconazol 2%. Se recomandă utilizarea acestora de minim 2-3 ori pe săptămână, până la obținerea remisiunii. Este importantă educarea pacientului în ceea ce privește utilizarea corectă a acestor șampoane; ele trebuie lăsate să acționeze minim 5 minute pentru un efect optim. Utilizarea corticosteroizilor topici poate fi necesară dacă scalpul prezintă o leziuni inflamatorii marcate.
În cazul dermatitei seboreice localizate la nivelul feței și trunchiului se utilizează preparate topice care conțin antimicotice, inhibitori de calcineurină sau corticosteroizi. Cu toate că dermatocorticoizii sunt foarte eficienți în reducerea simptomatologiei și inducerea remisiunii, se recomandă utilizarea lor în cazul lipsei de răspuns la tratamentele de primă linie, utilizarea îndelungată a corticosteroizilor fiind asociată cu apariția atrofiei cutanate și a telangiectaziilor (vase de sânge mici, lărgite pe piele).
