Fibromialgia este un sindrom dureros cronic, cu etiologie şi fiziopatologie incomplet elucidate, reprezentând a doua boală întâlnită în practică de medicul reumatolog după boala artrozică. În 75-80% din cazuri afectează femeile cu vârste cuprinse între 30 şi 50 de ani, existând dovezi ale agregării familiale.
Există studii care demonstrează câteva mecanisme posibile implicate în fiziopatologia FM:
- ipoteza metabolică - rolul stresului oxidativ în alterarea funcţiei musculare (deficitul coenzimei Q10 în celulele mononucleare asociat cu disfuncţia mitocondrială şi, implicit, cu producerea de radicali liberi ai oxigenului);
- ipoteze neuroendocrine - disfuncţia procesării durerii la nivelul SNC rezultând din atenuarea selectivă a caii descendente inhibitorii a durerii ce implică serotonină, norepinefrină şi dopamină, creşterea nivelului substanţei P în LCR; inflamaţia (creşterea numărului mastocitelor în papilele dermului generând stimuli ce pot cauza hipersensibilitatea la durere); scăderea CRH, IGF-1; ipoteza infecţioasă (Borrelia burgdorferi, HIV, virusul hepatitis C,CMV etc).
Numeroase simptome sunt asociate cu FM: redoarea matinală difuză, cefalee sau durere facială, tulburări de somn, modificări cognitive, tulburări gastrointestinale (disfagie, sdr. de intestin iritabil), genitourinare (polachidisurie, vulvodinie, dismenoree), neurologice ( parestezii , “sdr. picioarelor neliniştite”, hiperexcitabilitate - sensibilitate la lumină, zgomote, mirosuri), modificări mucoase şi tegumentare (prurit, rash, fenomen Raynaud-like, livedo reticularis,xeroftalmie, xerostomie), depresie şi anxietate.
Clasic, diagnosticul pozitiv se realiza pe baza criteriilor elaborate de ACR în 1990:
1. Istoric de durere generalizată cu durata peste 3 luni, de intensitate şi localizare variabila;
2. Identificarea a 11 din 18 puncte sensibile la palparea digitală (cu o forţă de aprox. 4kg/cm2 ) .
Având în vedere că FM este o entitate complexă ce presupune nu doar durere generalizată, ci şi o serie de alte manifestări, în 2010 au fost elaborate noi criterii de diagnostic care includ şi indicatori obiectivi ai acestora: WPI (widespread pain index) şi SS (symptom severity scale).
Astfel, diagnosticul pozitiv presupune prezenta a 3 condiţii:
1. WPI >=7 şi SS>=5 sau WPI 3-6 şi SS>=9
2. Simptome prezente de mai mult de 3 luni ;
3. Excluderea altor afecţiuni ce pot cauza durere.
Tratamentul presupune măsuri nefarmacologice: exerciţii fizice (aerobice, stretching, înot); terapia cognitiv-comportamentală; balneoterapie; terapii alterne, precum şi măsuri farmacologice. Dintre acestea, sunt aprobate de FDA Pregabalina (anticonvulsivant de generaţia a doua)), Duloxetine şi Milnacipramul (inhibitori ai recaptării duale a serotoninei şi norepinefrinei), dar se mai pot folosi antidepresive triciclice (Amitriptilina, Cyclobenzaprina), Tramadolul, antiinflamatoare nesteroidiene sau combinaţii ale acestora. Nu este dovedită eficienţa corticosteroizilor, calcitoninei, benzodiazepinelor sau opioizilor, aceştia din urma fiind ultima opţiune terapeutică.
Rezultatele tratamentului sunt variabile şi nesatisfăcătoare, evoluţia bolii fiind de lungă durată.
