Redactia Saptamana Medicala
Nu se ştie sigur când au fost inventaţi sau aduşi ochelarii în Orientul Îndepărtat. Ştim doar că, în 1411, prinţul de Malacca i-a trimis cadou o pereche de ochelari împăratului chinez Cheng Zu, cunoscut şi sub numele de Yong Le.
În China, lentilele ochelarilor erau transparente, colorate, late şi plate. După cum erau consideraţi în lumea occidentală, ochelarii reprezentau un simbol al statutului şi protejau ochiul de lumina soarelui şi de spiritele rele. Se spune că îi ajutau pe cei cu vederea slabă datorită energiilor magice ale lui Yoh Shui. Puterea vindecătoare se datora pietrelor din care erau făcuţi: un quartz fumuriu (piatra de ceai), cristal de rocă, ametist şi topaz.
Un fapt demn de consemnat îl reprezintă protocolul prin care curtenii puteau să se apropie de împăratul Chinei doar dacă purtau ochelari. Era o modalitate de a-şi proteja ochii, căci împăratul era considerat soarele pământului, divinitatea încarnată.
Ochelarii erau foarte populari şi în Ţara Soarelui Răsare, apărând în numeroase gravuri în lemn executate de celebrii artişti japonezi Sukenobu, Utamaru sau Hokusai.
Cardinalul Ugo da Povenza, Tommaso da Modena (Treviso, 1352)
În secolul al XIV-lea, ochelarii au intrat în pictura occidentală şi ei apar figuraţi pentru prima dată în 1352, într-o colecţie de fresce pictate de Tommaso da Modena, în mânăstirea dominicană a Sfântului Nicola din Treviso (Italia). În aceste fresce se pot vedea călugării citind şi copiind manuscrise. Unul dintre ei, cardinalul Ugo da Povenza, surprins scriind, este reprezentat cu o pereche de ochelari pe nas. În acele vremuri, ochelarii erau folosiţi în primul rând de clerul erudit, de călugării care îşi petreceau timpul copiind cu răbdare textele vechi, prin intermediul cărora moştenirea literară a culturii romane, greceşti şi arabe a putut ajunge la noi.
În 1450, inventarea tiparului a făcut ca textele scrise să fie disponibile într-o mai mare măsură unui public larg. Citirea corectă a paginii tipărite a devenit o necesitate pentru multe profesii, ceea ce a dus la creşterea cererii de ochelari.
O altă frescă, la fel de importantă pentru a ilustra cum se foloseau ochelarii în epoca medievală, este cea a “Sfântului Petru”, de Friedrick Herlin (1466). Sfântul nu-şi poartă ochelarii pe nas, ci îi ţine cu degetele în faţa ochilor, ceea ce ne face să credem că ochelarii erau folosiţi numai pentru perioade scurte de timp.
În secolul al XVI-lea, folosirea ochelarilor a devenit atât de răspândită, încât purtarea lor era un fapt firesc, fiind vânduţi pe stradă ca orice altă marfă. Reclama făcută de un optician anonim ambulant, datând de la sfârşitul secolului al XVI-lea, suna astfel: “vindem ochelari şi monocluri pentru doamne în vârstă. Cumpăraţi-i pentru toate scopurile şi utilizările: pentru a sta pe nasul celor înţelepţi, pentru a corecta vederea lunaticilor în delir, pentru a ascuţi vederea celor geloşi!”
Î
n secolul al XVII-lea, artiştii considerau ochelarii un simbol al înţelepciunii şi distincţiei. În cartea Amphiteatrum Sapientiae de Heinrich Khunrath, publicată la Hanau în 1609, exista o gravură a unei bufniţe cu ochelari, accesoriu care reprezentau simbolul cunoaş terii. Autorul avertizează că “torţele, lămpile şi ochelarii nu folosesc la nimic dacă oamenii refuză să vadă”.
Ochelari din os cu articulaţie (manufactură franceză sec. XVI) Sfântul Petru, Friedrick Herlin, Rothenburg (1466)
