Conf. Univ. Dr. Georgiana-Ozana Tache
Masajul terapeutic se consideră a fi o suită de prelucrări mecanice manuale desfăşurate la suprafaţa organismului, care se succed într-o anumită ordine, în funcţie de regiune, de starea generală şi cea locală a organismului, în scopul prevenirii unor îmbolnăviri sau în scop terapeutic.
Masajul trebuie să fie indicat de specialist şi să se aplice corect, fiind necesară cunoaşterea tehnicii de masaj, a efectelor aşteptate; trebuie să se respecte anumite condiţii optime de lucru şi de igienă a procedurii.
Manevrele fundamentale ale masajului clasic sunt: netezirea sau alunecările aplicate la suprafaţa corpului (efleurajul), fricţiunile, frământatul sau stoarcerea ţesuturilor (petrisajul), baterea sau lovirile uşoare şi ritmice (tapotamentul), vibraţia. Ele nu pot lipsi din aplicaţiile importante.
Acţiunea fiziologică a masajului constă atât în efecte locale (efectul sedativ asupra nevralgiilor, mialgiilor, artralgiilor, efectul hiperemic şi efectul resorbtiv), cât şi în efecte generale, precum creşterea funcţiei circulatorii şi a celei respiratorii, augmentarea metabolismului bazal şi îmbunătăţirea stării generale a pacientului.
Efectele prezentate sunt datorate prezenţei exteroceptorilor cutanaţi şi a proprioceptorilor din muşchi, tendoane şi ligamente, pe calea declanşării, la nivelul sistemului nervos, a reflexelor regionale şi la distanţă.
Pe calea reflexelor neurovegetative, mai ales vasculare, masajul poate influenţa circulaţia superficială şi pe cea profundă, declanşând mecanisme vasculare. Masajul determină formarea unor produse metabolice care trec în circulaţia generală acţionând la distanţă (histamina, care determină vazodilataţie, sau colina care stimulează peristaltismul abdominal). Efectul important al masajului este cel mecanic asupra lichidelor interstiţiale, realizând o acţiune puternic rezorbtivă.
Proprietăţile fiziologice ale masajului clasic sunt efectul analgetic (local şi superficial, dar şi la distantă şi în profunzime, prin activarea zonelor de reflexe), efectul decontracturant sau stimulant (masajul devine o tehnică de pregătire a altor proceduri sau o tehnică utilă în scopuri terapeutice), efectul trofic prin activarea circulaţiei arteriale şi venolimfatice (crescând astfel metabolismul bazal şi activând eliminarea deşeurilor, atât prin accelerarea fluxului venolimfatic, cât şi prin antrenarea celulelor adipoase), acţiune generală reflexă atât asupra aparatului circulator, cât şi a celui respirator, acţiune psihologică benefică cu inducerea stării generale de bine.
Presiunile, în special cele statice, îşi realizează efectul sedativ atât prin acţiunea decongestivă, cât şi prin mecanismul de compresie a terminaţiilor nervoase intratisulare, cu efect miorelaxant-decontracturant secundar.
Frământarea, în special cea superficială, are efect analgezic secundar prin decompresiunea terminaţiilor nervoase locoregionale.
Fricţiunile superficiale realizează un efect analgezic, sedativ şi unul mecanic, prin mecanisme defibrozante, asuplizante şi prin cel de întindere muşchi-tendon.
Vibraţiile realizează efectul sedativ prin scăderea excitabilităţii, cu efect decontracturant, miorelaxant, de înlăturare a sindromului de oboseală.
Masajul poate fi efectuat în scop fiziologic (îmbunătăţeşte proprietăţile fizice ale ţesuturilor, activează funcţiile organelor sau stimulează circulaţia venolimfatică), în scop profilactic (menţinerea stării de sănătate şi creşterea rezistenţei organismului la agresiuni şi la starea de oboseală) sau în scop terapeutic şi de recuperare medicală (în contextul tratamentului complex al unor leziuni sau tulburări funcţionale, status posttraumatisme sau alte afecţiuni).
Contact
Facebook Sef lucr. Dr. Georgiana-Ozana Tache
Blog Sef lucr. Dr. Georgiana-Ozana Tache
