Laringita este o inflamaţie acută sau cronică a laringelui, care produce tulburări ale vorbirii chiar până la incapacitatea de a vorbi, câteodată fiind însoţită şi de dureri. Cauzele sunt virale, microbiene sau fungice, ori excesul folosirii coardelor vocale, fumatul, consumul excesiv de alcool.
Nu se poate vorbi despre un tratament concret naturist al laringitei în general, deoarece întâi trebuie stabilită cauza primară a acesteia, de către medicul generalist sau/şi specialistul ORL.
Remediile naturiste au în vedere abordarea întregului organism, atât pentru prevenire, cât şi pentru restabilirea echilibrului acestuia, ajutând astfel tratamentul specific să-şi facă efectul într-un timp mai scurt.
În viaţa dezordonată pe care o ducem neglijăm să ne hrănim corect, să ne odihnim suficient şi suntem expuşi la toxinele din mediu. La primul semn de stare de rău, fiecare dintre noi trebuie să realizăm că organismul a fost supus unui stres mai mare decât poate duce.
În viteza cu care trăim, vrem să existe un panaceu sub formă de tablete, pe care să le înghiţim repede ca să ne putem relua viteza în activitatea noastră. Ar trebui să mai reflectăm!
Terapeuţii recomandă remedii simple încă de la primele semne de disconfort. Să începem deci cu cea mai comună recomandare: Odihniţi-vă şi beţi cât de multe lichide!
Somnul este considerat unul dintre elementele care vindecă, refac organismul ca întreg, stimulând energetic corpul şi sistemul imunitar. În plus, în timpul somnului de noapte se secretă melatonina, un antioxidant natural puternic, care reglează ritmul circadian, creşte imunitatea, stimulează longevitatea, dar acţionează şi ca antibacterian şi antiviral.
Dormiţi într-o cameră întunecată şi, când vă treziţi, beţi apă din plin! Apa este esenţială în viată! În situaţii de stres ea elimină toxinele şi „spală” celulele. Eliminaţi din alimentaţie, în această perioadă, produsele pe bază de lapte, căci ele stimulează cantitatea de mucus, ceea ce îngreunează acţiunea rapidă şi eficientă a sistemului imunitar, de care aveţi mare nevoie ca să vă refaceţi cât mai repede!
Mierea s-a dovedit la fel de eficientă ca şi siropul de tuse. Este astringentă, curăţă mucusul şi elimină cauzele apariţiei acestuia. În plus, are suficientă energie şi enzime ca să asigure un suport pentru vindecare. Adăugaţi-i câteva picături de lămâie (sau oţet de mere natural) în părţi egale cu mierea! Acestea aduc vitamina C şi câţiva electroliţi care asigură echilibrul acid/alcalin din ţesuturile nesănătoase. O doză orientativă este de o jumătate de lămâie şi una sau două linguriţe de miere. Dizolvaţi–le într-un pahar cu apă călduţă sau mai rece, în care adăugaţi o linguriţă de piper Cayenne. Chiar dacă vă uimeşte, acesta reduce mucusul deja acumulat şi scade posibilitatea de acumulare ulterioară. Dacă vă temeţi sau dacă nu aveţi piper Cayenne, încercaţi următoarea mixtură, din care beţi 10-12 căni în 24 ore (este ca o limonadă): miere şi o lămâie amestecate în infuzie de salvie (o linguriţă de frunze uscate la 3 căni de apă fiartă). Nu fierbeţi frunzele, ci lăsaţi–le în apă fiartă 15 minute, într-un vas acoperit!
Un alt remediu recomandat de fitoterapeuţi este siropul de usturoi. Curăţaţi şi tăiaţi mărunt căţeii de usturoi de la câteva căpăţâni şi puneţi-le într-un vas! Adăugaţi părţi egale de oţet de mere şi apă distilată, amestecaţi şi lăsaţi amestecul timp de 4 ore! Amestecaţi apoi din nou şi adăugaţi miere în cantitate egală cu cea a amestecului! Acoperiţi vasul şi puneţi-l la frigider! Luaţi câte o linguriţă sau cel mult o lingură din acest amestec la fiecare 6-8 ore!
Nu putem încheia fără să menţionăm remediul internaţional al bunicii: supa de pui sau orice supă cu multe plante aromatice şi legume, care asigură o digestie uşoară şi rapidă, dar care au şi efect antibiotic natural.
Când laringele e suferind, realizaţi că întregul corp vă transmite mesajul că nu i-aţi acordat toată grija de care are nevoie. Deci, lăsaţi activitatea deoparte şi odihniţi-vă! Beţi multe lichide!
Mierea, lămâia, salvia şi usturoiul sunt esenţialele mijloace care vă pot pune la loc pe picioare, dar, mai ales, din nou, în comunicare verbală cu restul lumii !