None

Strategie mondiala de prtectie impotriva radiatiilor UV

6193 Proiectul INTERSUN

La nivel mondial există un organism abilitat în legătură cu studierea evoluţiei şi a efectelor radiaţiei UV: Proiectul INTERSUN al OMS. Acest organism a generat un Index Global al Radiaţiei (UVI), conceput ca un mijloc de informare continuă asupra nivelului zilnic de iradiere cu componentele ultraviolete cuprinse în spectrul luminii solare. Acest organism a publicat un ghid, intitulat “Global Solar UV index”, în care au fost înglobate indicaţii precise asupra efectului nociv al radiaţiilor UV asupra pielii, ochilor şi a sistemului imunitar.

În Europa funcţionează Comisia COST 713, care urmăreşte aceleaşi obiective şi care a editat un material similar - “UV index for the public” .

Campanii dedicate protecţiei anti-UV

Începând cu 1 iunie 2003, în Italia, în toată reţeaua televiziunilor RAI 1, 2, 3, trei fabricanţi italieni au început promovarea – alături de Serviciul Meteorologic Aeronautic Militar – a unei campanii de informare a populaţiei asupra indicelui UV. Accentul este pus asupra protecţiei şi prevenirii, în condiţiile unei pieţe afectate de pătrunderea unor produse de o calitate îndoielnică. Informaţiile sunt focalizate pe tipurile principale de lentile dedicate absorbţiei UV, pe normativele europene ce reglementează fabricarea unor dispozitive de protecţie individuală şi pe reliefarea celor mai răspândite maladii oculare provocate de UV.

În SUA, începând cu 4 iulie 2003, sub tutela Vision Council of America, se desfăşoară campania Be wise-shade your eyes. Programul se derulează prin intermediul ziarelor de mare tiraj şi al posturilor TV de largă audienţă. Campania urmăreşte să explice diversele metode de protecţie oculară, principalele maladii provocate de expunerea îndelungată la UV şi importanţa vizitei periodice la medicul oftalmolog.

Efecte produse de expunerea îndelungată la soare asupra sănătăţii

Încă de la apariţia unei găuri în stratul de ozon (în Antartica), la începutul anilor 1980, americanii au devenit conştienţi de efectele dăunătoare ale distrugerii stratului de ozon asupra sănătăţii. Acest fapt a dus la examinarea legăturii dintre problemele majore ale sănătăţii şi supraexpunerea la radiaţiile UV:

cancerul de piele (melanoma sau nonmelanoma)

îmbătrânire prematură a pielii, precum şi alte probleme ale pielii

cataractă şi alte efecte dăunătoare pentru ochi

slăbirea sistemului imunitar

Înţelegând aceste riscuri şi luând câteva măsuri de precauţie, vă veţi putea bucura de soare reducând şansele de a avea probleme de sănătate în viitor.

Cancerul de piele

Prezenţa cancerului de piele pe teritoriul SUA a atins cote imense. Unul din cinci americani este predispus la cancer de piele de-a lungul vieţii, iar la fiecare oră câte un american moare din cauza acestei boli devastatoare. Numeroase grupuri medicale sau educaţionale lucrează pentru a descoperi calea de reducere a incidenţei aceste boli.

Melanoma

Melanoma reprezintă cea mai serioasă formă de cancer al pielii, precum şi cea mai rapidă (în SUA). Majoritatea dermatologilor consideră că există o legătură strânsă între arsurile produse în copilărie cauzate de supraexpunerea la soare şi melanoma, mai târziu în viaţă.

Nonmelanoma

Cancerul de piele nonmelanoma este mai puţin periculos decât melanoma. Totuşi, lăsat netratat, acest tip de cancer se poate răspândi, poate cauza desfigurări şi poate duce la mari probleme de sănătate. Societatea Americană pentru descoperirea cancerului a efectuat o cercetare conform căreia, pe parcursul unui an calendaristic, 1,2 milioane de americani se vor îmbolnăvi de acest tip de cancer, în timp ce, în acelaşi interval de timp, vor muri peste 1,9 milioane de americani. Acest tip de cancer are o rată de vindecare de 95% dacă este descoperit şi tratat la timp.

Carcinoma

Carcinoma reprezintă cel mai comun tip de cancer al pielii. În general, se prezintă sub forma unor noduli mici, pe cap şi pe gât, dar pot apărea şi în alte zone ale corpului. Carcinoma se dezvoltă greu şi rareori se răspândeşte pe alte părţi ale corpului.

Alte afecţiuni ale pielii

Radiaţiile UV pot duce la îmbătrânirea prematură a pielii. Keratozele actinice sunt reprezentate de nişte umflături care apar pe părţile corpului expuse la soare. Faţa, mâinile, zona”V” a gâtului sunt în special predispuse la acest tip de leziuni. Expunerea prelungită la soare poate cauza îmbătrânirea prematură, lucru care duce, în timp, la subţierea pielii şi la ridarea acesteia. Cu o protecţie corespunzătoare faţă de radiaţiile UV, îmbătrânirea prematură a pielii poate fi evitată.

Cataracta şi alte daune oculare

Cercetătorii americani au descoperit faptul că expunerea la radiaţiile UV poate încetini procesul de funcţionare a sistemului imunitar uman.


Indicele UV

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha