Chordomul este o tumora rară care se dezvoltă din resturile de celule notocordale embrionare (situat în regiunea sacrală a coloanei vertebrale) Chordomul are o rată de creștere lentă care împiedică diagnosticarea precoce. De obicei, prezentarea clinică este neclară, cu simptome incerte care adesea conduc la un diagnostic de lucru al unei alte boli mai frecvente. În 29-50% din toate cazurile, această tumora implică regiunea sacrată și afectează bărbații de două ori mai des decât femeile.
Rezecția chirurgicală joacă un rol cheie în tratamentul chordomului sacral și există o diferență semnificativă de supraviețuire între pacienții operați și cei care nu sunt supuși unei intervenții chirurgicale. Tratamentul chirurgical al tumorilor sacrale primare poate fi o provocare, având în vedere structurile anatomice complexe din jur și dimensiunea mare, în general, a tumorii.
Raportăm un caz de chordom sacrat la un pacient de 60 de ani, operat în două rânduri, radiotratat, cu recidivă locala de dimensiuni mari.
Pentru a planifica rezecția s-au exclus determinarile secundare (metastazele) și s-a constituit echipa multidisciplinară după cum urmează: maior medic dr. Eduard Cernat – Ortopedie, colonel medic dr. Victor Ștefănescu – Chirurgie generală, dr. Mădălina Duțu – ATI, locotenent colonel medic dr. Cezar Betianu – Imagistică medicală și medicii rezidenți în aceleași specialități.
Prima etapă a fost analiza atentă a imaginilor – echipa chirugicală și medicul radiolog – pentru a stabili clar limitele tumorii și marja de siguranță a rezecției.
Pe lângă extensia tumorală care începe la nivelul celei de-a 3-a vertebre sacrate, pacientul prezinta și o leziune la nivelul proximal al sacrului (s1-s2). Analiza atentă comparativă a investigațiilor imagistice, efectuate în dinamică, exclude caracterul tumoral al leziunii. S-a decis rezecția în bloc prin amputarea parțială a sacrului și a porțiunii inferioare a articulațiilor sacro-iliace, rezecția parțială bilaterală a mușchiului fesier mare, secționarea ligamentelor sacro-spinoase și sacro-tuberoase și disecția perirectală.
S-au anticipat sângerări semnificative, motiv pentru care pacientul a fost monitorizat anestezic invaziv, prin catetere venoase și arteriale și non invaziv, cerebral. Totodată, s-au anticipat tulburări sfincteriene, fapt pentru care s-au montat catetere sfincteriene adecvate.
Rezecția a durat 3,5 ore și a constat în îndepărtarea, în bloc, a tumorii, conform planning-ului preoperator, protejarea rectului prin implantarea unei plase dual mesh și refacerea acoperirii tegumentare prin lambouri fascio-cutanate.
Sursa: SCUMC București
Rezecție de chordom sacrat recidivat realizată în echipă multidisciplinară
- Alergologie (44)
- Anestezie și Terapie Intensivă (28)
- Boli Cardiovasculare (14)
- Boli infectioase (63)
- Caleidoscop medical (28)
- Cardiologie (161)
- Chirurgie estetica (103)
- Chirurgie generala si Chirurgie Endoscopica (29)
- Chirurgie Vasculara (56)
- Cosmetica medicala (23)
- Dermatologie (203)
- Diabet zaharat, nutritie si boli metabolice (126)
- Editorial (306)
- Endocrinologie (30)
- Etica medicala (16)
- Factori de risc (18)
- Farmaceutica (126)
- Gastroeneterologie (123)
- Genetica (15)
- Geriatrie si Gerontologie (25)
- Hematologie (7)
- Imagistica medicala (65)
- Imunologie (9)
- Ingrijirea paliativa (15)
- Interviu (55)
- Invatamant Medical (2)
- Legislatie Medicala (12)
- Management Medical (7)
- Mari medici romani (14)
- Medicina Alternativa (84)
- Medicina de familie (90)
- Medicina de laborator (63)
- Medicina de Urgenta (6)
- Medicina Integrata (3)
- Medicina Interna (16)
- Medicina Naturista (248)
- Medicina Nucleara (22)
- Medicina Preventiva (2)
- Medicina Sportiva (21)
- Nefrologie (29)
- Neonatologie (46)
- Neurologie (66)
- Neuropsihiatrie infantila (4)
- Nutritie (38)
- Obstetrica-Ginecologie (162)
- Oftalmologie (602)
- Oncologie medicala (124)
- ORL (105)
- Ortopedie (49)
- Pediatrie (135)
- Pneumologie (138)
- Posta redactiei (19)
- Produse naturiste (127)
- Psihiatrie (94)
- Psihologie (105)
- Reabilitare Medicala (313)
- Relatia medic - pacient (6)
- Reumatologie (95)
- Senologie (7)
- Sfatul farmacistului (35)
- Stiri (2918)
- Stomatologie (69)
- Tehnologie Medicala (9)
- Terapia durerii (22)
- Terapii complementare (212)
- Terapii Laser (12)
- Toxicologie (4)
- Transplant de organe (1)
- Urologie (66)
-
Al 24-lea Congres Național FRDNBM 2026
4 / 11 / 2026 -
The 15th Oncodigest Conference 2026
5 / 11 / 2026 -
Zilele Pediatriei Ieșene "Medicina Copilului Intre Traditie si Inovatie" 2026
5 / 11 / 2026 -
Conferința Medicală Internațională - HOPE for Severe Affective Disorders
5 / 11 / 2026 -
A XIX-a CONFERINŢĂ NATIONALĂ DE MICROBIOLOGIE ŞI EPIDEMIOLOGIE 2026
5 / 11 / 2026 -
Congresul Național de Nefrologie 2026
5 / 11 / 2026 -
UROGYN 2026
5 / 11 / 2026 -
Al XXVI-lea Simpozion Național de Nutriție Clinică și Metabolism 2026
5 / 11 / 2026 -
Conferința Națională de la A la Z în Medicina Internă 2026
5 / 11 / 2026 -
IMPLICAȚIILE TESTELOR GENETICE ÎN MANAGEMENTUL BOLILOR HEMATOLOGICE MALIGNE
Bucuresti6 / 11 / 2026 -
SĂNĂTATEA FEMEII: PERSPECTIVE MULTIDISCIPLINARE ȘI MANAGEMENT INTEGRAT 2026
6 / 11 / 2026 -
SAD22: Sprijin, adaptare, diagnostic
6 / 11 / 2026 -
Annual Congress of the Contact Lens and Ocular Surface Society 2026
6 / 11 / 2026 -
SOROT 2026 Conference
6 / 11 / 2026 -
Actualități și perspective în cercetarea farmaceutică – Ediția a 5-a, 2026
6 / 11 / 2026 -
Conferința Națională de Boli Rare 2026
7 / 11 / 2026 -
Romanian Robotic & Metabolic Surgery Days 2026
9 / 11 / 2026 -
A XXI-a Conferință Națională de Sănătate Mintală a Copilului și Adolescentului 2026
11 / 11 / 2026 -
A XXIX-a ediție a Congresului Național al Societății Române de Pneumologie 2026
11 / 11 / 2026 -
Conferinta Nationala de Ecocardiografie a Societătii Romane de Medicina Interna - Evaluarea cardio-pulmonara integrata 2026
12 / 11 / 2026 -
A doua ediție IAȘI DENTAL FORUM are loc în perioada 12-14 noiembrie: “Stomatologia de mâine - construită azi”
12 / 11 / 2026 -
CONFERINTA NATIONALA ENDOCRINOLOGIA Conexiuni fara granite
13 / 11 / 2026 -
INFECTOPEDIA – Conferința națională de imunologie, vaccinologie și boli infecțioase pediatrice, 2026
13 / 11 / 2026 -
SEARCH AND RESCUE 2026
18 / 11 / 2026 -
Conferința Națională de Farmacie 2026
19 / 11 / 2026 -
A VII-a Editie a Evenimentului "Actualitati in bolile sistemice" 2026
19 / 11 / 2026 -
Conferința Națională de Imagistică a Sânului 2026
19 / 11 / 2026 -
Prima Ediție a Conferinței SIGMA Network
19 / 11 / 2026 -
Farma Practic Expres 2026
19 / 11 / 2026 -
NOUTĂȚI ȘI URGENȚE ÎN PATOLOGIA PEDIATRICĂ, EDIȚIA A IV-A, 2026
20 / 11 / 2026 -
Conferința Națională "ZILELE AREPMF" 2026
20 / 11 / 2026 -
CONFERINȚA NAȚIONALĂ DIABETUL ZAHARAT ȘI BOLILE ASOCIATE, EDIȚIA A VII-A, 2026
24 / 11 / 2026 -
Sesiunea Grupului de Lucru SNMF CardioMF
24 / 11 / 2026 -
Al 21-lea Congres Național Al Societății Române de Chirurgie Cardiovasculară 2026
25 / 11 / 2026 -
OncoHub 2026
25 / 11 / 2026 -
NUTRIȚIA - rol cheie în managementul afecțiunilor digestive pediatrice
26 / 11 / 2026 -
NeurogastRO 2026
26 / 11 / 2026 -
Best Of, ediția a X-a , 2026
26 / 11 / 2026
Redactia Saptamana Medicala
-
ADEM devine AccesMed: o nouă identitate construită în jurul accesului pacienților la medicamente
-
Parcurs predictibil pentru pacientul cu hipertensiune arterială pulmonară (HTAP) în România
-
AVC: reabilitarea medicală începe în spital, nu după externare. Ce înseamnă pentru pacienții din România
-
Ziua Mondială a Psoriazisului 2026
-
CIMSC 2026: aproximativ 600 de participanți la UMF Craiova, pentru patru zile de știință și pregătire practică 2026
-
Astenia funcţională este o tulburare complexă şi multidimensională, ce acţionează la nivel fizic, psihic, intelectual dar şi sexual.
-
Modificări neurocognitive la vârstnici
-
Tratamentul în Boala Parkinson avansată
-
O pacientă cu boala Huntington - Prezentare de caz
-
Neurochirurgia funcțională în Timișoara (continuare din numărul precedent)


























