60
None

Știri de ultimă oră de la Spitalul Clinic Județean de Urgență ARAD (SCJU ARAD)

Transplant organe vitale

Gestul familiei unui arădean, de 52 de ani, aflat în moarte cerebrală, va da șansă la viață unor pacienți care luptă în aceste momente pe patul de spital, în așteptarea transplantului salvator! Doi pacienți ăși vor recăpăta vederea datorită unei familii care a avut puterea să ia una dintre cele mai dificile și în același timp nobile decizii – aceea de a salva alte vieți, atunci când viața celui drag lor nu mai poate fi salvată!


Intervenția de prelevare a organelor s-a încheiat în urmă cu câteva zile iar, echipele de medici din Elveția, Croația, București și Cluj Napoca, împreună cu medici arădeni au prelevat cordul, rinichii și corneea pacientului – care vor ajunge, de urgență, la pacienți aflați în stare critică și a căror viață depinde de un transplant. Deoarece pe teritoriul naţional nu au existat pacienți compatibili, inima arădeanului va salva viața unui pacient din Croația.
Prelevarea de organe de la Arad a fost posibilă datorită eforturilor medicilor arădeni de anestezie și terapie intensivă dr. Dana Moț – coordonator Centrul de Transplant SCJU Arad și dr. Adrian Crișan – kdp, Centrul de Transplant SCJU Arad.
Mulțumim pentru implicarea și profesionalismul de care au dat dovadă, cadrelor medicale din secțiile Anestezie și Terapie Intensivă I, Neurologie și Chirurgie Generală I și din Blocul Operator I din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.


Electroencefalograma (noninvazivă) pentru depistarea precoce a copiilor cu epilepsie

Începând din acest an, examinările de tip – electroencefalogramă (EEG) se efectuează la recomandarea medicilor specialiști în neurologie și psihiatrie pediatrică, respectiv a medicilor din cadrul Compartimentului Neurologie și Psihiatrie Pediatrică și din cabinetul de specialitate din Ambulatoriul SCJU Arad – medic coordonator dr. Adriana Bran, medic primar neurologie și psihiatrie pediatrică.
Acest tip de examinare este extrem de utilă în depistarea unor posibile afecțiuni cerebrale deoarece oferă medicului informațiile necesare despre activitatea electrică a creierului pacientului.
„Electroencefalograma, este foarte importantă atât pentru diagnosticare cât și pentru stabilirea tratamentului adecvat în cazul copiilor cu epilepsie, sindroame convulsive de diferite etiologii, convulsii febrile, suferințe cerebrale difuze.  Electroencefalograma poate fi efectuată la orice categorie de vârstă, fiind o metodă de examinare non-invazivă.” – a precizat dr. Diana Trifa, medic specialist neurologie pediatrică și medic primar psihiatrie pediatrică.

Screeningul mamar
Screening-ul mamar ajută la depistarea precoce a unor formațiuni la nivelul sânului, înainte ca acestea să fie simțite la palpare sau să producă simptome. Depistarea formațiunilor, nodulilor, în stadiu incipient, permite aplicarea unui tratament eficient.
O echipă multidisciplinară alcătuită din medici radiologi, chirurgi și anatomo-patologi va efectua puncții mamare pentru pacientele cărora, în urma investigațiilor imagistice sau radiologice – ecografie mamară ori mamografie – li s-au descoperit noduli la nivelul sânului.
„Am constatat un interes deosebit din partea arădencelor pentru efectuarea de investigații medicale de tip ecografie mamară sau mamografie. Aceste examinări se efectuează de două ori pe săptămână, în zilele de luni și de joi, fiind alocate 20 de examinări/pe săptămână în contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. În acest context, în urma discuțiilor purtate cu medicul care efectuează aceste investigații dr. Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală, am considerat oportun să lărgim paleta de servicii pentru investigațiile mamare și să asigurăm – pentru pacientele diagnosticate cu formațiuni la nivelul sânului – efectuarea de biopsie mamară. În acest sens, s-a constituit o echipă multidisciplinară formată din medici de radiologie, chirurgie și anatomie patologică. Echipa va asigura efectuarea investigațiilor complete ale sânului – investigații imagistice/radiologice, puncție mamară respectiv interpretare histopatologică a țesutului extras prin efectuarea puncției”, a explicat ec. Florina Ionescu, manager SCJU Arad.
Puncția (biopsia mamară) este recomandată pentru obținerea unui diagnostic, de certitudine, histopatologic.  Procedura de biopsie a sânului are riscuri minimale, însă poate certifica, în urma examinării histopatologice natura benignă ori malignă a unui nodul format la nivelul sânului.
Intervenția medicală se efectuează în aproximativ 30 de minute, nu necesită internare, această procedură putând fi efectuată în regim de spitalizare de zi.

Doi tineri (de 22 și respectiv 31 de ani) cu infarct

Doi tineri cu vârstele de 22 respectiv 31 de ani, care s-au prezentat în Unitatea Primire Urgențe cu suspiciune de infarct miocardic, au fost diagnosticați, cu ajutorul unor investigații imagistice – RMN cardiac, cu miocardită acută.
Aceasta este o inflamație a mușchiului inimii care apare, de cele mai multe ori, în urma unei viroze respiratorii sau intestinale, fiind o patologie frecventă la tineri, însă deseori diagnosticată târziu.
„Datorită criteriilor imagistice, bine stabilite, de diagnostic al acestei afecțiuni, se pot evita manevre invazive precum biopsia miocardică în scop diagnostic. Astfel, după excluderea suspiciunii de infarct, celor doi pacienți li s-au efectuat investigații RMN cardiac, iar în urma acestora au fost diagnosticați cu miocardită în fază acută. De obicei, fără acest tip de investigații, miocardita acută era depistată mult mai târziu, putând duce la prezența unor sechele minime dar și la insuficiență cardiacă cu necesar de transplant cardiac, iar în cazul sportivilor de performanță chiar la moarte subită”, – a explicat dr. Radu Lala, medic specialist cardiolog, cu competențe în RMN Cardiac.

După diagnosticare s-a putut stabili un tratament corect și eficient, pacienții fiind deja externați, cu recomandări de conduită terapeutică.

Extirparea unei tumori abdominale voluminoase, de aproximativ 3,5 kg

O echipă multidisciplinară formată din: Dr. Adrian Popa - medic primar obstetrică-ginecologie, Conf.univ. dr. Cristian Furău -  medic primar obstetrică-ginecologie, Dr. Cristina Onel - medic specialist obstetrică-ginecologie, Dr. Dan Andrei Korodi - medic primar chirurgie generală, chirurgie oncologică, Dr. Cerasela Buzatu - medic primar anestezie și terapie intensivă și asistenții medicali: Corina Sicora și Petre Horga a reușit extirparea unei tumori abdominale voluminoase, de aproximativ 3,5 kg, în urma unei intervenții chirurgicale laborioase, oncologice, la o pacientă în vârstă de 51 de ani, diagnosticată cu sarcom endometrial.
Post-operator, evoluția pacientei a fost favorabilă, fiind externată, în condițiile stabilirii conduitei terapeutice oncologice.

Reacții alergice de primăvară-vară

Conform Societății Române de Alergologie și Imunologie Clinică, unul din patru români suferă de rinită alergică, iar în această perioadă numeroși cetățeni se confruntă cu reacții alergice precum strănut, nas înfundat, secreții nazale apoase, înroșirea ochilor, lăcrimarea excesivă, cauzate de polen.
Medicii atrag atenția că în cazul în care ne confruntăm cu reacții alergice la polen, praf sau la diferite substanțe este indicat să ne prezentăm la un consult de specialitate deoarece, o alergie netratată de la primele simptome se poate agrava.
„Zilele acestea s-au prezentat, în cabinetul din Ambulatoriul SCJU Arad, atât persoane care au dezvoltat reacții alergice la polen cât și la alimente sau diferite substanțe. Este foarte important ca cetățenii care se confruntă cu simptome specifice alergiilor să se prezinte cât mai repede la un consult de specialitate deoarece boala alergică este o boală cronică – aceasta apare și se agravează an de an atunci când nu este recunoscută și tratată corect, având un impact negativ asupra calității vieții pacientului”, a explicat dr. Camelia Ciacli, medic primar alergologie și imunologie clinică, SCJU Arad.

AVC rezolvat la 2 pacienți sub 60 de ani

Doi pacienți cu vârsta de 52 respectiv 58 de ani au ajuns în Unitatea Primire Urgențe  cu accident vascular cerebral (AVC). Deoarece au ajuns la spital într-un timp relativ scurt – aproximativ 3-4 ore de la debutul simptomelor – echipe formate din medici neurologi și medici de medicină de urgență le-au putut efectua acestora tromboliza intravenoasă.
„Procedeul de tromboliză presupune injectarea în perfuzie continuă, timp de o oră, a unei substanțe fibrinolitice care poate ajuta la dizolvarea cheagului restabilind astfel circulația sângelui. Această procedură poate fi efectuată doar în cazul pacienților cu accident vascular cerebral ischemic care se prezintă la spital în cel mult 4,5 ore de la debutul simptomelor. Avantajul acestei proceduri constă în faptul că oferă pacientului șansa de a se recupera mai repede, fără sechele precum paralizie, tulburări de vorbire. Cei doi pacienți sunt internați în Secția Clinică Neurologie în stare stabilă cu un prognostic favorabil de recuperare”, a explicat dr. Cătălin Hreniuc, director medical interimar SCJU Arad, medic primar neurolog.
Din echipa medicală, care a efectuat procedeele de tromboliză pentru cei doi pacienți au făcut parte medicii neurologi dr. Cătălin Hreniuc și dr. Constantin Covasală, împreună cu medicul din Unitatea Primire Urgențe, dr. Ligia Vultur.


Accidentul vascular cerebral reprezintă o urgență medicală majoră iar administrarea unui tratament în cel mai scurt timp de la debut este esențială pentru evoluția pacientului. Printre simptomele unui AVC acut regăsim: confuzie, probleme de vorbire, paralizie sau amorțeală a feței brațelor sau picioarelor, probleme de vedere, dureri de cap instalate brusc, probleme de coordonare.

Pacient cu anevrism salvat de un medic chemat de acasă

Intervenție deosebit de dificilă, finalizată cu succes de către o echipă de medici din Secția Clinică Chirurgie!

Pacientului i s-au efectuat investigațiile paraclinice, inclusiv tomografie computerizată în zona abdominală, iar în urma consulturilor de specialitate, medicii de gardă din cadrul Secției Clinice Chirurgie Generală I au solicitat ajutorul medicului Mircea ALEXA – medic primar chirurgie vasculară, care deși dimineața ieșise din gardă a venit imediat la spital și – împreună – au intrat în sală pentru a salva viața bărbatului de 64 de ani.
 
Pacientul a fost diagnosticat cu anevrism rupt de aortă abdominală, fiind necesară efectuarea unei intervenții deosebit de dificile care a durat mai bine de trei ore și a presupus înlocuirea unui segment de aortă, rupt, cu o proteză sintetică.
Din echipa medicală au făcut parte:dr. Mircea ALEXA - chirurgie vasculară, dr. Adrian BĂLDEAN și dr. Dana STĂNIȘ medici chirurge generală, asist. med. Camelia ALEXA – asistent chirurgie, dr. Adrian CRIȘAN – medic ATI, asist. med. Elena MORARIU – asistent anestezie.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha