20
None

Povestea Crisia merge mai departe!

Am promis!
Am promis că povestea Crisia nu se va opri în prima farmacie din Dorobanți și m-am ținut de cuvânt.  
M-am ținut de cuvânt în fața pacienților care au nevoie de noi, dar mi-am onorat și promisiunea față de Cosmina cea mică, fetița din laboratorul mamei. O copilă cu sufletul plin de pasiune pentru farmacie, care, pe măsură ce creștea, simțea că această chemare devine din ce în ce mai puternică. Îmi doresc să aduc o schimbare, să ofer oamenilor acces la tratamente inovatoare și să creez un mediu în care fiecare pacient să primească toată atenția și îngrijire personalizată de cea mai înaltă calitate.


În anul 2017, Crisia a apărut în viața mea ca o comoară cu o istorie bogată. Fondată în anii ’90, am preluat-o cu mândrie și am promis că niciodată nu voi schimba numele acestei farmacii. De ce? Pentru că numele Crisia poartă o încărcătură emoțională imensă, atât pentru cei care i-au trecut pragul, cât și pentru mine. Este laitmotivul ultimilor 5 ani din viața mea. Astfel, pe 5 mai 2018 am început să ne scriem povestea. Inițial lucram într-un mic laborator și am simțit că visul meu nu era întru totul îndeplinit. Nu regăseam acel mod de a schimba lumea visat în copilărie.
Dacă #laboratorcameracurata vă sună cunoscut, este pentru că în scurt timp a devenit emblema Crisiei. Am muncit fără încetare, am făcut greșeli, am învățat din greu, m-am pregătit în țări dezvoltate în arta compounding-ului și am reușit! Am construit primul laborator cameră curată al unei farmacii cu circuit deschis din România. Pe măsură ce călătoream în țări în care tratamentele personalizate erau la îndemâna oricărui pacient, am realizat cât de mare era și nevoia pacienților din România de a beneficia de terapii sigure și eficiente. Și am înțeles că acesta este vocația mea.
Acum afirm cu încredere că Farmacia Crisia este parte integrată în medicina personalizată. Medici din toată țara ne cunosc, asta și datorită pacienților care ne-au trecut pragul și au crezut în calitate și inovație. Medici pasionați de specialitatea în care activează ne solicită sprijinul pentru a dezvolta terapii noi, tratamente la care pacienții români nu au avut acces până acum. Laboratorul din Dorobanți nu a mai putut face față cererii și a devenit clar faptul că avem nevoie de un spațiu mult mai mare, dotat la același nivel de excelență, respectând standarde profesionale înalte și utilizând tehnologii de ultimă generație. Așa s-a născut Farmacia Crisia Mihai Bravu, o nouă etapă în evoluția noastră. La Crisia iubim inovația și tehnologia, iar digitalizarea reprezintă una dintre preocupările noastre prioritare. De aceea, am dezvoltat intern un software care vine în întâmpinarea pacienților noștri. De la transmiterea rețetei și până la ridicarea preparatului, totul se desfășoară digital, iar noi suntem mereu conectați cu pacientul, astfel încât acesta să fie informat permanent despre stadiul solicitării sale.
Nu este deloc întâmplător faptul că Farmacia Crisia Mihai Bravu a fost inaugurată pe data de 1 Iunie 2023. Am dorit să dedic acest proiect, ce a fost construit cu atâta trudă, copilului din mine care visa să devină farmacist și să schimbe lumea.
În acest an, pe 1 Iunie, consider că mi-am împlinit un vis din copilărie. Aripile? Mi le-am croit cu pasiune și efort, așa cum spune un proverb care îmi este tare drag, „Visurile nu se risipesc, dar nici nu zboară dacă nu le dai aripi“.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha