None

Vicii de refractie-astigmatismul

Astigmatismul

În mod normal, corneea este rotundă şi netedă. Atunci când forma corneei devine mai mult ovală decât rotundă, razele luminoase sunt proiectate pe două planuri diferite ale retinei. Rezultatul este dificultatea de a concentra privirea asupra imaginilor, care par neclare, plate, distorisonate. În cazul astigmatismului, razele de lumină albă care sosesc la ochi sub formă de raze paralele vor suferi un proces intens şi inegal de refracţie. Cu cât această refracţie diferenţiată va fi mai mare, cu atât astigmatismul devine mai grav.

Pentru persoanele care prezintă acest viciu de refracţie, toate obiectele (apropiate sau îndepărtate) apar distorsionate. Imaginile sunt neclare pentru că unele dintre fasciculele luminoase sunt focalizate, iar altele nu.

Există două forme de astigmatism:

forme regulate - atunci când cele două imagini virtuale formate pe retină pot fi situate la distanţe diferite între ele, după gravitatea bolii, dar imaginile sunt întotdeauna amplasate pe o axă verticală;

formele neregulate – atunci când imaginile se află în poziţia unui de unghi de 90° sau sunt aşezate oblic una faţă de alta.

Pentru corectarea astigmatismului medicii oftalmologi şi optometriştii recomandă ochelari cu lentile combinate sferocilindrice sau lentile de contact torice.

Astigmatismul se corectează prin aducerea fasciculelor luminoase pe acelaşi plan. Persoanele care suferă de astigmatism îşi pot corecta vederea prin mai multe mijloace:

Ochelari de vedere

Lentile de contact

Intervenţie chirurgicală

Astigmatismul se moşteneşte şi poate apărea în combinaţie cu miopia sau hipermetropia.

Specialiştii recomandă fiecărei persoane, chiar dacă prezintă sau nu un viciu de refracţie, să efectueze cel puţin o consultaţie oftalmologică pe an.
Este important de ştiut că un control oftalmologic poate detecta probleme de vedere, precum şi posibile boli ce afectează ochiul.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha