Epicondilita este o inflamaţie a tendoanelor care se inserează pe epicondilii humerali (humerusul fiind osul braţului care, prin extremitatea sa distală, se află la nivelul cotului) şi este rezultatul unor activităţi sportive de performanţă sau urmarea unor activităţi zilnice. Numeroşii muşchi ai antebraţului, îndeosebi cei care comandă extensia, flexia şi rotaţia sau pronosupinaţia mâinii şi degetelor, se leagă de epicondili. Aceşti muşchi sunt solicitaţi în practicarea anumitor sporturi, precum tenisul şi golful, dar şi prin numeroasele gesturi ale vieţii zilnice sau profesionale.
De fapt, afectarea tendoanelor de la nivelul articulaţiei cotului poartă numele de tendinită. Aceasta se poate manifesta fie pe partea laterală, fie pe partea medială, descriind epicondilita laterală denumită şi „cotul tenismenului” (fiind afectată partea laterală a cotului) sau epicondilita medială, numită „cotul jucătorului de golf” (fiind afectată partea mediană sau internă a cotului). Dintre cele două forme, epicondilita laterală are o frecvenţă mai mare decât epicondilita medială. Aceste afecţiuni sunt cauzate de suprasolicitarea excesivă, iar durerile sunt rezultatul unor rupturi minore ale tendoanelor muşchilor flexori şi extensori aflaţi la nivelul antebraţului.
Incidenţa cea mai mare se găseşte la persoanele cu vârste cuprinse între 40-50 ani şi la jucătorii amatori de tenis, iar explicaţia ar putea fi lipsa de tehnică. Dacă la tenismeni este afectat tendonul muşchiului scurt extensor radial al carpului, la tendinită, aflată în legătură cu activităţile cotidiene, este afectat tendonul muşchiului extensor comun al degetelor. În acest caz, tendinita apare din cauza microtraumelor şi a suprasolicitarii îndelungate a muşchilor extensori.
Cotul tenismenului se bazează pe un proces degenerativ la zona de inserţie a tendoanelor. Studiile nu au putut demonstra niciun proces inflamator în această afecţiune. Astfel, cauza durerii poate fi apariţia ţesutului fibros sau iritarea terminaţiilor nervoase libere. Epicondilita medială sau cotul jucătorului de golf constă în aceeaşi afecţiune, numai că la nivelul zonei mediale a cotului, în zona epicondilului medial al humerusului, la locul de inserţie a tendoanelor muşchilor care realizează flexia mâinii pe antebraţ.
În situaţia epicondilitei laterale, pacientul prezintă dureri la locul de inserţie a tendonului şi sensibilitate la nivelul zonei laterale a cotului, cea mai sensibilă zonă fiind situată anterior şi distal de epicondilul lateral al humerusului. În acest caz durerea poate radia la nivelul antebraţului şi, foarte rar, către braţ. Sunt afectate activităţile care implică mişcări de apucare şi strângere, cum ar fi strângerea de mână sau deschiderea unor recipiente cu capac.
Diagnosticul este uşor de confirmat la examenul fizic, prin reproducerea durerii la locul afectat. Prin ecografia de părţi moi sau rezonanţa magnetică nucleară se poate evidenţia gradul de degenerare şi situaţia ţesutului moale.
Tratamentul se bazează pe efectuarea unor exerciţii regulate, care ulterior vor stimula răspunsul de vindecare a organismului. Printre metodele de vindecare amintim acupunctura şi terapia cu cortizon, care constă în administrarea de injecţii cu cortizon şi lidocaină, însă efectul acestora este de scurtă durată. Tratamentul chirurgical se recomandă în mai puţin de 5% din cazuri.
Fiziokinetoterapia este un adjuvant extrem de important la tratamentul medicamentos al acestor afecţiuni. În prezent nu există tratament specific, bazat pe studii ştiinţifice pentru această afecţiune. Tratamentul recomandat este punerea în repaus în medie pentru două săptămâni şi evitarea activităţilor care intensifică suferinţa. Purtarea ortezelor poate ameliora simptomatologia, dar nu rezolvă cauza. Tratamentul medicamentos cu antiinflamatoare nesteroidiene este eficace în cazurile mai uşoare.
După remisiunea durerilor pacientul poate începe un program de fizikinetoterapie, cu executarea zilnică a exerciţiilor de întindere a tendoanelor muşchilor flexori şi extensori. De asemenea, laserterapia, galvanoionizarea, electrostimularea şi aplicarea ultrasunetelor sunt indicate pentru epicondilita laterală, unii pacienţi descriind o ameliorare după aceste proceduri. Se poate utiliza şi termoterapia (încălzirea zonei afectate) care se recomandă înainte de efectuarea exerciţiilor de stretching sau crioterapia (răcirea zonei) care se efectuează după un set de exerciţii solicitante. Exerciţiile fizice sau kinetoterapia trebuie să cuprindă mai mult îmbunătăţirea flexiei corespunzătoare a articulaţiei radiocarpiene, a cotului, umărului şi a antebraţului. Exerciţiile fizice sunt efectuate de regulă până la apariţia durerii (acesta fiind cel mai important indicator pentru creşterea şi scăderea progresivă a strechingului). Cea mai solicitantă mişcare pentru tendon este întinderea excentrică. Unele dintre exerciţiile fizice necesare pentru desfăşurarea procesului de vindecare sunt: - cotul este în extensie şi se efectuează flexia sau extensia pumnului; - exerciţii cu rezistenţă mică a muşchilor flexori, pronatori, extensori şi supinatori ai antebraţului. Iniţial se începe fără greutăţi, ulterior numărul de repetări şi greutăţile fiind crescute treptat. Greutatea maximă recomandată nu trebuie să depaşească 5 kg, iar numărul de repetări nu trebuie să fie mai mare de 15-20; la început, se recomandă contracţia concentrică (apropierea segmentelor) şi ulterior trecerea rapidă la contracţia excentrică, dovedită cea mai eficace în epicondilita laterală; - exerciţii ale pumnului se pot efectua şi cu ajutorul mingilor de cauciuc; - exerciţiile vor include lanţul kinetic complet al membrului superior.
De regulă, tratamentul de recuperare durează o perioadă lungă de timp (aproximativ 6-9 luni) şi numai după acest interval se poate preciza dacă este nevoie de tratament chirurgical sau nu.
Contact
Facebook Sef lucr. Dr. Georgiana-Ozana Tache
Blog Sef lucr. Dr. Georgiana-Ozana Tache
pasat
Am o durere la cotul trept in tr-un singur puct de aproape un an de zile. M-am tratat cu unguente cu anntiinflamatoare dar treptat durerea a devenit insuportabila. M-am dus la un cabinet particular de kinoterapie si am facut ultrasunete si laser. durerea a mai scazut din intensitate dar.....acum s-a agravat mai rau. M-am dus la un spital - la ortopedie si mi-au spus ca am epicondilita la cotul drept ... dupa ce am facut radiografie. Tratamentul dat de doctor - laser 10 sedinte si ungere cu diclorfenac 10%. Am facut 5 sedinte pana acum dar nu prea simt nimic. A-as intreba daca pe langa acest tratament pe care il fac mai pot face si altceva. tratament cu pastile - naturist etc. Va multumesc ! si astept pe mail raspunsul d-voastra.
May 14, 2011, 12:18 p.m.pasat
Am o durere la cotul trept in tr-un singur puct de aproape un an de zile. M-am tratat cu unguente cu anntiinflamatoare dar treptat durerea a devenit insuportabila. M-am dus la un cabinet particular de kinoterapie si am facut ultrasunete si laser. durerea a mai scazut din intensitate dar.....acum s-a agravat mai rau. M-am dus la un spital - la ortopedie si mi-au spus ca am epicondilita la cotul drept ... dupa ce am facut radiografie. Tratamentul dat de doctor - laser 10 sedinte si ungere cu diclorfenac 10%. Am facut 5 sedinte pana acum dar nu prea simt nimic. A-as intreba daca pe langa acest tratament pe care il fac mai pot face si altceva. tratament cu pastile - naturist etc. Va multumesc ! si astept pe mail raspunsul d-voastra.
May 14, 2011, 12:18 p.m.georgiana tache
Da, se mai poate face ceva..dar avand in vedere ca este secret profesional, v-as recomanda sa ma contactati in vederea unui consult de specialitate.
May 17, 2011, 11:25 p.m.osman metin
am jucat tenis de masa ca amator si am facut epicondilita laterala la cotul drept..sunt baterist amator si posed un set de tobe electronice ,batand la ele am facut epicondilita si la mana stg...am facut tratamente la ambele maini si acum de curand mi-au revenit durerile la ambele maini dupa ce am lucrat cu un instrumnet care vibreaza..... ce pot face pt a scapa definitiv de dureri?
June 29, 2012, 10:34 p.m.Tache Georgiana
Buna seara, puteti face fizioterapie, laserterapie, stretching, aplicatii locale cu gheata si impachetari, sa purtati o orteza speciala pentru cot si sa invatati un program special de exercitii. Contactati-ma ca sa rezolvati problema. Poate ar trebui sa faceti o radiografie de coate, fata si profil sa nu fie vreo calcificare, poate si o ecografie de parti moi si apoi sa ne intalnim. Decideti-va si va astept.
Sept. 2, 2012, 6:20 p.m.Valentina
Baiatului meu i-a aparut pe cot,chiar pe osul cotului,o umflatura.Zice ca nu doare decat daca se loveste.Jeneaza putin la miscari.Apare si dispare aparent fara motiv.Nu pare a fi de la efort,pentru ca uneori la efort (moderat,la sala) se micsoreaza.Alteori-cel mai des- apare dimineata.Ce poate fi? Ce investigatii ar trebui facute?
Feb. 22, 2015, 7:54 p.m.iancu dumitru
buna ziua! De 2 luni am facut epicondilita acm ma doare .Am inceput fizioterapie 10sedinte sunt la a 4 dar ma doare.Peste cateva zile incep munca si cam ridic la serviciu vreau sa stiu daca mai ma fac bine si daca este benefic pt.mana sedintele de fizioterapie precizez ca am diabet zagarat tip2 ma doare rau osul la cot.Am facut radiografie. Si este ok nu sunt deformatii.Unguente am folosit nenumarate ce sa mai fac ? Va multumesc astep rasp.cu stima I.D.
Aug. 8, 2015, 9:23 a.m.Clau
Buna ziua Dna Tache lasa ti mi un nr de contact va rog\\r\\nMultumesc
Jan. 10, 2016, 1:57 p.m.Saptamana Medicala Administrator
georgianatache@yahoo.com
Jan. 11, 2016, 10:55 a.m.gabriela
Buna ziua. De aproximativ 6 luni a debutat o durere musculara la antebratul stg iar la interval de 1-2 luni a aparut si la antebratul dr.Durerea se manifesta la si dupa efort al mainilor in activitati zilnice obisnuite(aproape ca s-a permanetizat). As vrea sa aflu un diagnostic concret. Intrebarea mea este: Ce investigatii trebuie sa fac si la ce specialitate sa ma adresez pt diagnosticare? Credeti ca e vorba de epicondilita?
July 24, 2016, 3:16 p.m.