Conf. Univ. Dr. Georgiana-Ozana Tache
Bazele ergonomiei se regăsesc în cultura Greciei antice. Dovezile arată că civilizaţia elenă în secolul al 5-lea î.Hr. folosea principii ergonomice în modelarea ustensilelor, slujbelor şi a locurilor de muncă. Hippocrate a descris modul cum ar trebui să fie conceput locul de muncă al unui chirurg şi cum trebuie să fie aranjate instrumentele pe care le foloseşte (Marmaras, Poulakakis şi Papakostopoulos, 1999).
Descoperirile arheologice arată că dinastiilor timpurii egiptene confecţionau unelte şi echipamente casnice care dovedesc principii ergonomice. Se pune problema dacă afirmaţiile lui Marmas et. al. privind originile ergonomiei sunt reale (I G Okorji, 2009).
Termenul ergonomie - din cuvintele greceşti ergon (munca) şi nomos (legi naturale) - a fost introdus în lexiconul modern în 1857 de Wojciech Jastrzębowski în lucrarea sa „Descrierea ergonomiei ca fiind ştiinţa muncii, bazată pe adevăruri preluate din ştiinţa naturii”).
În secolul al XIX-lea, Frederick Winslow Taylor a iniţiat metoda “Managementului ştiinţific”, care a propus găsirea metodei optime pentru îndeplinirea unei sarcini. Taylor a descoperit că, de exemplu, se poate tripla cantitatea de cărbune pe care muncitorii o încarcă cu lopata, prin reducerea mărimii şi greutăţii lopeţilor, ajungând la cea mai rapidă rată de încărcare cu lopata. La începutul anilor 1900, Frank şi Lillian Gilberth au extins metodele lui Taylor pentru a crea “Studii despre Timp şi Mişcare”. Scopul a fost îmbunătăţirea eficienţei prin eliminarea acţiunilor inutile. Astfel, ei au redus numărul de mişcări la aşezarea cărămizilor în zidărie de la 18 la 4,5, permiţând creşterea productivităţii de la 120 la 350 de cărămizi/oră.
Al Doilea Război Mondial a marcat dezvoltarea de aparate şi arme noi şi complexe, ce solicitau mult gradul de cunoaştere din partea celui care le manipula. Deciziile, atenţia, agilitatea, reacţia situaţională şi coordonarea ochi-mâini a operatorului au devenit importante în succesul sau eşecul operaţiunii. Se putea observa că avioane perfect funcţionale, pilotate de cei mai bine antrenaţi piloţi, tot se prăbuşeau. În 1943, Alphonse Chapanis, locotenent în Armata SUA, a arătat ca aşa-numita “eroare a pilotului” ar putea fi mult redusă dacă în designul cabinei avioanelor comenzile s-ar amplasa logic .
Era Spaţială a creat noi probleme în legătură cu factorul uman, cum ar fi imponderabilitatea şi forţele gravitaţionale extreme. În ce măsură poate fi tolerat mediul înconjurător din spaţiu şi ce efecte ar putea avea asupra minţii şi trupului? Începutul Erei Informaţionale a creat noul domeniu al ergonomiei - “interacţiunea dintre om şi calculator”. De asemenea, creşterea cererii şi a competiţiei a generat faptul că tot mai multe companii au inclus factorul uman în conceperea produsului.
Noi probleme trebuie rezolvate în mod constant. Oamenii au forme şi dimensiuni diferite, au capacităţi şi limite diferite în ceea ce priveşte forţa, viteza, raţionamentul şi priceperea de a realiza ceva, factori care trebuie consideraţi într-un design funcţional. Pentru a rezolva problemele de design, fiziologia şi psihologia trebuie incluse într-o abordare inginerească.
Este evident faptul că o serie de disfuncţionalităţi sau îmbolnăviri pot fi legate de designul locului de muncă şi al mişcărilor efectuate în contextul muncii. Ele trebuie identificate şi contracarate prin programe adecvate de recuperare medicală.
Contact
Facebook Sef lucr. Dr. Georgiana-Ozana Tache
Blog Sef lucr. Dr. Georgiana-Ozana Tache
