47
None

Cifra-record: 55.000 de operaţii de cataractă în cei peste 17 ani de existenţă a clinicii OCULUS

Centrul Oftalmologic Oculus este prima clinică de microchirurgie oculară din România înfiinţată după anul 1989 şi a atins o cifră-record de 55.000 de operaţii de cataractă în cei peste 17 ani de existenţă. Pentru a afla mai multe detalii referitoare la acest lucru am stat de vorbă cu dl. dr. Cristian Moraru, directorul centrului.

     Care sunt cele mai importante momente din existenţa Oculus care au transformat-o în una dintre cele mai apreciate clinici de microchirurgie oculară?

      Momentul iniţial a fost reprezentat de înfiinţarea, în 1993, a unei clinici de oftalmologie în asociere cu un partener din Olanda. În primă fază activitatea s-a desfăşurat într-un spaţiu închiriat în Policlinica cu plata nr. 2 din Pantelimon, unde am început să operăm cu aparatură şi ustensile din Olanda. După doi ani de activitate, în anul 1995, am înfiinţat Clinica Oculus, acesta fiind momentul primordial al clinicii pur româneşti Oculus.

Al doilea pas a fost achiziţionarea, în anul 1996, a spaţiului actual şi începerea activităţii chirurgicale intense.

Al treilea pas este constituit de dotarea clinicii, care, la început, a fost destul de modestă, cu aparatură second-hand, dar apoi profitul a fost reinvestit în aparatură nouă şi, treptat, sălile de operaţie au fost retehnologizate şi redotate.

La ora actuală clinica este consacrată pe plan intern şi internaţional, fiind recunoscută ca o clinică de referinţă în România şi în străinătate, unde suntem invitaţi la diferite congrese şi manifestări.

În perioada 2005-2006 am extins clinica prin cumpărarea unui nou spaţiu, unde am înfiinţat încă o sală de operaţie cu profil de cataractă şi de chirurgie refractivă, precum şi 2 cabinete cu dotare de ultimă oră. În prezent avem 2 săli de operaţii cu 3 mese operatorii.

      Care este filosofia, modelul de business, după care conduceţi şi consolidaţi poziţia de prim plan a clinicii Oculus?

     Iniţial nu ne-am gândit la un model de business. Începuturile au fost timide, nu ştiam în ce domeniu păşim, dar am văzut că, prin seriozitate şi printr-o atitudine corectă faţă de meserie şi pacient, am început să avem o clientelă constantă. Politica paşilor mărunţi şi activarea în domeniul privat ne-au determinat să practicăm preţuri reduse, neavând pacienţi oameni bogaţi, ci din clasa medie, mai ales că ne adresam vârstei a treia. Politica noastră a fost de a opera cantitativ la preţuri accesibile. Am preferat să avem preţuri mai mici, pentru ca adresabilitatea să fie mai mare, ştiut fiind că un pacient mulţumit îţi aduce cel puţin 2 pacienţi noi.

     Aceeaşi politică se aplică şi în prezent, pentru că situaţia nu s-a schimbat foarte mult şi preferăm să muncim mai mult decât să creştem preţurile, cu toate că aparatura şi materialele folosite sunt scumpe. Deşi volumul de muncă este mare, nu facem rabat la calitate.

 

      Care sunt principalele investiţii care susţin nivelul calitativ şi de dezvoltare al clinicii?

      Investiţiile sunt pe 2 planuri:

  • investiţii de ordin material, majoritatea profitului fiind reinvestit la început în achiziţii de aparatură de investigaţii, apoi de aparatură de operaţii, microscoape operatorii, aparate de operat cataractă etc.,
  • apoi au fost investiţiile în oameni, atât în doctori cât şi în asistente, prin participarea la congrese în străinătate şi la cursuri de perfecţionare.

      Câţi medici fac parte din corpul medical?

     Sunt 12 medici specializaţi pe microdepartamente oftalmologice, chirurgi care operează cataractă, care fac chirurgie refractivă, chirurgi care fac consultaţii şi diagnostic pentru fundul de ochi, retinopatie diabetică, degenerescenţa maculară, chirurgi pentru retină - retină chirurgicală. Majoritatea fac consultaţii pentru pregătirea preoperatorie şi consulturile postoperatorii.

     Care sunt cele mai importante servicii cu care veniţi în întâmpinarea pacienţilor?

     Acoperim aproape întreaga gamă de servicii oftalmologice, dar clinica noastră este în special axată pe chirurgie. Ne interesează patologia chirurgicală ocupată de cataractă - a apărut chirurgia refractivă, care s-a extins foarte mult - sunt tineri şi bătrâni care nu vor să mai poarte ochelari, în prezent fiind disponibile multe metode care se adresează acestor pacienţi, operaţii de implant cu lentile speciale, cu laser. Putem asigura întreaga gamă de patologie chirurgicală şi nechirurgicală a retinei, acoperim toată gama, în afară de pediatrie şi chirurgia pleoapelor.

      Aveţi şi servicii cu titlu de unicat?

      În chirurgia refractivă aplicăm corecţia unor miopii forte la tineri, cu implanturi speciale. Nu putem spune că este cu titlu de unicat, dar folosirea frecventă a unui anumit tip de implanturi pe care noi îl aplicăm ne face să afirmăm că, pentru noi, aceste lucruri au devenit rutină, în timp ce în alte clinici sunt sporadice. Nu putem spune că oferim servicii unicat, dar dotarea este completă, tot ce apare nou în domeniul chirurgiei fiind achiziţionat în scurt timp.

      Operaţii de strabism se fac în clinica dumneavoastră?

      Strabismul este în general adresat pediatriei, deoarece este mai frecvent la copii, dar este o subspecialitate aparte, care s-a dezvoltat de sine stătător şi există clinici specializate care fac numai astfel de intervenţii.

      Cum susţineţi dezvoltarea oftalmologiei în România şi îmbunătăţirea imaginii acestei specialităţi în mediile internaţionale (participarea la congrese, studii, activitate de cercetare, diseminare rezultate ştiinţifice etc.)?

      În România nu susţinem în mod deosebit dezvoltarea oftalmologiei întrucât clinica noastră nu este o clinică universitară, în grupul medical nu avem cadre didactice, iar susţinerea şi dezvoltarea oftalmologiei se face prin a-i învăţa pe cei tineri într-un proces de învăţământ, printr-un program de învăţământ. Noi nu suntem integraţi într-un astfel de sistem, dar avem mulţi tineri care vin benevol la noi şi pe care îi învăţăm şi ajutăm cu dragă inimă.

     Noi am susţinut dezvoltarea oftalmologiei prin dotări, prin experienţa pe care am dobândit-o în cadrul conferinţelor internaţionale. Am fost primii care am facut operaţii de cataractă cu faco emulsificare, chirurgia laser pentru miopie, primele implanturi speciale.

     Am avut comunicări la sesiuni ştiinţifice în Bucureşti şi la congrese naţionale, la care am fost prezenţi cu lucrări ştiinţifice şi cu filme demonstrative. Ulterior, a venit şi recunoaşterea internaţională, deoarece firmele ale căror aparate şi dotări de ultimă oră le-am folosit au văzute rezultatele deosebite obţinute de noi.

     Doamna dr. Moraru a participat, în compania celor mai mari chirurgi din lume, la o serie de congrese internaţionale, sesiuni de chirurgie live şi a operat cu auditoriu la Verona, Siena, Barcelona, Stockholm, San Diego, acestea fiind doar câteva zone unde a operat. Chiar la congresul de la Paris am avut comunicări, eu pe linie de tehnici chirurgicale, iar d-na dr. Moraru invitată de data aceasta în panelul somităţilor internaţionale care comentau operaţiile, ceea ce este un pas în plus în recunoaşterea meritelor chirurgicale.

    În perioada imediat următoare vom participa la o conferinţă restrânsă, care va avea loc la Istanbul, în cadrul căreia vor fi analizate device-uri, rezultate şi tehnici noi şi unde, atât eu cât şi d-na dr. Moraru vom face parte din grupul celor care vor susţine prezentări către medicii invitaţi din toate ţările europene să asiste la aceste discuţii.

     Care este următorul pas în dezvoltarea clinicii Oculus?

     Ne dorim să menţinem tot ce am realizat până acum, să nu dăm înapoi şi să mergem cu aceeaşi putere de muncă şi aceeaşi putere de dotare, iar în condiţiile actuale, de criză, de lipsă a banilor, să ţinem pasul cu tot ce este mai nou în străinătate.

     O dezvoltare spectaculoasă nu întrevedem, deoarece avem 2 clinici, iar munca pe care o depunem este destul de solicitantă, motiv pentru care nu am dat curs solicitărilor de a dezvolta o reţea oftalmologica în ţară.

      Priorităţile Centrului Oftalmologic Oculus în privinţa calităţii serviciului medical încep cu grija faţă de pacient şi cu calitatea personalului, continuă cu dotarea complexă, ultramodernă, a cabinetelor de consultaţie şi ajung la acurateţea şi rigoarea actului operator. Respectarea celor mai înalte exigenţe tehnice este dovedită şi de investiţia de aproape 2 milioane de euro făcută în aparatură până în prezent.

      Vă invit să oferiţi cel puţin trei argumente pentru care pacienţii ar alege Clinica Oculus.

 1. cel mai important argument în favoarea alegerii Clinicii Oculus este experienţa acumulată până în prezent, şi anume un număr de aproape 55.0000 operaţii de cataractă;

2. un alt argument este dotarea clinicii, aparatele fiind achiziţionate în urma analizării riguroase a utilităţii;

3. al treilea argument este rigurozitatea, deoarece nu admitem rabaturi de genul ”merge şi aşa”. Clinica merge în sensul celui mai ridicat nivel, sloganul fiind „calitate în orice situaţie, experienţă şi dotare”.

 

     În contextul actual, de criză, dacă medicina este făcută cu profesionalism şi susţinută de o îmbinare între sistemul privat şi semiprivat sau de stat, poate să aducă profituri foarte mari. Drept dovada este cazul Oculus, în care ceea ce s-a realizat a fost prin eforturi proprii, fără credite de la bănci, fără ajutor extern sau intern, totul s-a facut pas cu pas, aducând mari satisfacţii. Avem mari realizări atât în domeniul medical cât şi în cel personal - am reuşit să dezvoltăm şi o bază hipică -, toate aceste lucruri fiind dobândite datorită bunei organizări şi eficienţei.

     Din punctul meu de vedere, dacă sistemul medical ar fi mai bine organizat şi eficient gestionat, ar înregistra un nivel cu cel puţin 20-30% mai ridicat decât cel din prezent. Numai funcţia hotelieră a unui spital presupune costuri mari, reprezentate de cazare, mâncare, personal, asistenţă medicală, activităţi care s-ar putea derula şi ambulator, ceea ce ar presupune costuri mai scazute.

Comentarii


dora

niste oameni minunati, oameni cu har de la bunul Dumnezeu.\\r\\nsa fie sanatosi si sa aiba parte de tot binele din lume

Oct. 16, 2012, 9:06 a.m.
1
0
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha