None

Costurile îngrijirilor medicale

Leziunile medulare reprezintă stări patologice complexe care afectează profund viaţa indivizilor. Până nu de mult, ele se asociau cu o rată crescută de mortalitate, dar în zilele noastre, în ţările cu nivel ridicat de trai, leziunile medulare nu mai sunt privite ca situaţii terminale sau care afectează profund viaţa activă, ci mai degrabă ca o provocare personală ce poate fi depăşită cu succes.

Această schimbare de optică reflectă o capacitate mult mai bună a sistemului medical, în măsură să asigure supravieţuirea şi chiar o viaţă rezonabilă după injuria iniţială, atât datorită creşterii eficacităţii medicinei de urgenţă şi de reabilitare, a diversităţii tehnologiilor de asistenţă, precum şi existenţei unei reţele de servicii sociale şi a unui mediu de viaţă mult mai accesibil. Ca rezultat, mulţi dintre supravieţuitorii unei leziuni medulare au o aşteptare de viaţă prelungită, o viaţă independentă şi chiar productivă.

Costurile directe pentru leziunile medulare sunt maxime pe parcursul primului an de la debut, dar rămân crescute pe tot parcursul vieţii.

De exemplu, în Statele Unite costurile medii se estimează la cca 250 000 de dolari în primul an şi câte 77 000 de dolari pentru următorii ani. Costul estimat pe parcursul întregii vieţi la un individ de 25 de ani variază între 900 000 şi 3 000 000 de dolari, în timp ce pentru un individ de 50 de ani, aceste costuri pot fi între 700 000 şi 1700 000 dolari, în funcţie de localizarea geografică a bolnavului şi severitatea leziunii.

Probabil vă veţi întreba cum stau lucrurile în ţara noastră; din păcate, îngrijirea medicală a persoanelor cu leziuni medulare, ca şi a tuturor celorlalte persoane cu disabilităţi este departe de a reprezenta o prioritate a sistemului medical din România.

Cheltuielile pentru serviciile de reabilitare ar reprezenta resurse bine investite: salvarea vieţii, creşterea calităţii acesteia şi redarea productivităţii la această categorie de indivizi, ceea ce reprezintă imperative sociale şi umanitare.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha