40
None

Cum să recunoști un AVC

Mereu pot exista semne suficiente și anunțarea serviciului 112 este salutară.

Poveste. Eram de gardă și vine o doamnă cu mama dumneaei, care avea mai multe acuze. Era amețită, avea greață și disconfort abdominal. O consult împreună cu firul I (eu eram firul II), îi facem o electrocardiogramă, îi luăm analize, îi luăm tensiunea arterială de mai multe ori, îi facem mai multe teste.
Avea în jur de 75 de ani. Stăteam cu aparținătoarea în camera de gardă și discutam cu toții ce ar putea fi, până să vină rezultatele analizelor de la laborator. Nu avea modificări de ocluzie intestinală sau altceva pur digestiv și lucrurile nu prea se legau. Rotindu-ne noi pe lângă pacientă, observăm că are perioade în care vorbește tulbure și nu ne mai privește, ci se uită în alt punct. Apoi își revine și e lucidă, coerentă, ne privește în ochi. Fiica nu știe să fi remarcat acasă asemenea modificări, dar parcă i se părea uneori ceva ciudat când vorbea cu mama.

Ne gândim la un AVC. E greu de mirosit uneori chiar și de către medici, credeți-ne pe cuvânt. Dar noi ne gândim la el. Mai consultăm pacienta o dată. Chiar cu tabloul sărăcăcios, decidem să încercăm un transfer, pentru că nu aveam neurologie în spital, nici imagistică disponibilă pentru gardă. Găsim cu greu un loc în alt spital, pacienta este dusă acolo și se dovedește că într-adevăr era un accident vascular cerebral.
Acestea sunt cazuri în care și medicii cu experiență pot fi serios provocați, dar asta nu înseamnă că populația nu poate recunoaște un AVC. Avem părinți, bunici, frați și, din păcate, oricine poate suferi un asemenea eveniment, așa că este extrem de important să fim pregătiți.

Cum să recunoști un AVC:

  • AVC-ul în mod tipic evoluează, dă semne, are un crescendo, un punct critic, apoi un descrescendo, uneori chiar pe mai multe zile.
  • Tipic apar tulburări de mișcare sau sensibilitate în corp, dar tabloul poate fi sărac aici.
  • Tulburările de vorbit sunt frecvent întâlnite. Persoana care înainte vorbea normal, acum se bâlbăie, stâlcește cuvintele, vorbește ciudat, fără sens.
  • Tulburările de înțelegere ale celorlalte persoane care vorbesc pot apărea și ele.
  • Fața devenită asimetrică, cu ploapa, pometele, buza pe o jumătate coborâte.
  • Lipsa de control asupra unei zone din corp, spre exemplu mână sau picior.
  • Paralizia de la gât în jos poate fi instalată în accidentele cerebrale masive.
  • Aparent banalele episoade de amețeală, debutate brusc, pot fi date tot de accidente vasculare.
  • Durerile intense de cap pot fi semne sugestive și ar trebui să ridice semnale de alarmă, indiferent de vârstă.
  • Tulburările de vedere, de tipul vederii duble instalate brusc, sunt sugestive pentru un eveniment vascular.

Cine observă un om care se clatină, nu poate controla bine o mână sau un picior, vorbește ciudat, are jumătate de față „picată” trebuie să se gândească imediat la AVC. Mereu pot exista semne suficiente și anunțarea serviciului 112 este salutară.
Vă rog să vă faceți o minimă educație medicală, să fiți oameni și să săriți atunci când vedeți că ceva nu pare în regulă cu un om, fie că vă este rudă, prieten sau străin. Nepăsarea și ignoranța produc victime și e păcat.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha