Dr. Petru Emil Muntean
Codul de deontologie medicală din anul 2005, consacră sănătatea omului ca fiind „țelul suprem al actului medical, obligaţia medicului constă din a apăra sănătatea fizică şi mentală a omului, în a uşura suferinţele, în a respecta viaţa şi demnitatea persoanei umane, fără discriminări în funcţie de vârstă, sex, rasă, etnie, religie, naţionalitate, condiţie socială, ideologie politică sau din orice alt motiv“. Malpraxisul medical reprezintă o neglijență imputabilă a unui furnizor de servicii medicale – asistent medical, medic, farmacist, medic dentist, tehnician, spital sau cabinet medical public sau privat, „al cărui comportament profesional a deviat de la standardele stabilite în respectivul domeniu pentru persoanele cu o pregătire și o experiență similare și a cauzat astfel un prejudiciu pacientului (emoțional, mental, fizic, material) pe care altfel nu l-ar fi suferit, dacă îngrijirea medicală care i s-a acordat nu ar fi fost neglijentă“.
În timpul pandemiei de Covid-19 s-a adoptat o legislație care să completeze dreptul medical și dreptul comun. Problemele de răspundere medicală s-au modificat, astfel încât apare necesitatea definirii cadrului legal pentru fiecare ipoteză de lucru. În raport cu particularitățile generate de pandemia Covid-19 (tratament, proceduri, urgențe medicale), analiza vizează obligațiile profesioniștilor medicali, problematica și răspunderea civilă pentru malpraxis. Situațiile de exonerare de răspundere sunt studiate în contextul legislației adoptate în perioada pandemiei și al dreptului comun. Noua abordare a îngrijirii clinice în timpul pandemiei covid-19 centrată pe comunitate a creat tensiuni în rândul practicienilor și a expus lucrătorii din domeniul sănătății la riscuri de malpraxis. Ipotezele studiului urmăresc prevederile legii în aceste condiţii. Un sistem de îngrijire bine conceput trebuie sa fie apt să descopere eroarea medicală cât mai repede cu putință (pentru a proteja cât mai repede pacienții și de abia pe urmă tragerea la răspundere a personalului medical vinovat); "prevenția este cea mai simplă, deoarece nu implică nici victime și nici vinovați".
Un studiu realizat în Arabia Saudită arată o triplare a numărului de plângeri între 1999 și 2008, cu o creștere de la 440 la 1356 în cei zece ani de studiu; să existe o relație de cauzalitate clară între prejudiciul pacientului și încălcarea obligației profesionale. Instanțele române în perioada noiembrie 2007 – aprilie 2018 au constatat o creștere a numărului de plângeri de la 8 în 2008 la 65 în 2017, cu 331 de plângeri depuse pe toată perioada. Analiza plângerilor depuse spre analiză extrajudiciară în cele opt județe ale Moldovei din România, arată un total de 153 plângeri în perioada 2006–2019. Pacientul trebuie informat că orice act medical are un risc intrinsec, acceptat de comunitatea medicală, despre care şi pe care acesta îl accepta la rândul său odată cu semnarea formularului de consimţământ informat. În general, plângerile privind răspunderea profesională medicală se bazează pe eroare medicală reală, sau percepută ca atare de către pacient sau familia acestuia. Numărul mare de plângeri privind răspunderea profesională medicală din întreaga lume este o realitate care nu poate fi contestată.
Va continua.
